Seria Concerte camerale
19 septembrie, ora 17.00, Ateneul Român


Veti cânta pentru prima oara un opus enescian?

Da, va fi pentru prima oara.


Ati ascultat vreodata înregistrari ale violonistului George Enescu? Ce impresie v-au lasat?

Desigur. Enescu a fost unul dintre cei mai mari violonisti, profesori si compozitori ai secolului 20. Prin extensie, pot sa spun ca îi cunosc limbajul pentru ca un foarte bun prieten al meu, care a avut o mare influenta asupra mea, minunatul violonist Ivry Gitlis a studiat cu el, pe când era copil. De aceea, simt ca înteleg modalitatea de a face muzica a lui Enescu si importanta lui în contextul secolului 20.


Ati ales sa cântati cele doua Intermezzi de George Enescu. Ce parere aveti despre aceste lucrari?

Sunt tipice pentru limbajul enescian, pentru poetica sa si reprezinta pentru mine un mod minunat de a sonda pentru prima oara creatia lui George Enescu.


Cum s-a îndragostit David Stern de muzica si cum a aparut dorinta de a face o cariera muzicala?

Odata ce cresti în prejma muzicii, nu o poti uita. În copilarie am fost înconjurat de muzica si mi-a devenit un foarte bun prieten. Muzica este ca o amanta. Odata ce te-ai îndragostit de ea, nu o mai poti parasi. Este o relatie de iubire ce dureaza o viata.


Ce rol a jucat remarcabila personalitate a tatalui dumneavoastra, Isaac Stern, în decizia de a urma aceasta cariera?

Tatal meu si-a dorit sa iubesc muzica, dar nu neaparat pentru a deveni muzician. Desi nu ne-a împins catre asta, atât eu, cât si fratele meu am devenit dirijori pentru ca iubim muzica si vrem sa o abordam în felul nostru. Eu am parasit America si mi-am gasit propriul drum dirijând opera, muzica baroca pe instrumente vechi sau muzica clasica. Lumi sonore foarte diferite de cele ale tatalui meu. Mi-am gasit propria voce si o frumoasa cariera în Europa.


Care a fost cel mai important sfat pe care l-ati primit de la tatal dumneavoastra?

Niciodata sa nu încetezi sa gândesti (Never stop thinking). Când esti pe scena te poti lasa purtat de visarea muzicii, dar niciodata nu înceta sa gândesti. Este cea mai importanta lectie pe care am învatat-o de la el. Simtim muzica într-un anume fel si dorim sa ne exprimam. Daca ne pierdem simtul directiei când suntem pe scena, nu putem sa o interpretam atât de bine pe cât ar trebui.


Exista un anume punct în cariera violonistului Isaac Stern pe care la rândul dumneavoastra sa va doriti sa-l atingeti?

Tatal meu nu a avut o cariera, a avut un moment în istorie. A fost unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului 20. Voi aspira mereu catre acest nivel si voi spera sa ajung acolo; nu voi înceta sa-mi doresc sa urc din ce în ce mai sus, sa ating nivelul sau de performanta. Este minunat pentru mine sa ma confrunt cu aceasta provocare si ma voi lasa mereu provocat.


Ati mai cântat împreuna cu Maria Joao Pires?

O cunosc foarte bine, dar nu am mai cântat niciodata împreuna. Am admirat-o de multe ori, am încercat sa ne programam concerte împreuna, dar acesta va fi primul nostru concert. Este o prietena si o colega minunata. Cânta si muzica de camera la cel mai înalt nivel si apreciez în mod deosebit la ea acest lucru. Iar când cânta cu orchestra este ca si când ar face muzica de camera împreuna cu ansamblul. Iar Orchestra din Basel chiar este un ansamblu cameral, diferit de altele. Fiecare membru al Orchestrei asculta ca si cum ar interpreta muzica de camera si sunt mult mai implicati decât instrumentistii altor ansambluri. Am cu ei o legatura artistica absolut unica si consider ca este una dintre cele mai remarcabile si mai interesante orchestre din Europa, la ora actuala.


Ca dirijor, aveti anumite preferinte în privinta solistilor cu care cântati?

Multi dintre ei îmi sunt prieteni, asa ca îmi este greu sa îi numesc. L-am mentionat deja pe Ivry Gitlis, care este de asemenea unul dintre cei mai mari violonisti ai secolului 20; de asemenea îmi place sa colaborez cu Andreas Staier, care este un specialist al pianului forte si al clavecinului. Apreciez multi alti muzicieni, cu care îmi face placere sa colaborez în repertorii foarte diferite. De fiecare data când ne vedem este ca si când te întâlnesti cu vechi prieteni, retraim anumite momente muzicale si asta este foarte important.


Ati colaborat vreodata cu muzicieni români?

Sunt multi instrumentisti români în orchestra mea din St. Gallen, si la Paris, de asemenea. Dar figura care pe mine m-a marcat, prin înregistrarile sale, înca din copilarie, a fost Dinu Lipatti. Din punctul meu de vedere, imprimarile sale sunt unele dintre cele mai bune din câte au existat vreodata. Modul lui de a cânta atât de elegant si de muzical a fost pentru mine o lectie minunata.


Sunteti interesat de muzica interpretata pe instrumente vechi, muzica baroca si clasica, interpretata mai ales împreuna cu Opera Fuoco. Care considerati ca sunt cele mai importante realizari ale dumneavoastra în acest domeniu, pâna acum?

În urma cu 2 ani am creat Compania Opera Fuoco pentru a interpreta opere si în general, un repertoriu liric. Am cântat la Concertgebouw, în Amsterdam, la Festivalul de la Lucerna, la Teatrul Champs Elysées din Paris si în multe alte locuri extraordinare, împreuna cu solisti minunati precum Paul Agnew, Lisa Larsson si alte nume importante din domeniul muzicii baroce. Dar ceea ce este foarte important pentru mine este ca în urma cu doi ani am creat o trupa de tineri cântareti la Paris, i-am ajutat sa învete un repertoriu si sa îsi dezvolte vocile. Am facut lucruri minunate cu acesti tineri interpreti, i-am vazut cum au devenit mai buni si mai puternici, cum multi dintre ei au început sa-si dezvolte cariere frumoase, dupa ce au terminat colaborarea cu Opera Fuoco. Pentru mine acest lucru este mai important decât concertele pe care le-am sustinut împreuna cu nume mari ale muzicii.


Calatoriti foarte mult, în tari diferite. Uneori conduceti spectacole de opera, alteori concerte simfonice. Cât evenimente aveti programate în fiecare an si cum reusiti sa faceti fata unei agende atât de încarcate?

Este o foarte buna întrebare. Nu stiu cum reusesc si nici nu reusesc sa le numar. Pentru ca dirijez multe spectacole de opera, trebuie sa fac si multe repetitii. Este greu sa mentin echilibrul între activitatea mea din Elvetia, de la St. Gallen Opera si cea din Israel, la Opera din Tel Aviv, unde sunt de asemenea director muzical, si cu cea de la Paris, Opera Fuoco. Nu am nici macar o saptamâna întreaga libera în stagiunea viitoare. Ceea ce vreau sa spun este ca atunci când sunt într-un loc trebuie sa ma gândesc si la ceea ce se întâmpla în celelalte parti si asta nu este usor. Este ca atunci când conduci o masina, te uiti mereu în fata, dar trebuie sa fii atent si la ce se întâmpla în stânga si în dreapta ta. Daca te uiti într-o singura directie, nu vei reusi. Trebuie sa ai o perspectiva cât mai completa si sa-ti pastrezi gândirea pozitiva pentru ca altfel totul devine foarte, foarte dificil.


În finalul dialogului nostru, ati dori sa transmiteti un anumit mesaj publicului din România?

În copilarie, am venit de câteva ori la Bucuresti împreuna cu tatal meu. Eram doar turist, pentru ca îl însoteam pe tata în turneele sale. Bucurestiul a fost întotdeauna un oras special pentru el si era foarte fericit sa cânte acolo. Acesta va fi primul meu concert la Bucuresti si sunt nerabdator sa vin, nu numai pentru ca este un loc frumos, dar are si o istorie si o traditie culturala bogate. Voi fi foarte mândru sa ma aflu acolo si sper ca tata se va uita din ceruri la mine si ma va saluta în acea zi.


Interviu de Monica Isacescu