Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu muzicologul Ioana Baalbaki, despre Concursul Internațional de Muzică de la Cluj-Napoca

Publicat: vineri, 4 Iulie 2025 , ora 10.00

În perioada 5-11 iulie 2025 se va desfășura Concursul Internațional de Muzică de la Cluj-Napoca , un eveniment bienal găzduit de Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din oraș și organizat de Asociația Culturală "Notes&Ties". Despre etapele competitiei aflăm de la lect. univ.dr. Ioana Baalbaki, membru fondator al Asociației Culturale Notes & Ties, într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.

Concursul Internațional de Muzică de la Cluj-Napoca, un proiect ce se bucură de o importantă recunoaștere în spațiul muzical românesc și din străinătate, își redeschide porțile sâmbătă, 5 iulie. V-aș ruga să ne vorbiți despre etapele competiției din acest an.

Anul acesta, în 5 iulie, concursul își deschide porțile cu un concert. Îi vom asculta pe membrii juriilor, faimoși clarinetiși și flautiști din Europa, care, în compania Filarmonicii de Stat Transilvania, le vor prezenta viitorilor candidați, unele dintre cele mai frumoase lucrări pentru clarinet și flaut.

Apoi, din data de 6 iulie, cei 200 de concurenți înscriși la Secțiunea flaut și clarinet, vor începe prima etapă de concurs cu recital solo. Două zile intense, ce vor fi urmate, în data de 8 iulie, de o zi liberă, de masterclass-uri.

În data de 9, vom putea să-i ascultăm din nou în semifinală, cu un recital acompaniat de pian. Iar în data de 11, dimineața de la ora 9, va fi finala în compania Filarmonicii de Stat Transilvania.


Și în acest an, semifinala și finala pot fi urmărite online?

Da, pot fi urmărite pe Facebook și pe site-ul Asociației Culturale Notes & Ties, în live streaming.


În ce constau premiile obținute de câștigătorii competiției?

La fiecare ediție ne străduim să oferim premii substanțiale atât în bani, cât și în instrumente muzicale.

Partenerii noștri, Buffet Crampon și Wiener Flöten Werkstatt, vor oferi atât instrumente, cât și vouchere de achiziție, iar administrația Fondului Cultural Național ne sprijină în oferirea premilor în bani.


Ce ne puteți spune despre membrii juriului?

16 muzicieni de top, unii dintre ei câștigători ai fostelor ediții ale Concursului Internațional de Muzică de la Cluj, actualmente soliști de talie internațională sau prim-flautiști și clarinetiști în orchestrele din Germania, Franța, Italia.

Printre aceștia, i-aș aminti pe Giovanni Punzi din Italia, pe Kevin Spagnolo, clarinetistul câștigător al anului trecut, Spyros Mourikis din Grecia sau la flaut pe Mario Bruno, italianul care a câștigat de curând concursul din Geneva și este prim-flautist în Germania.

Muzicieni interesanți, tineri, creativi și ne bucurăm că îi avem la Cluj pentru o săptămână de evenimente.


Pe lângă competiția propriu-zisă, Cluj International Music Competition cuprinde și o serie de evenimente complementare, însemnând masterclass-uri și expoziții dedicate iubitorilor de flaut și clarinet. Povestiți-ne, vă rog, despre aceste evenimente.

Acest proiect este conceput nu doar pentru a descoperi și promova cei mai talentați interpreți la flaut și clarinet, ci este conceput și pentru a-i ajuta să se dezvolte. Tocmai de aceea, ne-am gândit ca între etapele competiționale, participanții care nu trec în următoarea etapă să poată să lucreze cu membri ai juriului în cadrul unor cursuri de măestrie.

Totodată, în sprijinul identificării unor instrumente mai bune sau în sprijinul facilitării contactului cu partea materială a muzicii, organizăm această expoziție de instrumente și accesorii, care, de altfel, nu este deschisă doar participanților la concurs, ci și muzicienilor - Clujul fiind un hub activ cu un liceu și un conservator cu numeroși muzicieni și interpreți.

Îi așteptăm pe toți să participe!

Interviu realizat de Ioana Țintea