Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi
Pentru iubitorii de muzică
Publicat: miercuri, 15 August
2007
, ora 0.00
Pentru iubitorii de muzică clasică Festivalul Internaţional ?George Enescu? reprezintă posibilitatea de a se intalni, in importante săli de concerte bucureştene sau din ţară, cu cei mai apreciaţi artişti ai momentului, muzicieni cunoscuţi mai degrabă datorită inregistrărilor audio sau video sau din programele posturilor radio şi tv. In seara de 14 septembrie, iată că publicul bucureştean are ocazia să-i urmărească la Ateneul Roman pe pianiştii Martha Argerich şi pe Nelson Freire. Artista argentiniană desfăşoară de cateva decenii o bogată activitate concertistică, dar şi camerală, apreciată in egală măsură de critică şi de public. Premiile Revistelor ?Grammy?, ?Gramophon?, ?Monde de la Musique? se alătură distincţiilor oferite de Guvernul Franţei - ?Ordinul Artelor şi Literelor? sau de Academia ?Santa Cecilia? din Roma. Martha Argerich este de asemenea foarte implicată in descoperirea şi susţinerea tinerelor talente, scop in care a iniţiat ? printre altele ? Concursul Internaţional care ii poartă numele. La Bucureşti, pianista va concerta impreună cu brazilianul Nelson Freire, pe scena Ateneului Roman, unde vor interpreta: Sonata KV 381 in Re major pentru pian la patru maini de Wolfgang Amadeus Mozart, Suita nr 2 op.17 pentru 2 piane de Serghei Rachmaninov, Variaţiuni pentru 2 piane scrise de Witold Lutoslawski pe o temă de Nicolo Paganini şi ?Valsul? pentru 2 piane de Maurice Ravel. De asemenea, publicul va putea asculta şi lucrări pentru pian solo: ciclurile ?Colţul copiilor? de Claude Debussy, in interpretarea lui Nelson Freire şi ?Scene pentru copii? op.15 de Robert Schumann, cu Martha Argerich. Recitalul va fi transmis in direct de Radio Romania Muzical şi Radio Romania Cultural, incepand cu ora 17.00.