În cadrul concertelor de la Ateneul Român din 13 și 14 martie veți interpreta Simfonia spaniolă pentru vioară și orchestră, creația compozitorului Edouard Lalo. Ați mai cântat această lucrare în Japonia în 2020. Ce înseamă pentru dumneavoastră revenirea la această partitură?

În primul rând este întotdeauna o mare plăcere să interpretez această Simfonie spaniolă, acest concert pentru vioară și orchestră, pentru că este destul de atipic. Concertele pentru vioară, de regulă, sunt în trei părți, acesta este în cinci părți. Édouard Lalo, fiind francez, l-a admirat foarte mult pe violonistul spaniol Pablo de Sarasate care a fost un artist și un violonist desăvârșit, cu o tehnică impecabilă și o muzicalitate excepțională și aceste două elemente se regăsesc în muzica pe care Lalo i-a scris-o lui Sarasate în această Simfonie spaniolă. În același timp, aceste două influențe, cea franceză a lui Lalo și cea spaniolă a lui Pablo de Sarasate trebuie să fie bine echilibrate de solistul care interpretează această piesă ca să nu tindă spre o anume lipsă de stil sau poate chiar și, în unele cazuri, vulgaritate, așa că este o plăcere pentru mine să cânt această piesă, să o redescopăr, să lucrez asupra aspectelor tehnice, într-atât, încât în momentul în care ies pe scenă să fiu absolut liberă pentru a îmi exprima muzicalitatea și propria mea interpretare.

Este prima oară când colaborați cu dirijorul francez Jérémie Rhorer. Ce impact are viziunea sa dirijorală asupra interpretării dumneavoastră?

Când lucrez cu un dirijor și cu o orchestră ar trebui să fie un fel de simbioză, un fel de mariaj de scurt timp, în care toate părțile trebuie să găsească un numitor comun în serviciul muzicii, pentru că noi suntem doar interpreții unei capodopere care ne-a fost încredințată. Întotdeauna este foarte interesant să auzi părerea celuilalt, să găsim numitori comuni, să încercăm să ne apropiem cât mai mult posibil de ideea compozitorului pentru a o putea transmite publicului nostru într-o manieră sinceră. După părerea mea este singura cale pentru ca publicul să fie într-adevăr emoționat când ascultă lucrarea dată. Cu Jérémie este o plăcere să lucrez. Este un dirijor foarte emoționant, plin de energie muzicală foarte puternică, cu idei foarte clare, care știe să aprecieze la justa valoare colaborarea între orchestră, solist și dumnealui.

Ați cântat de-a lungul timpului pe viori excepționale, precum vioara Santo Serafino din anul 1735 și pe vioara Giovanni Battista Guadagnini din anul 1785. Pe ce instrument veți cânta de această dată și cum influențează timbrul viorii expresivitatea și sonoritatea interpretării Simfoniei spaniole?

Am cântat pe mai multe viori. Am avut și un Ruggieri și, cum ați menționat, un Serafino și un Guarneri timp de doi ani. Am venit cu aceste viori şi la București. Vioara este, de fapt, prelungirea vocii sufletului meu. Vioara pe care voi cânta joi și vineri este un Giovanni Battista Guadagnini din 1785, perioada Torino. Eu am ales această vioară, pe care un generos mecena elveţian a achiziţionat-o apoi pentru mine. Așa că această vioară, de acum șase ani, este ca un membru al familiei. Este o plăcere să pot avea acest instrument cu un timbru destul de întunecat care este în același timp, pe corzile de sus, nu strigător, ci foarte artistocrat.

Ați fost solistă în mai multe concerte alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" și ați menționat că muzicienii din acest ansamblu vă sunt ca o familie. De ce este această orchestră atât de specială pentru dumneavoastră?

Fiind copil, veneam la București la tatăl meu, care a fost mulți ani membru al acestei orchestre. Veneam la repetiții, la concerte când aveam cinci-șase ani, mă cunoșteau toți. în timpul repetițiilor desenam în sala Ateneului. După aceea, tata îmi dădea vioara să pot încerca ceva, pentru că toți violoniștii încep de la o vioară sfert, după aceea jumătate, trei sferturi și se cântă pe cea întreagă abia la vârsta de adult. Experimentam și eram iubită, cea mai mică din orchestră. De aceea, 25-30 de ani mai târziu, este foarte special cum am evoluat și am crescut împreună cu acest minunat ansamblu și într-adevăr este o plăcere, este un fel de alma mater.

De-a lungul carierei ați obținut numeroase premii, inclusiv premiul I la Concursul Joseph Joachim de la Hanovra. În anul 2011 ați devenit laureată a Concursului George Enescu. Privind înapoi, ce rol a avut această experiență în cariera dumneavoastră?

Orice concurs este o probă de caracter, tenacitate, răbdare şi ambiție. Fiecare concurs este și o posibilitate de a te arăta lumii, de a zice "uite, eu sunt așa, eu sunt aici" şi de a cunoaşte noi oameni şi programe. În cazul în care câștigi și un premiu, ai noi colaborări cu dirijori, cu orchestre. Din punctul meu de vedere concursurile întotdeauna au un impact pozitiv pentru tinerii artiști. Aşa a fost și pentru mine.

În august veți reveni în România pentru Festivalul Internațional "George Enescu", de data aceasta alături de Ukrainian Freedom Orchestra. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această colaborare și ce așteptări aveți de la acest concert?

Mă bucur foarte mult că am fost invitată la festivalul George Enescu de către directorul său artistic Cristian Măcelaru, colegul şi prietenul meu. Mă bucur mult că acest concert va avea loc aici la București, la Sala Palatului și sunt sigură că va fi o experiență de neuitat.

În anul 2016 ați înființat Fundația "Arta vie" pentru a sprijini tinerii muzicieni talentați din Republica Moldova. În 2025, Fundația "Arta vie" împlinește nouă ani de activitate. Ce impact considerați că a avut acest proiect asupra comunității și cum vedeți dezvoltarea lui în viitor?

Fundația a fost creată în 2016 la Chișinău. A fost o dorință de-a mea de a avea ceva acasă, nu doar într-un sens legat de familie, dar și pe plan artistic. Fundaţia a început ca o structură care aducea elevii de la Liceul Ciprian Porumbescu în instituțiile sociale, centrele de oncologie, casele de copii, cu copii autiști. Organizam concerte și aduceam muzica acolo unde nu putea ajunge. Prin muzică făceam terapie. După pandemie a trebuit să ne reformăm și am trecut la formatul masterclass-urilor. Încercăm în fiecare an să aducem câte două-trei masterclass-uri la Chișinău pentru copiii de la liceu, ca să beneficieze de experiența și de sfaturile marilor artiști, colegi de-ai mei, care la rugămintea mea sunt bucuroși și fericiți să vină și să descopere Moldova, Chișinăul și talentele sale. Pentru mine, întoteaduna a fost important dacă pot să fac ceva, să fac. Este o activitate prin care știu că fac bine pentru alții. Este o latură foarte importantă a vieții mele, să nu trăiesc pentru mine, ci să trăiesc și pentru alții.

În peisajul artistic românesc, există muzicieni pe care îi urmăriți cu interes?

Evident. Pe foarte mulți îi urmăresc cu interes și cu foarte mulți colaborez: Cristian Măcelaru, Andrei Ioniță, Valentin Răduțiu, Răzvan Popovici. Mă tem că nu am numit pe cineva, dar sunt toți prieteni de-ai mei. Cu rețelele sociale și cu internetul suntem întotdeauna conectați și am foarte mare respect și admirație pentru toți cei care fac carieră solistică, pentru că este o viață destul de dificilă și cu foarte multe sacrificii. În momentul în care ești pe scenă știi că merită tot ce ai sacrificat.