Pianistul Florian Mitrea a revenit în ţară pentru a interpreta vineri seară pe scena Sălii Radio Concertul pentru pian şi orchestră în Sol major de Maurice Ravel, acompaniat de Orchestra Naţională Radio. Bagheta dirijorală îi revine lui Giuseppe Mengoli. Pianistul, fondator al Festivalului "Hoinar", recent încheiat cu succes pe scena Ateneului Român, a stat de vorbă cu colega noastră, Ariadna Ene Iliescu:

Care este perspectiva dumneavoastră asupra Concertului pentru pian și orchestră în Sol major, lucrare scrisă de Maurice Ravel la scurt timp după întoarcerea dintr-un turneu extensiv în Statele Unite ale Americii?

Cred că putem vedea în acest concert cam toate influențele care s-au adunat în epoca respectivă, dar, mai ales, în personalitatea lui Ravel. Este deja binecunoscută latura de jazz, de inspirație jazzistică în acest concert. Ceea ce este, poate, mai puțin cunoscut și mai puțin adus în relief este influența bască. Ravel era pe jumătate basc; mama lui era de origine bască, din zona Peninsulei Iberice. Și mai ales în partea întâi, după părerea mea, se observă niște influențe folclorice, oarecare nazalitate, dacă vreți, a sonorității, o oarecare disonanță făcut în mod intenționat... sigur, mulat cu partea de jazz care l-a inspirat în America. Probabil a fost inundat de toate influențele acestea de origine americană pe care europenii le descopereau cu o frenezie fantastică. Stravinski era înnebunit după jazz, muzica lui Debussy ș.a.m.d. au mușcat din momeala aceasta a jazzului american, care apare în această epocă.

Păreți foarte entuziasmat... ați spune că, din punct de vedere expresiv, concertul lui Ravel explorează această zonă a bucuriei, a vitalității?

Absolut! E un concert jucăuș, un concert exuberant. Este un concert unde atât partea solistică, cât și cea de orchestră explodează într-o puzderie de emoții, de stări emoționale prin care trecem de la o parte întâi - care este, cum spuneam mai devreme, folcloric europeană și trece un pic în zona americană - la partea a doua, care ar putea fi un simplu cântec - extraordinar de simplu, cu niște armonii foarte colorate și un duet fantastic între pian și instrumentele solistice din orchestră (flaut, oboi, cornul englez...). O grămadă de duete care se înlănțuie în această parte.

Iar partea a treia, pe care maestrul meu o compara cu un târg, o piață în care se aud de toate - surle trâmbițând, neguțători vânzându-și mărfurile, copii jucându-se... e un întreg circ uman în această parte a treia, destul de departe de jazz-ul pe care l-am avut în partea a doua, un pic în partea întâi.

E un concert foarte scurt, dacă ne gândim că de obicei concertele de pian sunt de la jumătate de oră în sus; în acesta, în 20 de minute treci prin aproape toate emoțiile umane posibile - de la melancolie, la exuberanță și la bucurie.

Cum se simte pentru dumneavoastră să colaborați din nou pe scenă cu Orchestra Națională Radio?

Este un privilegiu, o mare onoare. Dumnealor sunt un organism de asemenea calibru încât este mereu o emoție și încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor dumnealor. Mă leagă foarte multe experiențe de Sala Radio, mai ales în perioada recentă când am și imprimat un disc unde am fost ca solist de recital în Studioul "Mihail Jora". E o bucurie să fiu acolo din nou! Inclusiv recent, în Festivalul "Enescu", concertul meu a fost tot aici, la Studioul "Mihail Jora". Deci, este minunat să mă aflu cu o lucrare pe care n-am cântat-o niciodată în România, este emoționant, dar, în același timp, de-abia aștept!

Și acum, să ne întoarcem puțin la Festivalul "Hoinar". Sunteți fondatorul Ferstivalului Hoinar, care-și propune să fie un festival de muzică clasică altfel, adresat unui public larg. Privind retrospectiv, către cea mai recentă ediție, încheiată pe 14 mai, ce credeți că a funcționat cel mai bine?

Cred că această intenție a noastră, de a propune muzică clasică făcută la cel mai înalt nivel. Nici un moment nu ne-am propus să simplificăm muzica clasică pentru a o face mai accesibilă, ci dimpotrivă, mergem cu muzica clasică exact așa cum a fost ea gândită, așa cum o simt eu, adică cu foarte multă emoție.

Nu cred că muzica clasică a fost compusă pentru protocolul de sală de concert, ci a fost compusă pentru sufletul uman. Altfel, nu-mi dau seama de ce s-ar mai fi obosit cineva s-o compună. Și-atunci, ne-am gândit să mergem exact pe ideea de a pune muzica clasică în forma ei originală, așa cum este, însă propusă într-un format mai inedit. Deci, fiecare eveniment a fost un element de muzică clasică obișnuit cu un ușor unghi diferit.

De pildă, seara de deschidere a fost un recital de lied cu dramaturgie, cu scenariu, cu un joc de lumini și cu un fir narativ care a legat toate aceste lieduri într-o singură temă.

Al doilea recital a fost un recital de pian, iarăși, cu o ușoară tentă neobișnuită; muzica a fost aleasă numai din repertoriul inspirat din basme, din povești și recitalul s-a petrecut în semiobscuritate pentru că, pe peretele din spatele pianului, am proiectat poveștile care erau povestite de muzică și astfel copiii - pentru că lor li s-a adresat acel recital - puteau urmări povestea și ascultau muzica în același timp și astfel să-și dea seama că muzica clasică e de fapt o formă de expresie foarte vie prin care spunem povești la fel de ușor cum le spunem prin film sau prin teatru.

A treia seară a fost o seară de operă, iarăși neobișnuită - o singură actriță, un pianist, într-o sală de teatru independent mică, unde practic subiectul operei se petrecea la o distanță de doar o jumătate de metru de tine. Chiar am avut din public un feedback, cineva ne-a spus: "Era ca și cum aș fi fost în camera celei mai bune prietene de-ale mele și o ascultam vorbind la telefon cu prietenul ei."

Iar a patra seară, seara de închidere, a fost un recital cameral la Ateneul Român. Ideea neobișnuită de acolo a fost să prezentăm acest Carnaval al animalelor, care poate fi citit la toate vârstele. Și copiii îl gustă datorită umorului și subiectului foarte acesibil, dar și adulții, pentru că îl pot citi în altă cheie, mai moralizatoare să spunem. Și am avut alături de noi pe minunata actriță Alexandrina Halic, o voce a teatrului radiofonic, care a încadrat fiecare personaj, fiecare animal din carnaval, cu poezii și texte de Ion Pilat, de Mihai Eminescu, de Otilia Cazimir, de George Topârceanu... Iar reacția publicului ne-a emoționat.