Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Cristian Andriș, directorul artistic al Romanian Chamber Orchestra

Publicat: miercuri, 31 Mai 2023 , ora 13.52

Romanian Chamber Orchestra susține în perioada 3-6 iunie un turneu internațional, alături de dirijorul Cristian Măcelaru. 

Domnule Cristian Andriș, proiectul Romanian Chamber Orchestra reunește anul acesta segmentul „Romanian Chamber Orchestra - 4 Seasons”, masterclass-uri pentru patru instrumente, un curs de dirijat și un turneu. V-aș ruga să ne spuneți cum au fost receptate de public și de participanții la cursuri propunerile orchestrei?

Proiectul „Four Seasons” din acest an a fost în special gândit pentru muzică de cameră. Am cântat în formule de cvartet și sextet la Roma, Madrid, Porto și Lisabona și ne-am bucurat de un succes, poate chiar mai mare decât ne-am fi așteptat. La fiecare concert am fost aplaudați în picioare de întreg auditoriul, cu toate că la concerte nu a participat public de concert. La Roma, de exemplu, au fost vizitatorii muzeuului, iar la Porto și Lisabona au fost delegații oficiale. Cu atât mai mult, ne-am bucurat de faptul că au apreciat munca și interpretarea noastră și am putut să reprezentăm România așa cum ne-am dorit de când am început acest proiect, prin cultură, am reușit astfel să promovăm cultura română și muzicienii români pentru a fi apreciați la adevărata lor valoare, atât în țară, cât și în străinătate.

Cu privire la masterclass-urile pe care le realizăm în aceste zile am observat un interes foarte mare, în special la masterclass-ul de vioară, realizat de Liviu Câșleanu. Dânsul a fost singurul român care a ocupat postul de concertmaestru în cadrul a patru orchestre din Germania. Am văzut toți participanții foarte entuziaști și la masterclass-ul de violoncel realizat de Gabriel Faur, chiar dacă acesta se desfășoară în același timp cu Festivalul CellEast, care reunește toți violonceliștii români la București și din toată țara. De asemenea, Răzvan Popescu realizează masterclass-ul de contrabas în perioada 1-2 iunie, iar la masterclass-ul de corn, realizat de Cristian Borcan, avem studenți și elevi din toată țara.


Cum s-au desfășurat cursurile de dirijat și cum a fost primit dirijorul Cristian Măcelaru la Timișoara?

Mă bucură tare mult să văd că acest masterclass este perceput de participanți ca fiind cel mai bun masterclass de dirijat la care au luat parte. Schimbările în maniera de dirijat a participanților a fost observată inclusiv de către muzicienii din orchestră, chiar dacă au trecut doar o zi sau două. Orchestra este condusă de acești tineri dirijori care, cu toate că sunt tineri, au deja o carieră în dirijat. Aceștia au fost selectați din cei 45 de aplicanți la aceste cursuri. Faptul că ei se simt atât de bine la Timișoara, avem participanți care revin pentru a doua oară, pentru a treia oară la acest masterclass de dirijat, ne bucură tare mult. Sunt convins că vor reveni an de an și în număr cât mai mare, iar pentru Cristian Măcelaru este foarte important să îl realizeze, fiind singurul lui masterclass desfășurat în Europa. Acesta își propune ca an de an să ofere din știința lui de dirijor din România și din alte țări, iar acest lucru mi se pare incredibil de altruist. În ceea ce privește maniera prin care o realizează, intervențiile lui sunt atât de eficiente și punctuale, iar cuvintele pe care le spune au o greutate, care reușește să producă un efect imediat.


V-aș ruga să ne spuneți câte ceva despre componența orchestrei.

Între orchestranții care participă la masterclass-ul de dirijat și la proiectul de orchestră care va urma, va exista o mică schimbare în proporția orchestrei. De exemplu, la masterclass-ul de dirijat avem 70% din muzicieni români și 30% din Occident, iar în momentul când vom pleca în turneu, proporția va fi inversată, vom avea 70% de muzicieni din Occident și 30% de muzicieni din țară. Solistul nostru, Benedict Klockner mi-a mărturisit că pentru el sunetul orchestrei și pasiunea cu care se cântă nu se schimbă, adică această schimbare în proporții, nu afectează deloc calitatea ansamblului și dovedește că de fiecare dată când muzicienii din țară și cei din Occident își unesc forțele sub cupola Romanian Chamber Orchestra,  o fac la un nivel excelent.


Turneul Romanian Chamber Orchestra, cu dirijorul Cristian Măcelaru pornește sâmbătă, 3 iunie, cu un concert la Timișoara și continuă apoi în Elveția și Germania, alături de trei soliști de talie internațională. Cum au fost gândite programele celor trei concerte?

Pentru noi este foarte important să avem o lucrare prin care să reprezentăm cumva România și muzica românească, atât în țară cât și peste granițele țării. Datorită acestui fapt ne-am gândit să includem în program Concertul românesc de Ligeti, care este o lucrare foarte cunoscută în Occident, însă în România se cântâ mai rar și care, chiar date fiind micile sale proporții, este foarte atractivă pentru public. De asemenea, ne-am gândit că ar fi foarte interesant ca într-un an să avem trei soliști diferiți la fiecare concert pentru a vedea flexibilitatea ansamblului nostru de a interpreta compozitori diferiți cu soliști diferiți, având o singură repetiție cu fiecare dintre aceștia. Sunt convins că vom cânta la cel mai înalt nivel. Programul va fi completat de Simfonia nr. 4 de Franz Schubert, o lucrare foarte cunoscută pentru toată lumea. Consider că este foarte important pentru public să aibă parte de cel puțin o lucrare foarte cunoscută pentru a putea avea o conexiune cu acel program de concert.


Interviu realizat de Ana Sireteanu