Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Sir Colin Davis s-a stins din viață
Publicat: marți, 16 Aprilie
2013
, ora 11.54
Dirijorul englez Sir Colin Davis s-a stins din viață duminică, 14 aprilie 2013, după o scurtă suferință, la vârsta de 85 de ani. Celebrul muzician născut în 25 septembrie 1927 la Weybridge, a rămas cunoscut în lumea muzicală pentru asocierea sa cu Orchestra Simfonică din Londra. El a fost cel mai longeviv dirijor al faimosului ansamblu, pe care l-a condus pentru prima dată în anul 1959; în 1995 a devenit dirijor principal, iar din 2006 a fost numit președinte al Orchestrei londoneze. Sir Colin Davis a studiat clarinetul la Colegiul Regal de Muzică din Londra, iar apoi s-a îndreptat spre arta dirijorală. A condus de-a lungul strălucitei sale cariere Orchestra Simfonică BBC, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, Opera Regală din Londra, Orchestra Simfonică din Boston, Filarmonica din New York, Capela de Stat din Dresda și multe alte ansambluri de renume. A realizat zeci de înregistrări începând cu anul 1958, abordând un repertoriu vast, din care au făcut parte, în special, lucrări de Mozart, Beethoven, Schubert, Berlioz, Elgar, Sibelius și Brahms. Pentru realizările sale a fost distins cu numeroase premii, între care Medalia de Aur din partea Societății Filarmonice Regale, un Grammy în 2006, pentru înregistrarea operei «Falstaff» de Giuseppe Verdi și Premiul Artistul anului 2008 în cadrul Classical Brit Awards. Trecerea în eternitate a dirijorului britanic a fost anunțată de reprezentanții Orchestrei Simfonice din Londra: «Sir Colin Davis va rămâne în memoria noastră cu afecțiune și admirație extraordinară. Rolul său în viața muzicală britanică a fost imens. Arta sa și calitatea sa umană au fost adorate în egală măsură de muzicieni și de public.».