S-a spus că-i lipseşte senzualitatea, în schimb totul este prefăcut sub imperiul pasiunii, al flăcării, acele climaxuri de forţă extremă pe care le construieşte nu sunt niciodată emoţii frenetice, în schimb - calm, superbă exaltare...

În lipsa dramatismului de tip wagnerian, găsim poezia religiei – după părerea lui Arthur Coquard... Înţelegând acestea, putem înţelege şi atitudinea lui faţă de public, pe care nu dorea să-l impresioneze ci eventual doar să-i arate imaginea sufletului său...

Ultimele opusuri au fost Trei corale pentru orgă (...) Dar până la ele, să parcurgem rapid câteva dintre ultimele întâmplări din viaţa sa...

Cesar este în continuare foarte ocupat făcând lucruri dintre cele mai diferite. Nu era mult de când fraţii Ysaye împreună cu Sylvain Dupuis se dovediseră slujitori zeloşi ai operei lui. Graţie lor, reînnodase legăturile cu Belgia (...)

Este momentul în care, printre admiratori, apare Romain Rolland (...)
Devine director muzical al Şcolii Monceau.
În iunie '89, la Trocadéro, în cadrul concertelor Expoziţiei universale, Colonne îi dirijează a opta Fericire...
Transcrie pentru orgă 10 piese ale prietenului său Alkan, dipărut un an înainte.
În decembrie la Lyon i se programează Messa.
Merge la Rouen pentru “Venitien” – opera elevului său Albert Cahen.
Agendă bogată, potrivită unui om învăţat cu activitatea perpetuă..

...1890, aprilie... Cvartetul de coarde triumfă la Societatea Naţională de Muzică. Sobru, maestuos, el face să apară încă o sinteză finală – cea a creaţiilor camerale, atât de bine slujind idealurile pentru care această asociaţie fusese fondată – afirmarea spiritului francez în muzica instrumentală(...)

...La începutul lui mai îi trimite o scrisoare lui d’Indy explicându-i cum să procedeze cu ... imprimarea textului celei de-a 6-a Fericiri.... ... în vederea concertului nr. 206 cu orchestră al Societăţii Naţionale de muzică, prevăzut pentru 17 mai, la sala Pleyel (...) Doar câteva zile mai înainte, maşina cu care se deplasa spre o repetiţie a fost lovită de un omnibuz în plin Paris, iar Franck accidentat pe partea dreaptă, ceea ce însă nu-l opreşte (...)

Două luni mai târziu îşi amână lecţiile şi anunţă că nu poate participa la examenul de fugă – Je suis malade – Sunt bolnav – aşa începe scrisoarea din 17 iulie către elevul său Emile Rety (...)

Sinteză şi în domeniul scriiturii pentru orgă, la final de viaţă: capodoperele absolute în gen, apar cele 3 corale finale (...) D’Indy afirma că în acele zile, Cesar ar fi dorit să mai urce o dată la orga sa de la Sainte-Clotilde pentru a aduce ultimele combinaţii de registre (...) Răceşte grav în octombrie, apărând complicaţii la plămâni.

Mai avea ceva peste o lună ca să împlinească 68 de ani, dar moare în dimineaţa de 8 noiembrie 1890. Nu apucase să termine orchestraţia la Ghiselle, nici piesele pentru armonium, nici sonata pentru pian şi violoncel pe care le programase.

(...) Oraţia funerară i-a revenit lui Chabrier (...)
(...) Moartea lui Franck a arătat profunda amprentă pe care, poate mai puţin decât opera compozitorului, a lăsat-o motivaţia artistică şi morală a profesorului. De acolo, din ceruri a putut apoi privi cum moştenirea sa artistică a devenit obiectul unei rivalităţi între familia naturală reprezentată de fiul său George Franck, ostil lui Vincent d'Indy şi familia spirituală care grupează discipolii cei mai fideli (...) Arthur Coquard, Ernest Chausson, Augusta Holmés, Pierre de Bréville (...)

(...) La începutul lui 1891, Chausson şi Holmès îi comandă lui Auguste Rodin un portret sculptat (...)

(...) Ce face fiul, pentru a contrabalansa imaginea de pios şi mistic propagată de discipoli?!? Vrea cu îndârjire să promoveze cele două opere ca să îl impună în mentalitatea conducerii Operei din Paris drept principalul compozitor liric al scenei franceze. Frank trebuia să devină un Wagner al francezilor (...)

(...) În iunie 1898, elevii şi amicii constituie un Comitet condus de Theodore Dubois (...) director al Conservatorului, care să comande un nou monument pentru a fi instalat în piaţa din faţa bisericii Sainte-Clotilde (...) Îl va sculpta Alfred Lenoir în 1904 când va fi şi dezvelit la locul stabilit.

Încă au loc ciocniri între fiu şi prietenii din ce în ce mai puţini. George clamează – dar nu prea se aude – ca tatăl său, Pater Seraphicus să fie considerat compozitor profan. Statuia lui Lenoir însă, transpune trăsăturile lui Cesar, fidel cu ceea ce posteritatea a reţinut: Detaşat de lucrurile acestei lumi, protejat de un înger, Franck îşi urmează visul de artă în faţa claviaturilor orgii sale... (Joel-Marie Fauquet).

Fericiţi cei curaţi cu inima – căci aceia îl vor vedea pe Dumnezeu!, cei curaţi cu inima, cei nevinovaţi, lispsiţi de viclenie, iertători, buni şi răbdători... aceasta este ideea ce răzbate din cea de-a şasea Fericire – cea cântată chiar în acel an, şi care însoţeşte acest final de portret, cu simbolistica ei atât de apropriată lui Cesar Franck.