Pianistul Andrei Gologan va susține miercuri, 13 noiembrie 2024, un recital extraordinar în Sala Mare a Ateneului Român, în cadrul seriei "Moștenitorii României muzicale", organizată de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. Despre debutul său pe scena Ateneului, dar și despre alte aspecte ale parcursului artistic de până acum, Andrei Gologan a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.

Andrei Gologan, sunteți apreciat de presa de specialitate pentru expresivitatea și sensibilitatea interpretărilor dumneavoastră. Când și cum ați descoperit că pianul este instrumentul care vă permite să vă exprimați cel mai bine?

Să descopăr că, într-adevăr, pianul este nu doar un instrument, ci o parte a vocii mele, o voce care, practic, îmi permite să-mi exprim sentimentele, bineînțeles că a fost la maturitate, când eram deja un adult, un muzician cu experiență. Însă, pasiunea pentru muzică și pentru pian a început chiar din copilărie. Nu-mi amintesc să fi fost vreodată forțat de către părinți. De fiecare dată îmi aduc aminte că am făcut-o cu plăcere, chiar eu am vrut să încep pianul, a fost o căutare care a venit din partea mea.

Povestiți-ne despre primii profesori din România care au avut un impact semnificativ asupra parcursului dumneavoastră artistic!

Sunt mai mulți profesori pe care nu doar că îi apreciez, ci le și sunt foarte îndatorat. Am început pianul cu profesoara Ada Chicu la Școala de muzică din Piatra Neamț. Datorită ei, practic, cred că am continuat să studiez pianul, pentru că a văzut că probabil eram mai curios decât alți elevi și, de cele mai multe ori, curiozitatea este de ajunsă încât să facem primii pași. Studiam cu plăcere, după cum am spus. Mi-a recomandat să iau legătura cu un fost coleg de facultate de-al ei, Iulian Arcadi Trofin. Domnul Trofin, pe atunci proaspăt întors în țară după mulți ani petrecuți în Italia, își acorda timpul tinerilor pianiști din Piatra Neamț. Domnul Trofin a fost, probabil, cel mai important mentor pe care l-am avut în perioada respectivă. El mi-a insuflat această pasiune și iubire față de muzică pe care o am încă și acum.

În 2009, ați plecat la Salzburg, iar ulterior ați fost admis ca student la Universitatea Mozarteum din renumitul oraș austriac. Cum a contribuit această experiență la formarea dumneavoastră ca muzician?

Bineînțeles, a fost crucial pasul făcut către vest, către Salzburg. Inițial, am fost la școala de vară, am studiat cu profesorul Robert Levin și mi-aduc aminte doar ceața pe care o aveam pe atunci în minte. Efectiv, nu înțelegeam ce înseamnă studiul la o universitate de top din străinătate, nu cunoșteam care sunt universitățile. Acum îmi dau seama ce privilegiu au mulți dintre colegii mei născuți în capitate culturale precum Viena, Berlin... înțeleg importanța universității de muzică. Pe-atunci, eu nu am cunoscut-o, însă am avut norocul să întâlnesc profesori minunați precum Robert Levin sau ulteriorul meu profesor de la universitate, Pavel Kirilov. Cu ajutorul lor, mai precis cu ajutorul lui Pavel Kirilov, m-am adâncit în arta interpretării pianistice. Într-adevăr, a fost un pas crucial și sunt foarte fericit că l-am făcut.

Ce a urmat după etapa Salzburg?

Salzburg încă este o etapă deschisă. Mi-am terminat masterul aici. Am fost și la Koln pentru scurt timp; am studiat la Facultatea de muzică de acolo. Salzburg a devenit un oraș adoptiv pentru mine. Între timp, s-a concretizat și pasiunea mea pentru educație și pasiunea de a da mai departe ceea ce am învățat de la acești mari maeștri și, începând din acest semestru, predau muzică de cameră la facultatea din Freiburg. Deci, actualmente îmi împart timpul între Salzburg și Freiburg - două orașe relativ similare, frumoase.

Credit foto: Florin Ghenade