Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Sempre Vivaldi” în cadrul Festivalului de Muzică Veche din București

Publicat: joi, 21 Noiembrie 2024 , ora 0.00

„Sempre Vivaldi” este titlul concertului de astăzi, 21 noiembrie 2024, din cadrul Festivalului de Muzică Veche București, ediția cu numărul 19. În Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, începând cu ora 19.00, vor răsuna opusuri din creația lui Antonio Vivaldi, printre care se numără uvertura „L’Olimpiade”, Triosonata RV 63 pentru două viori și basso continuo, Concerto Grosso RV 157, Triosonata „La Follia” pentru două viori și basso continuo și Concertul nr. 8 din ciclul „L’Estro Armonico” pentru două viori, rchestră de coarde, și basso continuo.

Interpretează ansamblul de muzică barocă „Sempre”, alcătuit din soprana Cristina Vasilache, violoniștii Melinda Béres, Rafael Butaru, Tamara Dica – violă, violoncelistul Zsombor Lázár, Arpad Szogyör – contrabas, Filip Zsombor  – arhilăută, chitară barocă și clavecinista Raluca Enea.

Ariadna Ene-Iliescu