Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu pianistul Andrei Licareț despre concertul susținut alături de Filarmonica George Enescu
Solistul concertelor simfonice susținute de Orchestra Filarmonicii
"George Enescu" joi și vineri, 3 și 4 februarie, va fi pianistul Andrei
Licareț, care va interpreta Concertul nr.1 în re minor de Johannes
Brahms.
Domnule Andrei Licareț, veți fi solistul concertului simfonic de joi, 3 februarie, alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu". Cum ați primit invitația de a concerta din nou pe scena Ateneului Român?
Am primit-o cu bucurie sporită, pentru că, în contextul actual, în care lucrurile sunt atât de nesigure, orice apariție pe scenă devine cu atât mai importantă, cu atât mai prețioasă și drumul către o întoarcere la normalitate, deși anevoios, sperăm că se realizează pas cu pas. Așa că, reprezintă o mare bucurie faptul de a mă afla din nou pe scena filarmonicii "George Enescu", alături de orchestra filarmonicii, mai ales în compania unui compozitor foarte iubit pe care l-am îndrăgit toată viața, Johannes Brahms.
Veți interpreta Concertul nr.1 în re minor pentru pian și orchestră de Johannes Brahms. Cum se motivează alegerea acestei lucrări?
Cred că motivația vine automat, pentru că avem de-a face cu o capodoperă, o lucrare cu totul deosebită scrisă de un compozitor tânăr - Brahms avea 27 de ani când a terminat acest concert la care a lucrat mult timp, scris într-o perioadă destul de agitată a vieții lui. Iar apoi, sigur că muzica-n sine este o muzică deosebită, de o frumusețe extraodinară, de o măiestrie componistică deosebită, și este scrisă de un compozitor încă tânăr. Alegerea lui nu este decât un parcurs normal, pentru că este o capodoperă de care ne bucurăm și să o auzim, și să o cântăm.
Concertul de joi, 3 februarie, se va relua și vineri, 4 februarie. Cum este pentru un interpret să apară în fața publicului două zile succesiv, cu aceeași lucrare? Sunt întâmpinate anumite dificultăți?
Nu neapărat. Este diferit întotdeauna. Nu poate fi la fel. E greu de comparat pentru că a doua zi poate este experiența a ceea ce a fost înainte și, câteodată, lucrurile se așează într-un mod diferit. Nu este însă o regulă. În orice caz, artiștii, cei care se află pe scenă mai multe zile la rând, nu fac altceva decât să se concentreze din nou în muzica respectivă și sigur că nu poate niciodată să rezulte același lucru. Întotdeauna va fi ceva diferit.
După concertul de la Ateneu, ce evenimente sunt programate în agenda pianistului Andrei Licareț?
Din păcate, în ultimii doi ani au fost atâtea lucruri programate care nu s-au materializat, așa că, am să spun și eu câteva acum, dar cu paranteza de rigoare, că încă nu știm ce ne va aduce viitorul apropiat. O serie de înregistrări ... sper ca lucrurile să se realizeze nu numai pentru mine, pentru toată lumea și să reintrăm într-o situație normală în care viața să decurgă, cât de cât, așa cum o știm.