Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Toma Verly și Cezar Cochisă - câștigătorii concursului Call for Scores 2025
Publicat: miercuri, 13 August
2025
, ora 0.00

Juriul concursului de compoziție Call for Scores a anunțat câștigătorii ediției 2025. Toma Verly, care a compus Suita de dansuri românești, și Cezar Cochisă, cu piesa intitulată Vestirea mioriței, sunt cei doi tineri muzicieni români care au câștigat apelurile Call for Scores lansate de Romanian Chamber Orchestra și Romanian String Quartet.
În urma procesului de jurizare, maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, a declarat: "Calitatea compozițiilor primite în acest an demonstrează o maturitate și un talent excepțional al școlii de compoziție din România. A fost chiar dificil pentru a mă opri la o singură compoziție, dar creația lui Toma Verly a reușit să capteze perfect esența și spiritul acestui proiect."
Membrii juriului au avut în vedere calitatea lucrărilor, maniera în care aceasta se încadrează în conceptul artistic, efectul pe care consideră că opusul îl va avea asupra publicului, timpul care poate fi alocat pentru studierea partiturii în vederea interpretării acesteia la parametrii optimi în concertele pe care Romanian Chamber Orchestra și Romanian String Quartet le vor susține în turneele din lunile septembrie și octombrie.
Compoziția lui Toma Verly va fi prezentată în primă audiție absolută în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Sala cu Orgă din Chișinău în 16 septembrie 2025, și ulterior la Sala Capitol din Timișoara, în 17 septembrie. Iar piesa compozitorului Cezar Cochisă va fi interpretată de Romanian String Quartet la Seliște (jud. Arad), Timișoara, București, Budapesta, Praga și Paris.