Interviuri
Înapoi
AUDIO. Concerte pe Siret - interviu cu pianista Raluca Știrbăț

În 14 august 2025, pianista Raluca Știrbăț a fost invitata Radio România Muzical în cadrul emisiunii-matinal, Musica viva, într-un dialog purtat cu Ștefan Costache.
De astăzi și până în 23 august are loc ediția a V-a a festivalului Concerte pe Siret, un eveniment în care își dau mâna muzica și patrimoniul cultural din nordul Moldovei și stăm de vorbă despre concertele pe Siret cu pianista Raluca Știrbăț, inițiatoarea și organizatoarea evenimentului.
Bună dimineața. Sigur că am un rol important și inițiativele și ideile mele au avut foarte multă importanță, dar inițiatorul principal al evenimentelor este, de fapt, fundația Pro Patrimonio, Asociația Maria și Asociația Cai de Vis.
Important este că există festivalul care pune în valoare un patrimoniu despre care, iată, vorbim foarte rar. Festivalul se desfășoară în zona de nord a râului Siret, la Mihăileni, Vârful Câmpului, Călinești și Brăești. Spuneți-ne câteva cuvinte despre aceste locuri speciale, multe dintre ele sunt monumente istorice, casa de la Mihăileni este legată de George Enescu, de altfel, aveți meritul de a o fi readus în atenție și a o fi reabilitat și aici este ceva de spus legat de ediția a cincea.
Așa este, este și meritul meu, dar trebuie aici, chiar mi-aduc aminte cu mare plăcere și bucurie și recunoștință că ați fost primul sau printre primele persoane și instituții care ați reacționat și ne-ați sprijinit în acest demers și asta nu se uită și trebuie reamintit. Sigur, Casa Enescu este punctul magnetic în jurul căreia s-au născut aceste evenimente care se desfășoară în locații cu totul deosebite pentru că ideea festivalului este de a îmbina muzica și arhitectura și patrimoniul nostru cultural. Sunt evenimente de substanță, evenimente interesante și foarte, foarte diverse, zic eu, foarte bine venite pentru că deja, cred că, peste 500 de persoane anual participă și au participat la aceste evenimente. De multe ori, sau în cea mai mare parte, este un public rural din aceste zone, dar avem din ce în ce mai mulți melomani care vin din orașele învecinate și nu numai.
Spuneam că anul acesta vorbim din nou despre Casa Enescu de la Mihileni. A trecut printr-un proces de renovare, în sensul că a fost atacat lemnul de o ciupercă.
Da, este o ciupercă Merulius Lacrymans, o ciupercă care face ravagii de ceva ani prin Europa în casele istorice, nu doar case mici, dar case și mai mari, conace, castele, de care se scapă destul de greu. Este o operație delicată, minuțioasă și costisitoare, dar am reușit cu sprijinul unor donații și al unor sponsori să trecem cu bine. Chiar de ziua lui Enescu, pe 19 august o să o reinaugurăm, dacă se poate spune așa, cu un concert deosebit, susținut de corul grupului de copii din Mihăileni, pentru că acolo se desfășoară, în cadrul Academiei de Muzică și Studiul Sunetului, se desfășoară tot felul de activități axate pe educație muzicală și de patrimoniu pentru copiii din zonă, iar în partea a doua a serii, într-un contrast total, vom avea un concert de muzică rock, cu trupa Paratrăznet, un program foarte interesant. Azi voi deschide festivalul cu un recital substanțial.
O specialitate a dumneavoastră, Enescu.
Da, nu doar Enescu. Voi deschide cu Enescu, cu Suita op. 10, sunt lucrări compuse între 1903 și 1908, voi cânta și Debussy L'isle joyeuse și Ravel Sonatina și pentru pour la bonne bouche la final, Scarbo din Gaspard de la nuit, care va fi o premieră pentru mine, voi boteza Scarbo-ul meu aici la sala din deal a conacului din Călinești. Vom avea și o conferință foarte interesantă, susținută de muzicologul și enescologul Vlad Văidean, de la UNMB din București, care anul acesta este și rezident la Casa Enescu, deci el va sta acolo și va scrie și va medita, și e foarte fericit pentru asta, pentru că lucrează, printre altele, și la finalizarea și completarea catalogului enescian, rămas de la regretata Clemansa Firca, iar în a doua parte a serii, iarăși în contrast total, un concert cu Torsan, Călin Torsan, care deja este un nume cunoscut, o muzică spontană, improvizație, pe teme folclorice și nu numai, alături de Sorin Romanescu. Și trebuie să adaug, pentru că, probabil nu aveți această informație, în data de 12 septembrie, la Conacul Moruzi din Vârfu Câmpului, va avea loc un alt recital, De la Bach la Piazzola, cu violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Cătălin Rădulescu, iar în a doua parte a serii, o conferință a istoricului Remus Tanasă, de la Institutul Xenopol din Iași. Sper că n-am uitat nimic, n-am afișul în față.
Este foarte important de spus, accesul publicului este liber, nu?
Este liber la absolut toate evenimentele, doar la concertul de la Conacul Moruzi, de la Vârfu Câmpului, accesul este pe bază de invitații, restul este liber.
În 12 septembrie.
Așa este.
Mulțumiri. Public numeros vă dorim și succesul pe care îl meritați.
Astăzi sosesc copiii, cum le spun eu, deși unii sunt cu un cap mai înalți decât mine, cei șapte copii pentru masterclass-ul, care se despășoară până în data de 23, iar în 23 vom încheia cu concertul final, susținut de cei șapte pianiști participați la masterclass, care între timp deja se pot bucura cu un palmares deosebit. Palmaresul lor, nu că ar fi cel mai important lucru pe pământ, premiile, dar sunt și ele un barometru, dovedesc că nu stăm degeaba aici și facem treabă bună într-un peisaj de bază.
Dar până atunci, în această seară, deschiderea festivalului, recital Raluca Știrbăț, la conacul Miclescu din Călinești, la 20 de kilometri de Botoșani, ora 18.30, nu?
Așa este, intrarea liberă.
Mulțumiri încă o dată și succes, săli pline, locuri ocupate la maximum în festivalul Concerte pe Siret.
Mulțumim și noi.