Înapoi la: Emisiuni

Planeta jazz cu Viorel Grecu

Capodopere ale jazzului britanic
Duminică, 9 Februarie 2025 , ora 18.00
Emisiune LIVE
Duminică, 2 Februarie 2025 , ora 18.00
Interviu în direct cu Berti Barbera, Simona Strungaru și Sebastian Burneci, despre noul album Geometry of Creation, înregistrat în concert de Platonic Band și Big Band-ul Radio

Jazz-ul a dobândit deja de multă vreme un loc aparte în universul cultural al omenirii. Este o veritabilă planetă, integrată în sistemul vast al cunoașterii umane. Emisiunea Planeta Jazz încearcă să surprindă pe cât posibil această stare de fapt.

Străbatem istoria plină de culoare a genului, pentru a descoperi rolul și farmecul fiecărei etape din evoluția sa.

Îi urmărim răspândirea și adaptarea dincolo de matca nord-americană, spre multe alte spații geografice și culturale.

Ascultăm cu atenție la ceea ce se întâmplă chiar acum în jurul nostru, fiindcă jazz-ul trăiește cu maximă intensitate, chiar și la mai mult de un veac de când și-a definit identitatea.

Desigur, o emisiune de radio are anumite limitări. Planeta Jazz nici nu se vrea a fi un fel de enciclopedie auditivă. Însă prin muzica difuzată și prin comentariile noastre, ne vom strădui să reflectăm cât mai multe aspecte ce țin de bogăția și savoarea fenomenului.

Vă invit să ne ascultați duminica, de la ora 18.00.  

Viorel Grecu