Anne-Sophie Mutter, aceasta este a treia dumneavoastră apariție în Festivalul Internațional "George Enescu". În trecut ați mai fost invitată a evenimentului la edițiile din anii 2015, cu ansamblul Mutter Virtuosi la Ateneul Român, respectiv 2017, când ați interpretat partitura solistică a Concertului de Dvorak, în compania Orchestrei Simfonice din Pittsburgh și a dirijorului Manfred Honeck. Iar acum, în 2025, cântați cu Orchestra Națională a Franței, sub bagheta lui Cristian Măcelaru. Ce înseamnă pentru dumneavoastră revenirea la București și în Festivalul Enescu?

Nu aș vrea să fac o comparație cu prezențele anterioare în festival. Decisiv pentru mine este legătura mea de lungă durată, foarte intimă cu România și cu unul dintre cei mai mari muzicieni ai săi. Știți de pasiunea și venerația mea pentru Dinu Lipatti. Dinu Lipatti, care a fost promovat foarte devreme de Paul Sacher, iar Paul Sacher era căsătorit cu moștenitoarea Hoffmann-La Roche. Deci cu o femeie care avea acces la cele mai moderne medicamente în vremurile când Dinu Lipatti era deja bolnav de leucemie. Și eram foarte tânără când Paul Sacher mi-a povestit despre ființa minunată, poetică și fragilă pe care o reprezenta Dinu Lipatti ca muzician și ca om. Iar apoi să-l aud pe înregistrări istorice a fost pentru mine în tinerețe un moment cu totul definitoriu. Nu voi uita niciodată când am auzit pentru prima dată "Jesu bleibet meine Freude" cu Dinu Lipatti. A fost ca o legătură directă cu Dumnezeu. Și ceea ce poate face muzica cu omul, cu un ascultător, m-a marcat profund, astfel încât Dinu Lipatti a devenit într-adevăr o figură călăuzitoare în viața mea. Chiar mai mult decât George Enescu, de fapt. Poate din cauza descrierilor personale ale lui Paul Sacher și a apropierii de acel artist, a tragismului morții sale, dar și a formării mele timpurii prin acest minunat pianist. Știm că George Enescu a fost unul dintre violoniștii, compozitorii și pedagogii semnificativi ai secolului trecut. Iar festivalul său, precum și concursul, au semnificație internațională. Și sunt deosebit de mândră de minunata dumneavoastră țară și bucuroasă și pentru Cristian Măcelaru, înturcât el dă festivalului noi impulsuri. Sunt bucuroasă și că există, cred, peste 100 de concerte sau poate chiar 150 într-o perioadă scurtă. Aceasta este deja o cantitate gigantică de cultură, de conexiune cu muzica. Și este, desigur, mereu un dar pentru noi toți că ne găsim unul pe altul în legătură cu muzica. Și asta într-o perioadă de diviziune politică. Muzica este singurul loc de întâlnire în care ne putem găsi unul pe altul indiferent de rădăcinile noastre culturale, religioase. Și de aceea ce face și planifică acum Cristian Măcelaru cu Festivalul Enescu este un dar pentru lume.

Anul acesta cântați opusuri de Thomas Adès și Wolfgang Amadeus Mozart. Care sunt motivele pentru care ați ales să le prezentați publicului de această data la București?

Dacă te uiți la lunga istorie a festivalului, vei întâlni muziciene și compozitoare mari, ca Nadia Boulanger, de exemplu. Mereu s-a cântat și multă muzică contemporană. Acum, la a treia mea vizită în România, am vrut să aduc o lucrare care are o legătură biografică specială în viața mea. De fapt ambele creații sunt legate în mod special cu parcursul meu muzical relativ lung. Mozart este compozitorul a cărui muzică am ales să o interpretz cu ocazia debutlui meu oficial în urmă cu aproape 50 de ani. Iar Thomas Adès, care mi-a scris "Air"-ul său pe măsura mea și pe care am vrut să-l prezint publicului în premieră românească acum, la București. Este o melodie minunată. Am vorbit mult la telefon cu compozitorul în timpul și după pandemie despre filozofia în care ar putea fi modelată această lucrare. Și am avut amândoi ideea că poate să fie o formă de cântec clar și de recunoștință. Partitura reprezintă, așadar, toate momentele dificile care desigur nu includ doar pandemia, ci și pierderile, dar și aerul nesfârșit pe care-l respirăm, aerul pe care ni-l oferă copacii, natura. Deci este în același timp o îmbrățișare a vieții. Rezultatul este o arie de aproape 20 de minute care se desfășoară în înălțimile stratosferice ale viorii. Deci din nou o lucrare care este scrisă explicit pentru registrele înalte ale viorii. În mod evident un aspect al interpretării mele pe care mulți compozitori îl consideră demn de atenție, pentru că de exemplu și marele Wolfgang Rihm, compozitorul german, a scris "Gesungene Zeit" care de asemenea este extrem de înaltă. Sau Concertul pentru vioară al Sofiei Gubaidulina. Dar da, Adès și Mozart sunt doi compozitori care-mi stau foarte aproape de inimă. Iar Adès mi-a dedicat lucrarea sa. Deci am vrut să aduc ceva special la festival acum. Iar o premieră este ceva special.

Cu siguranţă! Iar această premieră românească va aduce publicul de la București mai aproape de muzica lui Thomas Adès, un compozitor prea puțin cunoscut la noi în țară, din păcate.

Asta se va schimba. Toată lumea se va îndrăgosti de el. Și pot să mai adaug aici și colaborarea cu Orchestra Națională a Franței, pe care o întrețin de multă vreme și care este marcată și de multe prime audiții. În perioada în care era Kurt Masur dirijor aici, am cântat în premieră mondială creații de Henri Dutilleux și de Sofia Gubaidulina, de exemplu. Deci este vorba aici și despre o colaborare muzicală ce are o lungă istorie. Și pe Cristian Măcelaru îl cunosc, desigur, aproape de la începuturile carierei sale. Și îl apreciez foarte mult ca muzician, dar și ca fost fost violonist. Și mă bucur în mod special să aduc acest program palpitant la București. Pentru că primul concert pentru vioară de Mozart este de inspirație italiană, este extrem de virtuoz, în special în ultima parte, și din aceste motive este foarte rar interpretat. Debordează, deci de bucuria de a trăi, eleganță, dar și de mare profunzime emoțională, așa cum ne așteptăm, de altfel, de la Mozart, în părţile mediane ale concertelor.

Ați vorbit foarte emoționant despre relația dumneavoastră cu Dinu Lipatti, cu imprimările acestui mare pianist. Sunteți legată de Lipatti însă și prin acțiunile caritabile pe care le susțineți, pentru cercetarea leucemiei, boala care l-a răpus pe marele artist român.

Exact! Am cântat trei mari concerte susținute în scopuri caritabile, cu pianistul Lambert Orkis. Și aceasta este, desigur, și o referință la minunata dumneavoastră țară. Dar trebuie să spun că cel mai aproape de inimă îmi sunt copiii, atunci când vine vorba despre implicarea mea în acțiuni caritabile. Inițial atenția mea s-a îndreptat înspre tinerele fete, atunci când în 1998 am cântat primul meu concert de caritate cu ajutorul Crucii Roșii Germane, pentru orfelinatul din orașul Victoria, din județul Brașov. Pe atunci erau doar fete instituționalizate, și am vrut să le ofer o casă. Am vrut să creez și o ofertă de educație și de activităţi pentru timpul liber. Am vrut, desigur, și să previn consumul de droguri și să le ofer ajutor şi în orientarea profesională. În timpul pandemiei, de exemplu, am pus la dispoziția tinerilor laptopuri, ca să poată participa la orele derulate online. Și după ce orfelinatul din orașul Victoria a fost renovat din fondurile mele proprii, a urmat în 2007 un alt concert în scopuri caritabile, din nou la Frankfurt. Iar banii strânși au mers atunci către un orfelinat de fete din orașul Orlat, din județul Sibiu. Acesta a fost, deci, și rămâne, un fel de proiect al inimii mele. Și de-a lungul mulților ani, de când am renovat complet casa, în 2018, este desigur mereu nevoie de ajutor financiar, așa că am început să plătesc parțial și asistentele sociale, în mod privat. Nu trece, desigur, niciun Paște și niciun Crăciun în care să nu întreb ce au nevoie copiii. Și vreau să fiu o constantă în viața acestor tineri, să știe că este cineva acolo care se gândește la ei. Și frumusețea este că de-a lungul anilor s-a reușit să se găsească familii adoptive pentru acești tineri. Și de aceea, slavă Domnului, orfelinatele nu s-au umplut mereu mai mult, ci s-au golit mereu mai mult. Copiii au devenit, desigur, majori, și-au început propria viață, au găsit familii adoptive. Și acesta este un capitol foarte semnificativ în viața mea.

Se poate observa asta din implicarea dvs. constantă, de-a lungul anilor, în aceste proiecte, precum și din pasiunea cu care povestiți despre ele. Iată, deci, că nu doar cariera dvs. profesională este una remarcabilă, ci și viața dvs. personală. Revenind la sfera muzicii: aveți una dintre cele mai extinse și extraordinare cariere din lumea muzicii clasice, derulată încă de la început, din copilărie, la cel mai înalt nivel. Mai există astăzi provocări, oportunități pentru dumneavoastră, după aproape cinci decenii pe cele mai mari scene ale lumii?

Există permanent. Tocmai am înregistrat un mare număr de lucrări contemporane, printre altele și lucrarea lui Thomas Adès, cu compozitorul la pupitrul dirijoral, și multe partituri scrise pentru mine și care nu au mai fost înregistrate vreodată. Am întâlnit o compozitoare iraniană fantastică, Aftab Darvishi, iar ea a scris pentru mine o scurtă piesă solo fermecătoare, "Likoo", care va fi publicată în curând. Sunt profund interesată de compozitoarele iraniene, deoarece este important pentru mine să ofer o voce femeilor - celor din Iran și celor din afara Iranului. Eu sunt întotdeauna plină de curiozitate și pasiune și iubesc oamenii, iubesc viața. Și muzica este un vehicul minunat pentru a aduce oamenii împreună, a schimba lucrurile, chiar la nivel mic, chiar dacă este vorba doar despre un concert de caritate și doar câțiva oameni își pot îmbunătăți viață. Sunt total implicată în aceste cazuri.

Ați menționat colaborarea cu o compozitoare iraniană. Credeți că este important pentru lumea muzicii clasice să privească mai mult în afara Europei, Americii și Asiei, și către alte spații culturale și muzicale?

Cred că muzicienii au fost întotdeauna interesați de alte culturi, pentru că suntem și în permanent contact cu muzicieni din toate colțurile lumii. Mă gândesc, de exemplu, la minunata orchestră West-Eastern Divan a lui Daniel Barenboim, în care muzicieni palestinieni cântă împreună cu muzicieni israelieni. Și acest ansamblu există încă, tocmai a fost în turneu cu Daniel Barenboim. În această perioadă de războaie oribile și de încălcări ale drepturilor omului, din toate părțile, este mai important ca niciodată să existe locuri în care oamenii să se întâlnească; este important să înțelegem că toți avem aceleași temeri și aceleași nevoi și aceleași drepturi. Și despre aceste lucruri vorbește muzica, pentru acestea militează ea - pentru coeziune, pentru înțelegere, pentru respect. Muzica nu poate schimba lumea, dar poate pentru un moment să ne amintească că suntem mai mult decât opiniile noastre politice. Că suntem de fapt oameni. Da, suntem oameni și toți avem aceleași nevoi: de siguranță, de dragoste, de a fi văzuți, după a ne putea dezvolta liber, a ne putea exprima liber, a putea ocupa un loc în această lume și de a întâlni oameni care sunt la fel de deschiși ca noi.

Este ceva simplu de înțeles și foarte complicat de realizat, dar Orchestra West-Eastern Divan este un exemplu extraordinar în zilele noastre.

Exact, este un far și arată și cât de important este și cât de foarte important ar fi să începem din nou să lăsăm educația muzicală să înceapă foarte devreme, deoarece există foarte multe studii care documentează în mod științific faptul că atmosfera dintr-o clasă de școală în care se face multă muzică împreună este mult mai camaraderească, mai relaxată, decât în cele în care arta nu mai joacă deloc niciun rol.

Vorbiți adesea despre pasiunea dumneavoastră neţărmuită pentru muzică, dar cariera dumneavoastră extraordinară presupune multă agitaţie, călătorii în toată lumea, înseamnă că sunteți departe de casă, de familia dumneavoastră. Au fost vreodată momente în care ați simțit nevoia să faceți o pauză mai lungă sau chiar să abandonați acest stil de viață?

Eu nu aș putea să nu fiu muziciană, dar au fost mereu în viața mea faze în care am planificat pauze, foarte conștient. Trebuia, desigur, din păcate să planific cu ani înainte. A început, desigur, cu anul pe care mi l-am luat liber când am fost însărcinată cu fiica mea. Atunci am avut un an întreg fără concerte și au fost mereu faze în care am făcut pauză de jumătate de an. Și iubesc aceste perioade, mă bucur mult de ele. Cred că orice om are nevoie, chiar dacă iubește ce face, de distanță. Nu trebuie să fie jumătate de an. Uneori ajunge și o vacanță, fără glumă, de două săptămâni, în care îți reîncarci bateriile și te dedici unor lucruri cu totul diferite. Dar că aș părăsi muzica în general, pentru că viața este prea obositoare sau călătoritul atât de greu sau pentru că în timpul pandemiei noi, muzicienii, am devenit conștienţi că pentru politicieni nu suntem relevanți? Nu! Toate acestea nu mă pot opri să văd muzica ca o nevoie umană a tuturor. Cine nu are muzică în viața sa? Adică, nu vorbim aici explicit despre așa-numita muzică clasică. Muzică în general. Muzica este omniprezentă în viața noastră. Începe cu trezirea. Cei mai mulți dintre noi ascultă dimineața, mai ales când nu sunt în formă, mai întâi de toate cântecul lor preferat. Aceasta este toată muzică, zi și noapte.

"All of me", John Legend, am auzit asta. Exact, nu există viață fără muzică.

Da, aceasta era o al tă întrebare. Ce ascultați cu plăcere în timpul liber?

Sincer vorbind, când nu ascult John Legend sau jazz, iubesc în general liniștea sau pur și simplu sunetele naturii. Eu locuiesc și în Austria şi aproape de grădina mea sunt vaci care acum vin de sus, de la pășune, cu clopoței, iubesc şi zumzetul albinelor, fără glumă, sau șuierul în vârfurile brazilor. Aceasta este totul într-un anumit fel, sau cântecul păsărilor, fermecător. Deci nu trebuie să pornesc mereu ceva.

Să vorbim puţin, vă rog, şi despre viitorul apropiat - ce proiecte sau realizări artistice, repertoriu nou, nu știu, colaborări, ce aveți în proiect acum?

Există foarte multe chiar luna viitoare. Mă bucur foarte mult că sunt din nou în turneu în Europa cu trioul meu de pian, cu Yefim Bronfman și bursierul meu Pablo Ferrández, dar am și marea șansă să cânt la Gala Johann Strauss a Filarmonicii Vieneze cu Manfred Honeck. Și vor fi premiere mondiale. Una dintre ele este de Max Richter, un compozitor minunat cu care nu am mai colaborat niciodată. Și există posibil și o nouă, scurtă lucrare în omagiu lui Johann Strauss de John Williams, de care mă bucur nebunește. O adaptare a unei lucrări de Johann Strauss va încununa apoi seara. Deci acelea sunt cu siguranță două premiere mondiale. Apoi anul viitor încep marile sărbători pentru cei 50 de ani ai mei. Și cu aceasta, desigur, și publicarea foarte multelor lucrări contemporane care au fost scrise pentru mine. Am menţionat deja această lucrare iraniană, minunată și scurtă, "Likoo". Apoi există "Gran Cadenza" de Unsuk Chin pentru două viori. Există un cvartet fabulos de Jörg Widmann, pe care tocmai l-am înregistrat. Deci vor fi foarte, foarte multe noutăţi pentru mine, dar şi pentru fanii mei. Și sper cu toată inima că marea mea pasiune pentru următoarea generație și pentru repertoriul următoarei generații va fi împărtăşită de fanii mei. Pentru că aceasta este moștenirea mea. Și vreau să recomand această muzică tuturor, pentru că dacă nu există o înregistrare a muzicii contemporane mari, atunci nimeni sau doar puțini o vor găsi sau studia. Dar dacă există o înregistrare de referință, atunci lucrarea trăiește deja și va fi apoi inclusă în canonul repertoriului. Și aceasta îmi stă foarte aproape de inimă și sunt foarte recunoscătoare că aceasta va începe anul viitor. Și în 2027 va fi o altă premieră mondială, a unui concert triplu extraordinar de palpitant cu doi bursieri persani ai mei, Kian Soltani și Muriel Razavi. Este concertul unei tinere compozitoare care încă trăiește și predă la Teheran. Deci aceasta ste a doua dintre compozitoarele iraniene cărora le dedic mult spațiu și multă pasiune în viața mea.

Sună minunat. Atât de multe noutăți, atât de multe premiere mondiale.

Și vom veni sperăm și într-o zi cu acestea la București. Fără glumă, trebuie să vorbesc cu Cristian.