În anul 1892, Antonín Dvořák, deja un compozitor foarte bine cunoscut, este invitat să devină directorul Conservatorului din New York, în Statele Unite. Și Dvořák se mută în New York, iar acolo descoperă nu numai o lume nouă, dar descoperă o muzică autohtonă care îi creează sentimente noi. Și fiind rugat să înceapă această idee a unei școli de compoziție americane, el scrie o simfonie; o simfonie pe care noi astăzi o cunoaștem ca Simfonia a IX-a, Din Lumea Nouă.

Această simfonie, la suprafață când ne uităm, o vedem ca pe o simfonie inspirată de această muzică pe care el a descoperit-o. Dar de fapt, când ne uităm în profunzime la ea, descoperim aceleași melodii, armonii pe care Dvořák le lăsase în urmă. Așa mi s-a întâmplat și mie când am plecat din România. Când am ajuns în străinătate, de-abia atunci am descoperit într-adevăr frumusețea lumii pe care am lăsat-o în urmă. Iar Dvořák scrie această simfonie cu o nostalgie extraordinară.

De fapt, marele compozitor Béla Bartók spunea așa: "ADN-ul nostru folcloric este de fapt această gamă pentatonică, pentru că din ea se trag toate melodiile de pe tot globul."

Muzica pe care Dvořák a descoperit-o în Statele Unite, muzica autohtonă, de fapt a avut armonii și melodii care i-au adus aminte de acele melodii și armonii frumoase pe care el le lăsase în urmă.