Portret de compozitor - Serghei Rahmaninov cu Sorina Bobeico

Ne înrudim cu el!

Arborele său genealogic duce, în mod surprinzător, către domnitorul moldovean Ştefan cel Mare, aşa cum aflăm din datele oferite de însăşi familia compozitorului, al cărei titlu nobiliar se leagă tocmai această neaşteptată, dar onorantă pentru melomanii români, descendenţă. Aşa cum reiese din datele publicate în 1895 de matematicianul rus Ivan I. Rahmaninov, profesor şi rector al Universităţii „Sf. Vladimir” din Kiev, dar şi dintr-o adeverinţă eliberată de oficialităţile din Tambov, prin care era certificată descendenţa nobiliară a lui Serghei Rahmaninov, neamul Rahmaninovilor porneşte de la unul dintre fiii lui Ştefan cel Mare, şi anume Ion, sau Ivan, supranumit Vecin, cel care s-a stabilit în anul 1483, împreună cu familia, la Moscova, în urma căsătoriei surorii sale Elena cu marele Cneaz Ioan al III-lea al Rusiei. Fiul lui Ion Vecin, numit Vasile, sau Vasili, a fost supranumit „Rahmanin” (pe timpuri, în zona moscovită acest cuvânt caracteriza o persoană foarte deschisă şi generoasă), de unde şi numele descendenţilor săi.

Serghei Rahmaninov – traseu de viaţă

Deşi s-a născut într-o familie înstărită, în copilărie a suferit mari lipsuri: ca urmare a firii risipitoare a tatălui său, moşiile au fost vândute una după alta în contul datoriilor, iar familia s-a văzut nevoită să se mute la St.Petersburg, unde a închiriat un apartament modest, şi să solicite burse gratuite pentru educaţia copiilor. Situaţia s-a agravat după separarea definitivă a părinţilor. Din acea perioadă datează una dintre pozele lui Rahmaninov, în care biografii surprind privirea pierdută şi tristă a copilului.

El însuşi a fost un familist model: şi-a adorat soţia, cele două fiice şi nepoţii. Înconjurat de dragostea acestora, uita de înclinaţia sa firească pentru melancolie… Era un introvertit. Nu-şi afişa niciodată emoţiile în public, nu-i plăceau interviurile, evita reuniunile mondene. În ochii contemporanilor, părea o persoană greu abordabilă, orgolioasă şi distantă. „Nimic mai fals!” - susţineau apropiaţii, care explicau această impresie generală prin timiditatea de care era cuprins Rahmaninov în prezenţa necunoscuţilor. În fapt, era binevoitor faţă de toată lumea, iar acest fapt devenea evident în cerc restrâns, în familie sau alături de prieteni. Ieşeau atunci la lumină cele mai alese calităţi ale lui Rahmaninov-omul: amabil, iubitor, sensibil, mereu pregătit să ajute, dotat cu un admirabil simţ al umorului şi cu un râs molipsitor, inconfundabil. Vechiul său prieten, marele Fiodor Şaliapin, venea special în vizită pentru a-l face să râdă şi obţinea acest lucru reprezentând adevărate show-uri - vorbite, cântate sau mimate - spre deliciul tuturor celor prezenţi, dar mai ales al lui Rahmaninov însuşi, al cărui râs în cascade putea fi auzit ore întregi după încheierea acestora.

Anii de maturitate

La 44 de ani a fost nevoit să ia viaţa de la capăt : după ce obţinuse consacrarea în Rusia în calitate de compozitor, dirijor şi pianist-interpret al propriilor creaţii (simpla menţionare a numelui său pe afişe golea instantaneu casele de bilete), Rahmaninov şi-a părăsit ţara în urma evenimentelor dramatice din octombrie 1917. Pentru a-şi restabili situaţia financiară şi a-şi plăti datoriile, singura soluţie i s-a părut a fi atunci cariera de pianist-virtuoz, astfel încât a început o muncă îndârjită pentru reconstituirea tehnicii pianistice şi însuşirea unui repertoriu de concert corespunzător. Scopul său a devenit, de atunci, atingerea perfecţiunii în interpretare. Se spune că odată cu plecarea sa din Rusia, şi-a pierdut pentru totdeauna sursa inspiraţiei, că a fost nefericit din această cauză şi că activitatea pianistică îi răpea timpul preţios destinat compoziţiei. Pentru Rahmaninov însă bucuria unui concert reuşit echivala cu satisfacţia adusă de compoziţie, astfel încât, după propriile mărturii, nu avea de ce să sufere. „Iarna sunt pianist, iar vara – compozitor” – spunea el, deşi nu respecta mereu această regulă din cauza programului concertistic încărcat, de aici pornind şi numeroasele supoziţii legate de o aşa-zisă „nefericire”.

Îi plăceau lucrurile de calitate: se îmbrăca la cei mai buni croitori, conducea cele mai bune maşini şi, desigur, cânta pe cele mai bune piane: în urma contractului său cu firma Steinway, pianele de concert puse la dispoziţie de aceasta îl aşteptau oriunde avea turnee.

Multe alte amănunte despre viaţa marelui compozitor, pianist şi dirijor rus - în cele 30 de emisiuni Serghei Rahmaninov din cadrul seriei Portret de compozitor: luni - vineri, ora 9,30, în reluare de la ora 17.

Sorina Bobeico