Cătălin Răducanu, desfășurați până la finalul lunii octombrie cea de-a doua ediție a Turneului „Un artist, un pian, un țambal - clasic, jazz și folclor". Cum a primit publicul noua ediție a turneului?

Publicul reacționează de fiecare dată altfel, în funcție de starea pe care o eman pe scenă, și, bineînțeles, în funcție de fiecare oraș și de fiecare om în parte. Aș spune că reacțiile au fost foarte bune în sensul că au părut plăcut surprinși și au gustat din plin repertoriul oferit de mine și diversitatea, aș putea spune, caracteristică acestui gen de recital-concept.

Cum ați ales lucrările pentru această a doua ediție?

Spre deosebire de prima ediție, am vrut, în privința repertoriului clasic, să realizez o călătorie cronologică prin istoria muzicii, avându-i alături pe Scarlatti, Beethoven, Rahmaninov, Debussy… ca pe urmă să fac tranziția spre jazz și spre folclor, la țambal.

Deci, cumva, am vrut să arăt un pic din fiecare epocă muzicală, ca să aibă un sens și o coerență repertoriul, cel puțin cel clasic.

Sâmbătă, 5 octombrie, turneul ajunge la București. Ce atmosferă doriți să creați în sala Ateneului Român?

În primul rând, totul o să se bazeze pe emoție și aș dori să surprind acea stare de grație, pe care este atât de esențial ca noi, artiștii să o avem pe scenă. Consider că trebuie să primeze muzica, valabilitatea și validarea acesteia. Deci, nu muzicianul Cătălin Răducanu, cât muzica pe care o cântă Cătălin Răducanu, iar oamenii să se bucure. Îmi doresc să fie o adevărată sărbătoare a muzicii prin acest repertoriu, după părerea mea, inedit, interesant, eclectic - dar în sensul bun al cuvântului, nu în cel peiorativ. Pentru că totuși sunt trei stiluri muzicale, iar eu încerc să fiu un cameleon, să fiu 3 în 1.

Ați mărturisit într-un interviu anterior că alternarea unor stiluri atât de diferite este un lucru extrem de greu de făcut. Cum decurge procesul prin care vă transformați din pianist concertist în improvizator de jazz și apoi de muzică folclorică?

De cele mai multe ori, când îmi reușește acest proces, el se realizează de la sine și, ca să spun așa, fără a fi foarte conștient de acest aspect sau presat, rațional. Adică, atunci când mă las în fluxul muzicii se realizează de la sine și, de multe ori, am reușit asta fără nici o problemă.

Dar, într-adevăr, este o provocare, pentru că eu fiind pianist de muzică clasică și având ca potențial predispozițiile și înclinațiile spre jazz și muzică folclorică, este un pic… nu greu, dar pretențios, să faci această schimbare rapidă între stiluri.

Dar cred că acesta este răspunsul… trebuie să mă las cumva purtat de muzică și în felul acesta se va crea firesc și organic procesul acesta.

În final, ne-ați putea spune cât de importantă este compoziția pentru dumneavoastră? Știu că în prima ediție ați inclus și o compoziție personală.

Cred că în viitor mi-ar plăcea să mă axez pe compoziție și pe aranjamente proprii. Din păcate, în ultima vreme, fiind atât de mult angrenat în cântatul pe scenă, nu am mai avut timp să mă ocup de compoziție, dar trebuie să recunosc că îmi place poate mai mult decât improvizația însăși și cred că ar fi momentul să o abordez mai serios.