De 10 ori despre....romantism cu Ana Voinescu

Dacă întrebi astăzi, ce înseamnă să fii romantic, ţi se vorbeşte despre intimitate, emoţii abia şoptite, iubire, spontaneitate…dar şi despre poezie, spirit, natură. Regăsim toate acestea între subiectele muzicienilor romantici. Dar, au avut ei parte de pacea şi armonia după care noi tânjim, în speranţa unei clipe romantice? Nici pe departe.

Romantismul începe odată cu marile revoluţii. America, 1776, Franţa. 1789. Simbolic, parcă, noua eră începe odată cu ghilotina, acea invenţie monstruoasă ce poartă numele doctorul Guilotin care, după succesul revoluţiei franceze propune, în 1791, utilizarea acestei maşini mecanice, noua tehnică « democratică » (faţă de cruzimea celor precedente) de executare a sentinţelor de condamnare la moarte. Proiectul GUILLOTIN odată votat, autorităţile competente au trecut rapid la realizarea unei schiţe iniţiale a francezului GUIDON, care din cauza unei devize exagerate, de cca 5600 de lire sterline, este dusă la "bun sfârşit" de germanul Tobias SCHMIDT.

De ce vă amintesc aceste detalii? Pentru că domnul Schmidt era constructor de piane şi instrumente muzicale. Iată cine se angajează în fabricarea acestui instrument al morţii. Pentru suma de cca 1000 lire! Suntem la începutul erei moderne, pe care o trăim şi în prezent, şi în care industria, producţia, dictează. Iar odată cu decapitarea lui Ludovic al XVI-lea în 1793 - marcând decăderea imperiilor monarhice - întreaga lume va intra într-o nouă ordine.

În inima artiştilor romantici pulsa aceeaşi dorinţă de libertate cu a revoluţionarilor, care poate fi privită astăzi şi mai clar, drept "dorinţa afirmării sinelui". Atunci, odată cu romanticii s-au dezlănţuit tentaţiile egoului care ne va domina, până în zilele noastre. Iar forţele conducătoare ale existenţei deveneau atunci, ca şi acum, industria, comerţul. E greu de asociat astăzi romantismului faptul că epoca sa coincide Revoluţiei industriale.

Rolul şi locul artistului în acest proces de modernizare se va schimba radical, rolul publicului, al marilor mase, în raport cu arta, va juca una dintre cele mai importante cărţi din istoria vieţii muzicale şi artistice, în general.

Să ne amintim că muzica se adresase la început lui Dumnezeu. Biserica era cea care comanda şi plătea marii compozitori, de la Palestrina şi încheind, într-un fel, poate, odată cu Bach. Apoi muzica s-a scris la comanda nobililor de la curte, cu gusturi dintre cele mai fine şi cultivate, aristocraţia manifestând constant această dorinţă de a investi în artă, de a o etala, ca pe un simbol de preţ al măreţiei, al erudiţiei nobililor.

În schimb, acum, revoluţionarii muzicieni romantici, odată eliberaţi, vor veni către publicul larg. Către oameni. L-au avut pe Beethoven ca model de a te închina Sinelui. "Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc" susţinea Titanul de la Bonn. Eroismul beethovenian este unul care face poate cea mai clară, explicită, separaţia între uman şi divin.

Se naşte artistul, muzicianul modern. Însufleţit de propriile valori şi simţiri. Înnobilat acum, după un secol de supremaţie a raţiunii, în clasicism, în iluminism, el face ca arta să fie privită ca oglindă a lumii interioare, în care imaginaţia este suprema facultate a minţii umane.

"Genie oblige" - după cum se va exprima, Franz Liszt, prin analogie dar şi prin super-poziţionarea în raport cu maxima aristocrată: noblesse oblige.

Un gest de uzurpare? Nici pe departe. O îndrăzneală, care înnobilează, dar şi angajează în cel mai înălţător mod cu putinţă, un artist. "De zece ori despre…romantici", emisiune de luni până vineri, pe frecvenţele Radio România Muzical.

Ana Voinescu