Veche orchestră din Statele Unite ale Americii, înfiinţată în 1842, susţine cam 180 de concerte pe an, iar în 2010 a ajuns la concertul cu numărul 15.000 - un record neatins de nici un alt ansamblu simfonic. A comandat sau a interpretat în primă audiţie opusuri fără de care astăzi o stagiune nu ar putea fi completă - Simfonia a 9-a Din lumea nouă de Dvorak, Concertul nr.3 pentru pian de Rahmaninov, Concertul în Fa de Gershwin. Dvorak însuşi a condus această orchestră, ca şi Otto Klemperer, Richard Strauss, Aaron Copland, Arturo Toscanini.

Invitatul emisiunii "Mari orchestre ale lumii" a fost Glenn Dicterow, concertmaestrul ansamblului new-york-ez, care a rezumat, la începutul interviului, istoria şi însemnătatea sa:

Este probabil una din cele mai vechi orchestre din Statele Unite şi una din cele mai vechi din lume - ştiu că există ansambluri cu o tradiţie mai îndelungată în Europa. În America este cea mai importantă formaţie, istoria ei a cuprins o serie de extraordinari directori muzicali, de muzicieni celebri care au venit să cânte cu ea, a fost punctul central al ţării noastre de la înfiinţarea sa şi până acum, şi continuă să fie aşa.

Ce vă face să spuneţi "da" unui instrumentist care doreşte să se alăture Filarmonicii din New York?

Orchestra noastră este un grup internaţional, este o reuniune a unor muzicieni foarte buni care vin din toate părţile lumii. Desigur, mulţi din ei sunt absolvenţi ai şcolilor Juilliard şi Manhattan, sunt alţii care provin din Asia - China, Corea şi Japonia, deci suntem cu adevărat o formaţie internaţională, alcătuită din artişti de înaltă calitate. Căutăm interpreţi care să îndeplinească mai multe criterii - să nu fie doar buni solişti şi să poată cânta singuri pe scenă, ci să fie şi foarte buni instrumentişti de orchestră, să poată face muzică într-un colectiv, să ajute la dezvoltarea şi menţinerea unei echipe unite. Aşadar, pe lângă contribuţia individuală, trebuie să existe şi dorinţa de a face parte dintr-o echipă, de a face din orchestră un bun organism care dă interpretări minunate. Noii instrumentişti trebuie să mai aibă capacitatea de a şti să asculte şi de a fi flexibili - cred că aici, în această supleţe, avem un atu foarte puternic, pentru că putem pune la punct concerte într-un timp foarte scurt, şi anume la un nivel artistic foarte ridicat.

Glenn Dicterow, cum puteţi descrie sunetul Filarmonicii din New York?

Cred că toate orchestrele au sunetul lor propriu, particular. Sonoritatea orchestrei noastre a fost caracterizată ca fiind îndrăzneaţă, "deschisă" ca antonim al lui "reţinut", onestă, foarte puternică. Noi cântăm într-o sală cu o acustică prin care orice notă muzicală se aude foarte bine, devine rezonantă, ceea ce desigur că se adaugă acestor însuşiri ale noastre. Mai contează mult şi faptul că trăim la New York: personalitatea oraşului şi a new-york-ezilor se răsfrânge şi asupra felului în care cântăm - suntem o orchestră cu un sunet plin şi foarte frumos. Cred că probabil aceasta este ceea ce ne diferenţiază de alte ansambluri din zona de nord-est a Americii - Orchestra Simfonică din Chicago are un sunet apropiat de al nostru, dar în Boston şi poate şi în Cleveland sunetul este puţin mai european. Mai depinde acest aspect şi de dirijorul care ne este director muzical sau dirijorul cu care lucrăm pentru un concert: el poate schimba felul în care ne auzim pur şi simplu cerându-ne să evidenţiem anumite elemente, ceea ce noi putem duce la îndeplinire foarte uşor şi foarte rapid.

Filarmonica din New York prezintă extraordinar de multe programe dedicate educaţiei muzicale: concerte pentru copii, pentru adolescenţi, pentru tineri, concerte în şcoli. De exemplu, copiii cu vârste de la 3 până la 6 ani sunt invitaţi să descopere cum sună o frază muzicală prin mişcare, cântat şi umor. Cum sunt structurate în general toate aceste serii de concerte educative, Glenn Dicterow?

Sunt alcătuite pe mai multe planuri. Există aceste concerte care se desfăşoară în sala noastră, sala Avery Fisher a Centrului Lincoln, şi există altele, susţinute de muzicieni tineri, în care se implică şi instrumentişti ai noştri care duc muzica spre un public mai tânăr. Ei sunt foarte pricepuţi la aceasta - şi mă refer la faptul că pentru a prezenta muzica clasică tinerilor trebuie să o interpretăm altfel, adică într-o manieră proaspătă, actuală. Sunt bune aici şi trimiterile către muzica din genul mai degrabă pop - aşa îi atragem, aşa le trezim curiozitatea, aşa vor deveni ei viitorul nostru public. Acesta este scopul nostru - de a-i educa pe copii, de a le arăta că muzica de factură cultă, chiar şi muzica nouă, nu este atât de înspăimântătoare pe cât se crede, că poate fi chiar o plăcere să o asculţi, că este interesantă, colorată. Cred că multe din seriile noastre de concerte îşi doresc acest lucru: să-i stimuleze pe oameni, să-i incite să vină să asculte muzică, să creeze o nouă generaţie de melomani - căci media de vârstă a publicului nostru de aici, din New York, este în creştere. Ne dorim ca marea muzică a lumii noastre să continue să fie cunoscută, să fie dusă mai departe, iar noi să existăm în continuare. Cred că aceasta este dorinţa tuturor orchestrelor - de a genera entuziasm şi interes.

Filarmonica din New York are o arhivă absolut impresionantă şi foarte bine pusă la punct. Arhiva digitală oferă posibilitatea studierii online a unor partituri interpretate la Filarmonica new-york-eză, cu notaţii ale dirijorilor care le-au folosit: Simfonia a 7-a de Şostakovici sau Muzica pentru coarde, percuţie şi celestă de Bartok cu notiţele lui Bernstein, uvertura Egmont de Beethoven cu indicaţii semnate de Toscanini. Se mai pot consulta toate programele de sală ale concertelor pe care Filarmonica le-a susţinut din 7 decembrie 1842, ceea ce dă acces la o uriaşă bază de date: exact cine, ce şi când a cântat la Filarmonica new-york-eză.

Într-adevăr, iată o extraordinară istorie încadrată în această arhivă care cuprinde foarte multe elemente! Dacă aţi fi aici la New York aţi putea să şi vizitaţi arhiva şi să consultaţi aceste produse din trecutul nostru - fotografii, documente, partituri care aparţin Filarmonicii. Este fascinant să vezi toate acestea - vizitatorii pot face o călătorie foarte bogată, adâncă, în istoria noastră. Ne bucurăm şi noi că îi vedem entuziasmându-se de acest minunat grup de muzicieni, de această instituţie culturală.

Filarmonica new-york-eză a fost unul dintre primele ansambluri care au realizat transmisiuni radio. Glenn Dicterow, cât de important consideraţi că este radioul, astăzi, pentru promovarea muzicii clasice?

Radioul are în continuare, cu siguranţă, un loc privilegiat, ca şi televiziunea. Noi avem concerte transmise pe ambele căi - mai des radio decât TV. Avem un public minunat, foarte numeros, care aşteaptă cu nerăbdare să ne audă în concert pe frecvenţele radio. Programele noastre sunt disponibile şi într-un alt format, cel oferit de iTunes: concertele sunt înregistrate live săptămânal şi dacă oamenii nu pot ajunge în sală, au varianta de a le asculta online sau de a le descărca pentru a-şi completa colecţia de muzică. Eu cred că radioul este foarte important pentru aceia care nu au posibilitatea să vină la un concert în persoană, căci le oferă ocazia să asculte muzică live. Iar cei care aleg sau folosesc acest mijloc de audiţie sunt în continuare foarte mulţi.

De trei ani, directorul muzical al Filarmonicii din New York este Alan Gilbert. Ce a adus el nou, ce a schimbat, ce a dezvoltat, Glenn Dicterow?

Cred că fiecare director muzical încearcă să vină cu propriul stil, cu propriul sunet. Maestrul Gilbert a adus o înclinaţie spre contemporan - este foarte bun în acest tip de repertoriu, ca şi în cel romantic. Este un dirijor extrem de talentat şi de dăruit. El ne-a adus nu doar o viziune personală asupra muzicii, asupra felului în care trebuie să sunăm noi, a adus şi coerenţă şi unitate în sonoritatea orchestrei Filarmonicii din New York. Maestrul Gilbert lucrează întotdeauna foarte atent, foarte minuţios, pentru ca lucrurile să fie exacte. Prin dinamismul şi talentul să, a schimbat sunetul nostru şi l-a făcut foarte atrăgător.