Aș vrea să începem cu câteva date importante din istoria Cvartetului Arcadia. Care a fost motivul care v-a determinat să puneți bazele acestui ansamblu și cum ați descrie primii ani de activitate?

Cvartetul Arcadia s-a înființat cu câțiva ani înainte ca eu să mă alătur colegilor mei, în 2006, cu ocazia unui concurs aici în Cluj, Concursul Mozart pentru cvartete. Participând la acel concurs și câștigând premiul întâi, colegii mei au decis să rămână mai departe împreună. În acele vremuri era Marcel Cameniță la violă și au avut o activitate destul de intensă în primii trei ani, dar Marcel s-a hotărât să se mute înapoi acasă, în Arad, și atunci am primit un telefon de la ei: „îmi doresc să mă alături cvartetului lor?”, lucru care a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută, având în vedere că visam să cânt într-un cvartet de calitate de când eram în anul întâi, student. Acesta a fost visul meu, țelul meu să cânt într-un cvartet de foarte bună calitate și când am primit telefonul lor pentru mine a fost o veste foarte bună și astfel am început și eu să lucrez cu ei. Asta se întâmpla în 2009. Primii ani au fost destul de interesanți pentru că deja din prima vară când m-am mutat la Cluj și am început să repetăm, ne pregăteam pentru două concursuri internaționale: la Hamburg și, respectiv, în Elveția, la Lugano. Am avut asimilat împreună un repertoriu de nouă cvartete în acea vară pentru cele două concursuri. Aveau trei etape. Program greu, dintre cele nouă cvartete, două de Bartók. După acele două luni, de fapt, am reușit să câștigăm ambele concursuri, chiar concursul de la Hamburg cu brio, am luat mai multe premii, nu numai premiul întâi. Practic, aceste două reușite ne-au pus bazele carierei ulterioare, pentru că prin câștigarea concursurilor am obținut primul agent și de acolo lucrurile au evoluat.

Un cvartet este, prin definiție, o formație ce rezultă din colaborarea mai multor muzicieni, astfel că nu este niciodată vorba despre o singură carieră, un singur set de așteptări sau o singură definiție a succesului. Cum se calibrează toate acestea, de-a lungul timpului?

Se calibrează pentru că, de fapt, este un singur sens, este o singură carieră și este comună, nu prea funcționează altfel. În cazul unui grup format din patru persoane, dacă țelul este comun, viziunea, dorințele, așteptările, disponibilitatea pentru sacrificiu și muncă, răbdare... dacă sunt similare la cei patru, atunci toți patru trag într-o singură direcție la această „căruță”, să zic așa, și șansele de reușită, de împlinire a acelei viziuni devin foarte mari.

Spuneați că era un vis al dumneavoastră să fiți membru într-un cvartet?

Da, da. În anul întâi am fost la un recital al Cvartetului Gaudeamus în care cânta profesoara mea, Leona Varvarichi, de la Conservator. Am fost la acel recital și după acel recital, atât de impresionat am fost, încât mi-am dat seama că acesta este lucrul pe care mi-aș dori să-l fac în viața mea de muzician.

Ce anume v-a atras, specific în zona camerală spre deosebire de o carieră solistică sau una pedagogică, de exemplu?

Cred că în primul rând complexitatea, deși aș îndrăzni să spun că este mai mult decât complexitate, este un aspect complet pe care îl întâlnești în muzica de cameră. Faptul că în același timp, ca muzician de cameră ești și solist ești și dirijor, ești și tuttist sau membru într-un ansamblu, încercând în fiecare moment să menții un echilibru în toate aceste aspecte, pentru că îmbini viziunea asupra lucrării pe care ar avea-o un dirijor cu mișcările aferente pentru a sugera intrări sau ritmuri, exact cum se comportă un dirijor; ești solist, pentru că vocea pe care o cânți este responsabilitatea ta și ești tuttist, pentru că în fiecare moment trebuie să auzi ce se întâmplă în jurul tău, să știi să te încadrezi, să te adaptezi unui ansamblu. Complexitatea asta și sonoritatea în sine a cvartetului m-au cucerit la acel recital.

Arcadia Chamber Mussic Classes ajunge anul acesta la ediția a III-a. Îmi imaginez că v-ar fi destul de greu să îmi spuneți ce au învățat elevii și studenții de la dumneavoastră în cadrul primelor două ediții, astfel că aș prefera să vă întreb, ce ați învățat dumneavoastră de la ei în acest răstimp?

Întotdeauna când avem acest masterclass vara, dar și în general când lucrez cu studenții, am de învățat în primul rând prin dorința de a exprima, de a explica și de exemplifica o anumită viziune pe care o am sau pe care o au mai mulți și eu sunt adeptul ei; realizez și înțeleg cât de bine știu eu de fapt despre acel fenomen. În momentul în care reușesc să explic coerent și cu claritate și exactitate fiecare aspect, atunci îmi dau seama că pentru mine este foarte clar. Când nu se întâmplă asta, realizez că am de înțeles niște lucruri în plus. Activitatea de predare întotdeauna este cea care mă educă pe mine cel mai mult. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, este întotdeauna nostalgic pentru mine, observ etapele în care se află participanții la curs, pentru că îmi amintesc de etapele prin care am trecut eu, emoțiile cu perspectivele, cu intențiile pe care le aveam și eu. În felul acesta învăț să mă raportez mai corect și la trecut și să îmi planific mai bine viitorul.