Maestre Dan Grigore, ne bucurăm să putem anunța la Radio România Muzical pregătirea unei apariții discografice avnâd în centru numele dumneavoastră: Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Johannes Brahms, o înregistrare pe care ați realizat-o cu Orchestra Filarmonicii George Enescu și dirijorul Mihai Brediceanu apărută în 1986 pe vinil la Electrecord, care ne va fi redată acum pe CD în cele mai bune condiții tehnice. Personal, nu cunosc din experiența proprie greutățile acelor ani care s-au abătut asupra culturii și muzicii, și asupra dumneavoastră. V-aș ruga să ne vorbiți despre această înregistrare și contextul în care a fost realizată.

Concertul fost înregistrat în octombrie '86 la Ateneu și apare acum pe compact disc după mulți, mulți ani prin dirigențele unor prieteni puși în mișcare de muzicianul și prietenul meu Dan Creimerman. Pot să mă mândresc că sunt singurul pianist român care a cântat în public cele două concerte de Brahms în același concert, în aceeași seară, timp de două seri la rând, cu foarte curajosul, venerabilul dirijor Emanuel Elenescu și le-am înregistrat în trei sau patru zile maximum cred că a fost, în '86 la Ateneu.

Prin această apariție, iată, perechea acestor mari concerte, două culmi ale artei concertante pianistice se împlinește și pot spune, având destulă experiență și destulă modestie și destulă muzică ascultată, că înregistrarea este la un nivel la care poate face față oricărei comparații cu firmamentul versiunilor cunoscute. Așa că, pe de-o parte, a fost pentru mine un exercițiu de gimnastică spirituală, de alpinism moral cum spune prezentarea acestui disc, pe de altă parte, conjunctura a făcut ca în epoca de care chiar vorbeați, în care era un embargou asupra înregistrărilor în ceea ce mă privește, să găsesc o portiță de salvare, în primul rând pentru Filarmonică. Era perioada în care autofinanțarea crea niște goluri în buget și la începutul toamnei '86, salariile membrilor Filarmonicii nu erau asigurate, atunci am propus dirijorului și directorului de atunci al Filarmonicii, Mihai Brediceanu, să facem înregistrarea aceasta pentru Electrecord și contractul cu Electrecord a adus în bugetul Filarmonicii, bani necesari salariilor tuturor membrilor acesteia. Deci a fost, pe de-o parte, un act temerar în care ne-am pus chezaș această faptă artistică, după părerea mea o performanță ea în sine, în scurtimea de timp pe care am avut-o și în vârtejul acelor evenimente și a acelor vremuri foarte grele.

Pe de altă parte, eu am avut grijă, cu un efort de concentrare foarte mare, să păstrez articulațiile de formă mare ale lucrării, să umplu cu conținut tot ce era detaliu expresiv prețios pentru redarea acestei formidabile muzici și să am grijă de coordonarea tempilor, pentru că Brediceanu, este știut, nu avea un mare simț al tempo-ului. Toate acestea au făcut ca munca mea la acest disc să fie teribil de epuizantă, dar rezultatul îmi dă mândria că pe lângă fapta bună pe care am făcut-o ca slujbaș al Filarmonicii, am făcut o realizare muzicală de care pot să fiu mândru și dacă este ascultată de cineva competent și care poate face comparații, se poate găsi la locul ei pe firmamentul de care vorbeam. Acum, sigur, mai este un beneficiu pe care îl recomand celor care vor putea asculta acest disc sau vor vrea să-l asculte. El este o comoară spirituală, este o comoară sufletească, îmbogățește pe oricine îl ascultă. Așa că nu rămâne decât să încercați și să încerce cei care vor să aibă parte de acest privilegiu.