Dirijorul japonez va urca pe scena Sălii Radio vineri, 14 iunie, alături de violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma și Orchestra Națională Radio în cadrul unui concert integral Brahms.

Cum considerați că se raportează muzicienii la aceste două lucrări?

Bineînțeles că atât Simfonia a III-a, cât și Dublul Concert de Brahms sunt ambele lucrări foarte bune. Sunt sigur, bineînțeles, că membrii orchestrei cunoșteau deja aceste lucrări, însă această mare simfonie nu este niciodată ușor de interpretat. Am avut deja trei repetiții și înțeleg că membrii orchestrei știau foarte bine această piesă, însă, în același timp, am încercat ceva nou și am făcut muzică bună – mai ales fiind vorba despre simfonie; aștept repetiția cu soliștii, pentru a-i întâlni pe violonist, domnul Tomescu, și pe violoncelist, domnul Suma; amândoi sunt soliști de mare clasă și, deci, sunt sigur că ne vor inspira, atât pe mine, cât și pe cei din orchestră, astfel că abia aștept repetiția.

Cum credeți că se încadrează aceste două lucrări în creația lui Brahms?

Bineînțeles, Brahms a scris patru simfonii, și fiecare dintre acestea este cu adevărat mare, însă poate a treia nu este cântată atât de des... unul dintre motive ar putea fi faptul că nu este, poate, ușor de cântat, date fiind ritmurile, tempourile – mai ales în prima parte, în Finale, vorbim despre o muzică unică. În mod special la finalul acestei Simfonii, este un mare diminuendo, muzica dispare ușor-ușor și are un final pașnic, nu ca în celelalte Simfonii, care se termină cu sonorități mari, uriașe, pline. Simfonia a treia este complet diferită, opusă: un diminuendo mare și o încheiere liniștită. Din acest motiv, această Simfonie este cântată adesea în prima jumătate a concertelor, însă de această dată suntem norocoși să dedicăm cea de-a doua jumătate acestei simfonii. Este, cu siguranță, o provocare, dar sunt sigur că această simfonie este una dintre cele mai mari piese de Brahms, astfel că este o mare provocare, atât pentru orchestră, cât și pentru mine. Iar Dublul Concert nu este asemănător nici cu cele două Concerte pentru pian, nici cu Concertul pentru vioară – bineînțeles, e nevoie de doi soliști speciali, iar de această dată domnul Tomescu și domnul Suma sunt doi soliști atât de buni încât ne putem considera norocoși.

Ați adus în discuție provocările pentru dumneavoastră, ca dirijor. Găsiți că lucrările de Brahms sunt provocatoare în acest sens?

Brahms este, cred, un compozitor foarte special din acea perioadă – mă refer la finalul secolului al XIX-lea – deja Wagner și Bruckner scriau lucrări ample, iar Brahms scria lucrări în alt fel de stil, pe urmele unor compozitori precum Haydn, Mozart sau Beethoven – doar muzică, fără povești, doar muzică simplă. Astfel, stilul lui este foarte limpede. Este unic în acea perioadă, un compozitor respectabil și excelent. Și de această dată îmi dau seama, din nou, cât de mare este această simfonie!

Ce anume credeți că este în continuare atractiv pentru public, la muzica lui Brahms?

Textura muzicii lui Brahms este foarte simplă, foarte frumoasă, ca un cântec, un cântec popular, dansant – astfel că toată lumea poate empatiza, toată lumea poate găsi ceva familiar, ceva de înțeles. Spre exemplu, partea a III-a a Simfoniei a III-a este un cântec foarte simplu și foarte frumos. Sunt sigur că toată lumea înțelege și simte textura muzicii lui Brahms. De aceea cred că este unul dintre cei mai mari compozitori din toate timpurile.

Există atât de multe orchestre peste tot în lume, în acest moment, însă repertoriul cu adevărat principal și important este format din, aș spune eu, cele nouă simfonii de Beethoven și cele patru simfonii de Brahms. Desigur, există Ceaikovski, Dvořák, Schumann, bineînțeles, Mozart, Haydn, însă repertoriul principal este alcătuit, fără discuție, din cele nouă simfonii de Beethoven și cele patru simfonii de Brahms – bineînțeles că există orchestre în Franța, în America, Rusia, Ucraina, fiecare țară are compozitori mari. Însă Beethoven și Brahms sunt întotdeauna în centru – aceasta este opinia mea.