Știri muzicale din țară Înapoi

Steffen Schlandt dirijează Orchestra Filarmonicii din Arad

Publicat: joi, 6 Februarie 2025 , ora 0.00

Astăzi, 6 februarie 2025, Steffen Schlandt se va afla în fruntea Orchestrei Filarmonicii din Arad și a Corului instituției pregătit de Robert Daniel Rădoiaș. Evenimentul se plasează sub semnul unei duble celebrări, în 2025, a lui Johann Sebastian Bach: 340 de ani de la naștere și 275 de ani de la trecerea sa în eternitate.

În program: lucrări reprezentative din creația lui Johann Sebastian Bach și Misa op. 12 în la major de César Franck.

Soliștii serii sunt mezzosoprana Mihaela Ișpan, tenorul Adorján Pataky și baritonul Mihai Damian, alături de organistul Erich Türk.

Concertul se desfășoară la Sala Palatului Cultural din Arad, începând cu ora 19:00.

Ioana Țintea