În această toamnă, Festivalul Internațional "George Enescu" o are din nou ca invitată pe pianista Alexandra Dariescu, un nume de referință al generației sale, apreciată pentru eleganța sonoră, viziunea interpretativă și prezența pe marile scene ale lumii. Despre festival, artista mărturisea cu alt prilej că îl consideră comparabil cu prestigiosul BBC Proms, iar fiecare revenire în fața publicului din România are pentru ea o încărcătură aparte. Programul din acest an o aduce alături de Philharmonia Orchestra și de dirijorul Santtu-Matias Rouvali, într-o seară ce va deschide cu Fantezia de Enescu - lucrare scrisă la doar 16 ani - și va continua cu impresionanta Simfonie a VII-a "a Leningradului" de Șostakovici. Am stat de vorbă cu Alexandra Dariescu despre cum vede evoluția festivalului, ce o leagă de publicul românesc, ce înseamnă colaborarea cu una dintre cele mai importante orchestre britanice și cum își propune să redea poezia și forța muzicii lui George Enescu.

Alexandra Dariescu, ne bucurăm să vă ascultăm în această toamnă în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu" despre care spuneați cu o altă ocazie că ar fi comparabil cu BBC Proms. Cum simțiți că s-a dezvoltat în ultimii ani Festivalul Enescu?

Festivalul Enescu, în toată lumea și cu toți colegii cu care vorbesc este considerat unul dintre cele mai mari festivaluri din lume. Este vorba de o prezență internațională a orchestrelor prestigioase din întreaga lume, a muzicienilor care vin cu foarte mare drag în România pe scenele festivalului. Bineînțeles, festivalul s-a dezvoltat într-un mod extraordinar de frumos. Sunt și concerte imersive, sunt concerte pentru familii, sunt concerte în toată țara, nu numai în capitală, ceea ce face ca festivalul să aibă o prezență foarte frumoasă și este iubit de întreaga lume. Este o emblemă a țării noastre și ne mândrim enorm cu acest festival.

Cum vi se pare publicul Festivalului Enescu în raport cu publicul marilor festivaluri internaționale? În ce fel îl simțiți diferit?

Din ceea ce simt eu este că în preajma festivalului este o sărbătoare în întreaga țară, toată lumea vorbește despre festival, comunicarea este extraordinară pentru că fiecare concert vine cu o altă poveste, fiecare muzician își aduce povestea lui și cred că publicul este absolut absorbit de tot ce oferă festivalul. Sunt concerte și dimineața și după amiaza și seara și la miezul nopții. Este efectiv o atmosferă de sărbătoare, iar publicul, de fiecare dată când revin la fiecare ediție de 10 ani încoace este foarte generos, este foarte entuziasmat, este un public care cunoaște fiecare creație muzicală și ca muzician pe scenă îl simt tot timpul alături de noi, fiecare notă este trăită și pe scenă, dar și în public.

Cântați din nou cu Orchestra Philharmonia. Cum ați colaborat până acum cu muzicienii britanici?

Poate știți, eu am concertat cu toate orchestrele mari din Marea Britanie. Cu Orchestra Philharmonia, mă bucur enorm să cântăm din nou. Am înregistrat ultimul album împreună, care a fost cu concertele de Grieg și Clara Schumann. A fost o colaborare extraordinară, iar acești muzicieni sunt atât de versați într-un sens foarte bun al cuvântului, de a se adapta fiecărui compozitor. Pe mine ceea ce mă impresionează enorm la Orchestra Philharmonia este sunetul pe care îl au, în special zona cordarilor, are așa o profunzime, o adâncime, dar în același timp și o transparență în sunet care este fenomenală. Cu Santtu-Matias Rouvali, directorul lor muzical, nu am colaborat până acum, ne știm, suntem prieteni și de-abia așteptăm să cântăm împreună această rapsodie. Chiar m-am văzut cu Santtu la ultimului concert de la Southbank Centre din Londra și mi-a spus că am găsit o piesă foarte bună și de-abia așteaptă să o cântăm. Era foarte entuziasmat și m-am bucurat enorm.

Programul din acest an vă așază alături de o lucrare emblematică a lui Dmitri Șostakovici, Simfonia a VII-a Leningrad. Ce credeți că poate spune în acest context Fantezia de Enescu? E un contrapunct? O punte? Un răgaz poetic?

Ceea ce este foarte frumos în Festivalul "George Enescu" este că toate orchestrele care sunt invitate sunt rugate să cânte o piesă de Enescu, iar acest lucru este fenomenal, pentru că, în momentul când orchestrele și dirijorii descoperă o nouă lucrare a lui Enescu, o aduc înapoi acasă sau o cântă în turneu în alte părți. Faptul că întreaga prima parte este dedicată acestei fantezii de Enescu, deci nu avem uvertură, nu avem nimic după fantezia de Enescu, cred că arată și subliniază importanța acestei piese, ne dă timp să o înțelegem, să reflectăm asupra faptului că Enescu avea numai 16 ani când a scris această piesă, nu este pusă, nu neapărat în comparație, dar în paralel cu o altă piesă. Cred că și publicului și muzicienilor de pe scenă le va da timpul necesar pentru a asculta așa o piesă și a se bucura de fiecare notă și de fiecare expresie pe care o redă în toată povestea acestei fantezii.