Pe scena Sălii Radio are loc un nou concert în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi. În programul evenimentului va putea fi ascultată prima parte a Oratoriului „Luceafărul” de Andrei Tănăsescu, interpretat de Orchestra Națională Radio, sub bagheta lui Mihail Agafița.

Această lucrare a fost creată în urma câștigării unui concurs de comenzi, organizat de Uniunea Compozitorilor din România; în urma acestui concurs pe care l-am câștigat a trebuit să compun această lucrare pe care am propus-o. Trebuie să mulțumesc Uniunii Compozitorilor pentru încrederea acordată, având în vedere că timpul era limitat, numai doi ani de terminare a partiturii, cu orchestrație, cu tot. Am reușit să termin la timp și în felul acesta, această lucrare, care este un vis mai vechi al meu, s-a putut concretiza. Acum sunt foarte mulțumit că se poate interpreta. Gândiți-vă: o lucrare de astfel de dimensiuni, un oratoriu în trei părți este foarte greu să se cânte și sunt onorat de acest lucru.

Eu, la un moment dat, datorită lucrului la reducția operei Oedipe de George Enescu, care mi-a luat foarte mult timp, pentru că a fost un lucru foarte greu de făcut, o nouă reducție pentru pian, o reducție românească. De altfel, are și textul românesc. O replică a vechii reducții franțuzești, care mi-a luat foarte mult timp, am neglijat foarte mult compozițiile respective și, când am reluat activitatea, am zis totuși să încerc și ceva mai deosebit. Fascinat, bineînțeles de versurile eminesciene, pe de-o parte, pe de altă parte, subiectul post-romantic, care pe undeva se îmbină cu estetica mea, am zis că ar fi o idee foarte bună.

Bineînțeles că visul a rămas mai mult vis, pentru că mai mult de câteva schițe... n-am putut să merg mai departe, pentru că alte obligații profesionale au apărut, dar am avut încă o dată vă spun, norocul de această comandă, care m-a pus la treabă și până la urmă, obligat și de termen, am încercat să mă apropii cât mai mult de muzicalitatea și ritmul versurilor eminesciene, care sunt într-o paletă foarte mare tratate, de la romanțe celebre, Printre plopii fără soț, la coruri celebre, Somnoroase păsărele, de exemplu; opere clasice, cum ar fi opera Luceafărul de Nicolae Bretan, lucrări de avangardă extraordinare cum este capodopera maestrului Anatol Vieru, Simfonia a V-a, pe versurile Glossei, care este o lucrare gigantică și am căutat să mă poziționez printre muzica de avangardă și muzica tradițională, ca să nu bruschez prea mult versul eminescian, să-l păstrez; dar totuși să nu fiu într-o zonă mult prea clasică, să fie o pastișă, să zicem așa. Nu știu în ce măsură am reușit să îmbin câștigurile muzicii secolului XX, față de muzica romantică, versurile lui Eminescu sunt versuri ale unei epoci romantice, nu?; și atunci sigur pe vremea aceea, muzica era muzică romantică, dar am căutat să fie ceva compus în secolul XX, mă rog, sigur în secolul XXI, dar noi suntem în estetica secolului XX. N-am depășit liniile mari ale secolului XX la ora actuală.