Unul dintre maeştrii artei pianistice din secolul XX, reprezentant al şcolii româneşti de interpretare conduse de către celebra profesoară Florica Musicescu, pianistul Mândru Katz a avut un destin marcat dramatic de evenimentele epocii în care a trăit. Un nume dispărut din actualitatea muzicală românească după finalul deceniului '50, din secolul trecut, un nume despre care nu s-a vorbit nici în ultimii cincisprezece ani, când cei plecaţi au fost oficial recuperaţi.

Recursul la memorie este aici obligatoriu, pentru că vorbim de o carieră internaţională de excepţie, ale cărei urme s-au şters în mod nedrept. În ansamblu, prezenţa sa în cadrul acestor portrete aparţine unor dimensiuni existenţiale diferite.

Prima parte a vieţii sale se încadrează în semnificaţia urmărită de noi, cea a muzicienilor români prezenţi, prin activitatea lor, în Europa; cea de a doua parte a vieţii aparţine unei dimensiuni mondiale a carierei artistului, stabilit la maturitate în Izrael, cunoscut pretutindeni datorită faimei celor trei turnee de concerte în jurul lumii.

Despărţirea de lumea românească aparţine consecinţelor politicii comuniste ce invadase ţara natală după încheierea celui de al doilea Război Mondial, argument care l-a determinat pe Mândru Katz să aleagă libertatea, aşa cum o întrevedea dincolo de hotarele României.

Fără discriminare, ceea ce păstrăm ca imagine românească este perioada tinereţii, reflectând formarea şi ascensiunea celebrităţii artistice în calitate de mesager al culturii româneşti.