Parcursul dumneavoastră artistic este cu adevărat remarcabil: ați început ca instrumentist la contrabas și compozitor, iar într-un timp foarte scurt, v-ați afirmat ca dirijor pe unele dintre cele mai importante scene din Europa și Statele Unite ale Americii. Care a fost momentul în care ați simțit că drumul dumneavoastră artistic trebuie să fie dirijatul?

Totul a început cu mult timp în urmă, pe vremea când studiam contrabasul și compoziția la Academia de Muzică din Freiburg. Prin activitatea mea de compozitor studiam multe partituri și eram extrem de pasionat de muzică. Încă de atunci mă gândeam că, poate, într-o zi, aș putea deveni dirijor. Apoi am început să cânt în orchestră, mai târziu la Dresda, iar timpul a trecut atât de repede, încât aproape că nu am realizat că nu începusem, de fapt, să studiez dirijatul și să îmi urmez acest vis. La 30 de ani mi-am luat un an sabatic de la orchestră și, pentru prima dată, am participat la câteva cursuri de măiestrie în arta dirijatului. După acel an am simțit că aceasta este, cu adevărat, calea pe care vreau să merg. În 2020 am părăsit orchestra, iar de atunci lucrurile au început să se deruleze destul de repede, însă visul de a deveni dirijor este, de fapt, unul foarte vechi.

Ați cântat timp de nouă ani la contrabas în Orchestra Capelei de Stat din Dresda. Ce ați învățat acolo despre meseria de dirijor?

Fără toți acei ani petrecuți în orchestră, nu îmi pot imagina să fi devenit dirijor. În primul rând, la Staatskapelle am avut privilegiul extraordinar de a lucra alături de mari dirijori și de a-i observa cum lucrează cu orchestra, dar nu doar atât, experiența de a fi muzician de orchestră m-a dezvoltat mult, știu cât de dificilă este această profesie și ce simte un instrumentist în cadrul unui ansamblu. Această înțelegere mi-a oferit empatie atunci când colaborez cu orchestra, ceea ce pentru mine este extrem de important. Așadar, nu doar întâlnirea cu marii dirijori a fost esențială, ci și faptul că am putut să văd și să înțeleg dinamica unei orchestre din interior. Această experiență a însemnat foarte mult pentru mine.

Ați dirijat orchestre de pe trei continente - ați observat diferențe între ele în modul de abordare a muzicii?

Absolut. Fiecare orchestră este diferită - și nu doar de la un continent la altul, ci pur și simplu fiecare orchestră are propria sa identitate. Asta este partea fascinantă: fiecare ansamblu este un grup de oameni unic, cu propria dinamică și propriul mod de a lucra. Ca dirijor invitat, trebuie să te adaptezi foarte repede. Este esențial să înțelegi imediat de ce are nevoie orchestra respectivă și să răspunzi acestor nevoi pentru a obține cele mai bune rezultate. Diferențele pot fi foarte mari - între o orchestră germană și una cehă sau între o orchestră americană și una japoneză, dar chiar și în interiorul aceleiași țări există contraste puternice: de exemplu, între ansamblul Filarmonicii Cehe și Orchestra Radiodifuziunii Cehe există diferențe considerabile. Fiecare orchestră este, într-adevăr, unică.

Revenind la cele două concerte de la București, din cadrul Festivalului George Enescu: va fi aceasta prima dumneavoastră vizită în România? Ce cunoașteți despre țara noastră?

Da, am mai fost în România de câteva ori, însă cu mulți ani înainte de pandemie. Acum aștept cu mare nerăbdare să revin. Cunosc renumele Festivalului George Enescu și urmăream mereu ce orchestre sunt invitate, dar nu am participat niciodată. Sunt încântat să fac, în sfârșit, parte din acest prestigios festival.

În calitate de dirijor, dar și de compozitor, v-ați apropiat într-un fel și de creația lui George Enescu?

Da, în principal am cântat muzică de cameră, pentru că și eu sunt pianist și am interpretat diverse lucrări de acest gen. Însă acum, pentru prima dată, voi dirija o lucrare simfonică amplă - Simfonia a IV-a. Aștept cu multă nerăbdare această experiență.

Așa cum ați mențioanat, veți dirija Simfonia a IV-a de George Enescu , finalizată postum de Pascal Bentoiu. Cum este pentru dumneavoastră să dirijați o lucrare care poartă amprenta a doi creatori?

Da, este foarte interesant. Există numeroase exemple în istoria muzicii de lucrări neterminate de un compozitor și finalizate ulterior de altcineva. Este fascinant să observi cum un compozitor poate duce la bun sfârșit o lucrare doar pe baza schițelor lăsate de autorul original. Sunt încântat că această simfonie a fost finalizată și cred că a fost realizată într-un mod excelent. Ca ascultător, nu poți sesiza momentul în care Enescu se oprește și Pascal Bentoiu continuă - tranziția este naturală, iar rezultatul este foarte reușit.

Când ați deschis pentru prima dată partitura lui Enescu ați privit-o mai mult prin prisma compozitorului sau a dirijorului?

Întotdeauna privesc partitura din perspectiva compozitorului. Orice lucrare pe care o studiez încerc mai întâi să o înțeleg din această perspectivă: structura, instrumentația, armonia, construcția. Toate aceste elemente trebuie mai întâi înțelese ca muzician și compozitor. Abia apoi încep să gândesc partitura din perspectiva dirijorului, întrebându-mă cum o pot face cât mai clară și inteligibilă pentru orchestră și pentru public.

Care aspecte ale scriiturii lui Enescu v-au pus cele mai mari provocări în repetițiile cu orchestra?

Principalul aspect a fost echilibrul. Sunt convins că dacă Enescu ar fi avut ocazia să dirijeze această partitură, probabil ar fi făcut unele ajustări legate de dinamică sau chiar de instrumentație. Contrapunctul este extrem de bogat și complex, iar densitatea scriiturii face ca uneori să fie nevoie să reduci dinamica pentru a scoate în evidență anumite voci esențiale. Aceasta a fost, de fapt, cea mai mare provocare în repetiții: să transformăm o structură atât de complicată într-una care să fie clară și inteligibilă, atât pentru orchestră, cât și pentru public.

Ce feedback ați simțit că oferă orchestra în timpul repetițiilor pentru această lucrare mai puțin cunoscută?

Feedback-ul orchestrei a fost tot mai bun de la o repetiție la alta. La început, totul părea destul de confuz - ceea ce este de așteptat în cazul unor partituri atât de complexe precum cele ale lui Enescu. Este puțin asemănător cu muzica lui Arnold Schoenberg: deși este foarte diferită, dacă o interpretezi doar într-o singură dinamică, totul poate suna ca un haos. De aceea este nevoie de multă muncă pentru a obține echilibrul potrivit și pentru a face structura muzicală clară și inteligibilă. Pe măsură ce repetițiile au avansat, orchestra a înțeles tot mai bine aceste subtilități, iar rezultatul s-a îmbunătățit constant. Am încercat să evidențiem mereu vocea principală, de multe ori aceasta nu se obține printr-un forte, ci dimpotrivă, printr-un piano care scoate în relief linia esențială. Când partitura devine clară și ușor de înțeles, reacția orchestrei se schimbă imediat: muzicienii simt ce este important și muzica prinde viață. Este un proces care cere multă muncă și atenție la echilibru, dar rezultatul este pe măsură.

Unde ați situa această simfonie enesciană în repertoriul universal?

Asta este ceva specific lui Enescu: are un stil cu totul unic, greu de încadrat. Este, pur și simplu, un univers în sine. Trebuie spus că nu este o muzică ușoară. Pentru cineva care merge pentru prima dată la un concert simfonic, să asculte Simfonia a IV-a a lui Enescu poate fi o provocare, pentru că nu e cea mai accesibilă lucrare. Este, mai degrabă, o piesă pentru un ascultător mai experimentat. Totuși, odată ce intri în această lume, descoperi o muzică absolut fascinantă. De exemplu, a doua parte este plină de ritmuri și tonalități cu totul originale. Este foarte greu să îi pui o etichetă sau să spui că seamănă cu altceva. Este o lume distinctă și un stil cu adevărat inconfundabil.

Programele pe care le veți dirija includ și lucrări de Serghei Rahmaninov și Antonin Dvořák, opusuri esențiale pentru orice ansamblu simfonic. Considerați că Simfonia a VI-a în Re major de Dvořák este un opus care evidențiază în mod special calitățile Orchestrei Filarmonice Cehe?

Da, cred că așa este. Am interpretat de mai multe ori Simfonia a VI-a de Dvořák. Nu este, desigur, cea mai cunoscută dintre simfoniile sale, dar eu o iubesc foarte mult. Am dirijat-o de nenumărate ori, cu orchestre diferite, pe continente diferite. Este o lucrare care pune mereu orchestra la încercare: corzile trebuie să aibă un sunet strălucitor, alămurile să fie nobile și echilibrate, iar suflătorii din lemn să aducă acea transparență și frumusețe aparte, tocmai de aceea este o partitură provocatoare, dar și o adevărată capodoperă muzicală. Deși nu se numără printre simfoniile celebre ale lui Dvořák, sunt convins că oricine va asculta concertul va descoperi în această lucrare o adevărată bijuterie.

Care este percepția dumneavoastră asupra Concertului în si minor pentru violoncel și orchestră de Dvořák, o lucrare atât de iubită și frecvent interpretată pe scenele din întreaga lume?

Desigur. Aceasta este una dintre acele lucrări atât de celebre și de apreciate. Când studiezi partitura în detaliu, de mai multe ori, îți dai seama pe deplin de ce este interpretată atât de frecvent: este, fără îndoială, o capodoperă. Fiecare notă este scrisă extraordinar, iar întreaga lucrare este incredibilă. Totuși, există și un mic risc: atunci când interpretezi frecvent astfel de lucrări cunoscute, apare tendința de a respecta dinamica și frazarea întocmai de fiecare dată, ceea ce poate face interpretarea puțin rigidă. De aceea încerc mereu să aduc ceva proaspăt și diferit în fiecare interpretare. Dar, în orice caz, este o adevărată capodoperă.

Ascultătorii noștri vă cunosc, atât prin albumele pe care Radio România Muzical le-a difuzat, cât și prin concertele transmise în direct pe frecvențele postului nostru. Ce mesaj ați dori să le transmiteți?

Sunt încântat că particip la acest festival alături de Orchestra Filarmonică Cehă și că vom prezenta două programe complet diferite: unul cu Enescu și Rachmaninov și unul dedicat exclusiv muzicii cehe. Este fantastic să vezi la un festival atât de prestigios atât de multe orchestre de talie mondială, și mă bucur enorm. Îmi doresc ca publicul să aprecieze diversitatea programului și unicitatea fiecărei orchestre. Sper că se vor bucura în mod special de concertul nostru cu muzică de Enescu și cehă, mai ales că am dedicat mult timp pregătirii Simfoniei a IV-a de Enescu, pentru a oferi o interpretare cu adevărat remarcabilă la București.