Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Riccardo Muti - posibil, noul director al La Scala
După ce Daniel Barenboim își va încheia mandatul de director muzical al Teatrului La Scala, în 2017, funcția ar putea fi ocupată de Riccardo Chailly. Este vorba deocamdată de o știre neoficială, apărută în presa din Italia după ce noul intendant al teatrului liric milanez, Antonio Pereira, a fost citat ca spunând că următorul director muzical va fi italian. De altfel, s-a sugerat de multă vreme că prestigioasa instituție are nevoie de un fiu al patriei sale la conducere, iar Riccardo Chailly, născut și educat în Milano, pare că este persoana potrivită: a fost asistent al unuia din directorii muzicali ai Scalei, Claudio Abbado și și-a făcut debutul dirijoral pe această scenă. Numirea lui Riccardo Chailly în postul de director muzical la Scala nu a fost confirmată încă de teatrul liric.