Știri muzicale din țară Înapoi

„DescOperă La Traviata” la Opera din Brașov

Publicat: marți, 11 Iunie 2024 , ora 0.00

Astăzi, 11 iunie 2024, de la ora 18:30, Opera din Brașov, invită publicul meloman la o reprezentație cu opera verdiană "La Traviata". Propunerea este înscrisă în proiectul "DescOperă La Traviata" și aparține Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical "Ludovic Spiess" de la Opera Națională București.

Spectacolul nu este doar o reprezentare clasică a operei, ci se constituie într-o călătorie modernă și emoționantă, destinată cu precădere publicului tânăr, într-o montare captivantă și o viziune regizorală modernă semnată de Alexandru Nagy.

În distribuție: soprana Georgiana Dumitru, tenorul Andrei Manea, baritonul Cristian Ruja și basul Ștefan Lamatic, printre alții. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei din Brașov, cu Daniel Jinga la pupitrul dirijoral.

Ioana Țintea