De 10 ori despre...baroc cu Marina Nedelcu

Baroc - termen familiar publicului din sălile de concert şi celor ce colindă marile muzee ale lumii, definit în mod diferit - baroc exuberant, surprinzător, spectaculos, bogat în ornamente - Bernini, Ludovic al XIV - deşi sunt voci care susţin că este eminamente italian, legat de scenă, fie ea teatru sau operă. În secolul al XVIII-lea îşi găseşte sensul figurat - neregulat, inform, ciudat, curios, dar şi extraordinar - de o originalitate ce şochează şi scapă unei judecăţi obişnuite. Respins iniţial - Jean-Jacques Rousseau reproşa italienilor gustul pentru o muzică "bizară şi barocă" - îşi va fi regăsit sensul deplin, din perspectiva altor epoci, ce priveau cu nostalgie spre trecut, spre toată această exuberanţă a formelor, spre această mişcare continuă, de nestăvilit.

Desigur, Italia ne atrage, cu al său gust desăvârşit pentru frumos, sculptat în piatră, pe pânză sau în sunete, leagăn al muzicii, întru totul barocă, deschizând orizonturi pentru toată Europa. Cu alte cuvinte, italienii au inventat un stil, francezii s-au afiliat, deşi şi-au definit secolul al XVII-lea sub tutela unui clasicism propriu, iar nemţii au realizat sinteze şi au definitivat…o muzică privită cu reticenţă de scriitorii şi teoreticienii timpului. Şi totuşi, noi, cei ai secolului XXI, cât ne bucurăm de această muzică a... Barocului, succint pusă în pagină, în 10 ediţii, la Radio România Muzical.

Marina Nedelcu