Doamnă Elena Moșuc, sunteți autoarea volumului "Tema nebuniei în opera italiană din prima jumătate a seolului al XIX-lea", acesta fiind și titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi. Cum a luat naștere acest proiect editorial?

În 2005, domnul profesor universitar doctor Dan Voiculescu, care a fost și îndrumătorul meu de doctorat, mi-a sugerat să scriu o teză pentru că acest doctorat, cu siguranță, în viitor, îmi va fi de folos. Și să știți că așa a fost.

Bineînțeles că a trebuit să mă gândesc puțin la o temă interesantă. Și cum încă de la începutul carierei mele am fost preocupată de studierea și interpretarea unor eroine care sunt prezentate printr-o muzică foarte frumoasă, m-am gândit că aceasta ar fi o temă interesantă nu numai pentru mine, dar și pentru cei care urmează să citească teza mea de doctorat.

Astfel, am început să mă documentez pentru această teză care mi-a ocupat mult timp pe lângă spectacolele pe care le aveam în paralel, dar a fost o lucrare care m-a ajutat să mă dezvolt și eu personal - și intelectual, și emoțional - să-mi înțeleg mult mai bine personajele, cele mai multe dintre ele fiind personaje care își pierd mințile. Așa că teza mea bazată pe tema nebuniei din opera italiană din prima jumătate a secolului al XIX-lea am gândit-o în două părți mari - o parte teoretică, și o parte practică.

În prima parte, după o introducere în care mi-am prezentat pur și simplu tema de cercetare pe care am dorit să o dezvolt, am trecut la primul capitol, care se referă la romantism ca mișcare literar-artistică și stare de spirit, în care cei mai reprezentativi compozitori sunt, după cum știm, Bellini, Donizetti, Rossini, Verdi.

În capitolul doi, m-am referit la muzică și poezie (bineînțeles că fiecare capitol are și subcapitole). Acest capitol referitor la poezie și muzică are ca subcapitole Tipuri de interacțiune între cele două arte, Concurențe, Dialog, Sincretism; alt subcapitol - Teme predilecte, povești la modă în Italia epocii romantice. Știm că temele sunt multe, dar tema temelor rămâne dragostea, cu precădere dragostea pasională, nefericită, marcată de fatalitate și aflată sub spectrul alienării mintale, ceea ce dă mult spectaculos pe scenă dacă ne gândim la Lucia di Lammermoor, de exemplu. Un alt subcapitol - Eroul romantic. Vorbim și de erou și despre eroină, care au trăsături specifice și care definesc personajul în romantism.

Al treilea capitol se referă la tradiție și înnoire - Opera muzicală în Italia primei jumătăți a secolului al XIX-lea, care se concentrează pe evoluția genului operistic în contextul spațio-temporal pe care am ales să-l investighez. Un subcapitol se referă la relația dintre muzică și libret. Apoi, un alt subcapitol - Maeștrii belcantoului și contribuțiile lor specifice la dezvoltarea genului operistic.

Capitolul patru se referă la reprezentări ale nebuniei în opera italiană din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aici am gândit ca o atentă studiere din diverse unghiuri a problemei centrale din cercetarea mea - nebunia. Bineînțeles că a trebuit să citesc multe cărți, materiale care să mă ajute să motivațiile personajelor care ajung în aceste stadii de nebunie permanentă sau nebunie temporară. Avem o nebunie reversibilă și una ireversibilă... a trebuit să studiez din foarte multe unghiuri. În acest capitol, am făcut trei studii de caz. În acel moment, mi s-au părut cele mai reprezentative. Am început cu Linda de Chamounix din Linda de Chamounix de Donizetti. Apoi, Elvira din Puritanii de Bellini. Și Lucia, din Lucia di Lammermoor de Donizetti. Aici, am analizat absolut în profunzime, din toate punctele de vedere, și muzical am arătat cum se manifestă această nebunie. Și, de multe ori, muzica singură, fără cuvinte, poate să exprime acest lucru. Și m-am bazat și pe multele producții pe care le-am făcut în viața mea.

Acum citesc din concluzia tezei: "Aura fatală a eroinei de belcanto o proiectează în nemurire, căci misterul existenței ei provoacă neîncetat noi și noi interpretări, motivează generații după generații de artiste lirice să-și asume un astfel de rol. Dincolo de constructul textual, literar, muzical, teatral, un personaj este ori tinde să fie o ființă umană în carne și oase, vie și atașantă, exact așa cum am dorit eu întotdeauna să-l prezint publicului în interpretările mele."

De ce trebuie să citim și cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Cititul dezvoltă o gândire critică, stimulează mintea, ne provoacă la analiză, la reflecție, de multe ori la formarea unei proprii opinii. Iar fiecare poveste dintr-un roman sau orice carte sau un argument citit oferă perspective noi și deschide uși către moduri alternative de înțelegere a lumii. Ne îmbunătățește exprimarea, ne dezvoltă vocabularul. Apoi, prin experiențele cu care facem cunoștință în cărți, înțelegem personajele și ne dezvoltă empatia față de alte persoane.

Indiferent de domeniul în care activezi, cărțile reprezintă o sursă esențială de cunoștințe în toate domeniile.

Eu citesc permanent și chiar acum am pe masă o carte scrisă de o mare cântărață, Lilli Lehmann - How to sing (Cum să cânți și arta mea de a cânta). Chiar acum mi le-am adus din Elveția. Georg Roth - Der Weg zum Belcanto (Drumul spre belcanto). Și, ca să mă relaxez, mai citesc în paralel și o carte a lui Mihail Bulgakov - Maestrul și Margareta.

Cititul, pentru mine cel puțin, este un refugiu mental.