Orchestra și Corul Filarmonicii "George Enescu", conduse de dirijorul Leo Hussain propun publicului bucureștean joi și vineri, 13 și 14 iunie, un program vocal-simfonic britanic și Simfonia a VIII-a de Antonín Dvořák.

Domnule Leo Hussain, săptămâna aceasta vă reîntâlniți cu Orchestra și Corul Filarmonicii "George Enescu". Cum se desfășoară repetițiile?

Repetițiile merg foarte bine, iar pentru mine este întotdeauna o plăcere să fiu aici. Deja ne cunoaștem reciproc destul de bine, lucrăm împreună de aproape 12 ani și la fiecare reîntâlnire ne simțim foarte bine.

Cred că aveți o relație apropiată și cu publicul român. Cum ați descrie această conexiune?

Sper că așa este! Eu mă simt foarte bine în compania publicului de aici și sper că în tot acest timp în care am cântat pe scenele românești am câștigat oarecum încrederea melomanilor și simt că se pot încrede în gusturile mele. Nădăjduiesc că le pot prezenta lucrări noi fără ca ei să se simtă intimidați de un titlu sau un compozitor pe care nu îl cunosc și sper că știu că voi încerca întotdeauna să aduc în atenția lor muzici care sunt interesante, dar niciodată ceva prea nou.

Eu simt că sunt primit de fiecare dată cu mare căldură și mă bucur că sala este plină la fiecare concert! Acest lucru spune că ansamblurile și managementul filarmonicii sunt foarte bune, iar publicului îi place ceea ce facem.

În prima parte a concertelor din această săptămână propuneți publicului o călătorie muzicală britanică de la compoziția de secol 16 a lui Thomas Tallis la creații de secol 20. Cum ați descrie aceste lucrări? Reprezintă acestea creații ce evidențiază momente importante în compoziția britanică?

Este foarte interesant că spuneți despre acest program că este o călătorie. Ca să fiu sincer, nu m-am gândit la acest lucru, dar este adevărat. Începem cu un imn al lui Thomas Tallis, foarte cunoscut în Marea Britanie, urmat în concertul nostru de o Fantezie de Ralph Vaughan Williams pe această temă, o lucrare pentru trei orchestre de coarde alăturate. Apoi, piesa cu care culminează prima parte a programului este un fragment din oratoriul "A Child of Our Time" de Michael Tippett, care preia melodii sau imnuri existente și le transpune într-o manieră nouă. Oratoriul din care fac parte cele cinci negro spirituals pe care le vom interpreta este cu adevărat o lucrare importantă a repertoriului britanic, care stă alături, aș putea spune pe același loc ca importanță, cu Recviemul de război al lui Benjamin Britten, ambele lucrări având ca temă întâmplările din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tippett a refuzat să efectueze serviciul militar, ba chiar a fost închis pentru 5 ani din această cauză. Ulterior, a compus acest oratoriu inspirat fiind de "Noaptea de cristal" din Germania și de pogromul împotriva evreilor, însă pune această poveste într-un context mai larg, iar muzica exprimă opresiunea și suferința. Compozitorul a modelat lucrarea după oratoriile lui Bach, folosind ca punct culminant cele cinci negro spirituals, cântece afro-americane care s-au născut din opresiune. Sunt cântece absolut universale la acea vreme și exprimă speranța pentru un viitor mai bun. Această piesă este minunată, orice cor din Marea Britanie o cântă destul de des și sper să devină mai cunoscută și în alte colțuri ale lumii.

Cum ați descrie orchestrația lui Antonin Dvořák în Simfonia a VIII-a? Credeți că există un punct de intersecție între limbajul muzical al compozitorilor britanici din program și cel al compozitorului ceh?

Într-un fel, da, pentru că limbajul muzical utilizat de compozitorii britanici, în special cel al lui Vaughan Williams, este unul pe care l-aș putea numi pastoral britanic, iar bineînțeles, la Dvořák întâlnim un pastoral din Boemia. Deci, am putea spune că există undeva o similaritate între acestea, dar rămân totuși niște muzici destul de diferite. Dar da, această idee de natură reflectată se regăsește în ambele părți ale programului, atât în muzica lui Vaughan Williams, cât și în multe dintre simfoniile lui Dvořák, printre care și a opta. În schimb, eu asociez modul în care compozitorul ceh folosește orchestra cu o călătorie dinspre întuneric spre lumină. Începutul primei părți începe cu melodii foarte ample și sonore la partidele de violoncel, corni și clarinete, iar până la Finale se instalează o atmosferă de carnaval, cu o orchestrație foarte bogată. În această simfonie este foarte mult entuziasm și consider că există câte ceva pentru fiecare aici.