Muzici tradiționale Înapoi la: Emisiuni
Vestitorii Anului Nou. Cântări bizantine, colinde și alte urări cântate
Cele trei Praznice Împărătești sărbătorite la
cumpăna dintre ani relevă legătura omului tradițional din cultura creștină
bimilenară cu divinitatea, într-un ciclu care începe cu Nașterea Domnului (Crăciunul, 25 decembrie), continuă
cu Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie, sărbătoare
suprapusă cu Anul Nou civil și cu prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare) și se
încheie cu Botezul Domnului (Boboteaza, 6 ianuarie). Ultima
sărbătoare din acest ciclu îi este dedicată, pe 7 ianuarie, Sfântului Prooroc
Ioan, Botezătorul Domnului, acel ultim profet al Vechiului Testament, care L-a
cunoscut direct pe Iisus Hristos. Vom asculta cântări de tradiție bizantină în
rostire românească, urmate de alcătuiri folclorice din
Banatul sârbesc, Bulgaria și Croația, care fac trecerea dinspre sacru înspre
profan printr-un real fenomen de „laicizare” și „folclorizare”, dar și prin
asumarea unui repertoriu muzical care a aparținut, inițial, imnografiei
creștine. Vom merge, apoi, în spațiul cultural central-european, zăbovind în
zona Tirolului de Sud și Munților Dolomiți, o regiune multiculturală dominată
de o religiozitate profundă, în care Biserica Romano-catolică a jucat un rol
important în cristalizarea folclorului și obiceiurilor legate de sărbătorile de
iarnă și de cultul celor trei magi (sau regi) de la Răsărit (sărbătoriți în 6
ianuarie), cei care, potrivit Evangheliei după Matei, au urmat steaua care
vestea nașterea lui Hristos, Împăratului lumii, al Cerului și al pământului. La
finalul acestei ediții vom face cunoștință cu „Li tre Re”, prin
intermediul unui cântec din Castelsardo, care se intonează la cumpăna dintre
ani, cu virtuți augurale și cu sonorități plurivocale, armonico-polifonice,
specifice Sardiniei.
Vă invit, așadar, să întâmpinăm
noul an cu piese de tradiție bizantină, colinde, urări intonate și alte cântări
ritual-ceremoniale din spațiul cultural românesc, balcanic, mediteranean dar și
central-european.