Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul „Stradivarius” ajunge astăzi la Rădăuți

Publicat: marți, 24 Iunie 2025 , ora 0.00

Turneul "Stradivarius", derulat de violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, continuă astăzi, 24 iunie 2025, cu un recital desfășurat în ambianța Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, începând cu ora 18:00.

Sub titlul "Rapsodiile", cei doi muzicieni aduc în atenția publicului un program ce se deschide cu Trei preludii pentru pian de George Gershwin, în aranjamentul pentru vioară și chitară semnat de Andrew Zohn. Vor răsuna apoi celebrele Rapsodii Române op. 11 de George Enescu și "Rhapsody in Blue" de George Gershwin, în adaptarea pentru chitară și vioară semnată de Dragoș Ilie.

Turneul internațional "Stradivarius" se desfășoară până pe 12 iulie 2025.

Ioana Țintea