Agenda de concert Înapoi
Lansarea Stagiunii 2024-2025 a Filarmonicii Banatul din Timișoara
Cu titlul "Călătorii muzicale", Filarmonica Banatul Timișoara anunță lansarea Stagiunii 2024/2025. Vineri, 4 octombrie, de la ora 19:00, Sala Capitol se va umple de ecouri sublime și pasionante, în cadrul unui eveniment de excepție ce marchează deschiderea Stagiunii 2024 - 2025. Concertul vocal-simfonic inaugural, sub conducerea dirijorală a maestrului Sascha Goetzel (Dirijor în Rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara în Stagiunea 2024/2025), promite o seară memorabilă, plină de emoție și măreție.
Orchestra simfonică "Remus Georgescu" și Corul "Ion Românu" ale Filarmonicii Banatul se reunesc pe aceeași scenă pentru a oferi publicului o experiență sonoră inegalabilă. În centrul atenției se află un trio de soliști de renume internațional: virtuozul violonist Florin Iliescu, talentatul violoncelist Bryan Cheng și remarcabilul pianist Simon Trpèeski, fiecare dintre ei aducându-și aportul unic în interpretarea capodoperelor muzicale.
Programul serii debutează cu Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră în do major, op. 56 de Ludwig van Beethoven, o lucrare care îmbină virtuozitatea cu emoția, aducând în prim-plan dialogul și armonia dintre cele trei instrumente. Această capodoperă va fi urmată de fascinantele Suite nr. 1 și 2 "Daphnis și Chloé" de Maurice Ravel, lucrare ce evocă pasiunea și romantismul celebrei povești.
Corul, pregătit de maestrul Iosof Todea, va completa această tablou artistic, aducând un plus de profunzime și expresivitate.
Noua stagiune continuă joi, 10 octombrie 2024, când vă invităm să pătrundeți în fascinanta lume sonoră a muzicii de înaltă clasă, la Sala "Mihai Perian" a Liceului de Artă "Ion Vidu". În cadrul recitalului "Corespondențe expresive", trei artiști talentați vă vor purta într-o călătorie muzicală fascinantă.
Virtuozul violonist și violist Florin Paul, maestrul oboist Dorin Gliga, și talentata pianistă Dana Paul-Giovaninetti vor da viață unor compoziții celebre și evocatoare. Programul recitalului va include lucrări ale unor titani ai muzicii clasice, de la Händel la Bach, de la geniul ritmat al lui Prokofiev la stilul vibrant și expresiv al lui Vivaldi. Veți asculta, de asemenea, lucrări contemporane semnate de D. Șostakovici, E. Ysaye, Viorel Munteanu și C. Bobescu, toate reunite în acest tablou sonor complex și emoționant.
Vineri, 11 octombrie 2024, de la ora 10:00, la Sala Capitol, repetiția concertului ce va avea loc în seara aceleiași zile, de la ora 19:00, se transformă într-un concert educativ dedicat tinerilor de 12 - 18 ani. Aceștia vor avea ocazia să vadă cum se pregătesc artiștii orchestrei, dar și solistul Teo Gheorghiu - pianist de talie internațională. Cu un stil interpretativ captivant și o virtuozitate remarcabilă, Teo va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în do minor, op. 37 de L. van Beethoven și îi va introduce pe tineri în culisele unui concert simfonic.
De asemenea, maestrul Radu Popa le va explica tinerilor spectatori care este cheia unui concert de succes.
Vineri, 11 octombrie 2024, de la ora 19:00, la Sala Capitol, vă invităm să pătrundeți în universul sonor al muzicii lui Beethoven. În interpretarea Orchestrei Simfonice "Remus Georgescu" a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub bagheta maestrului Radu Popa, veți asculta un concert ce promite să vă transpună într-o lume plină de emoții.
Alături de artiștii orchestrei, pe scenă se va afla un solist de talie internațională, pianistul Teo Gheorghiu. Cu un stil interpretativ captivant și o virtuozitate remarcabilă, Teo va interpreta Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în do minor, op. 37.
Programul continuă cu Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68, cunoscută sub numele de "Pastorala", este una dintre cele mai iubite lucrări ale lui Ludwig van Beethoven și evocă frumusețea naturii și a vieții rurale. Structurată în cinci mișcări, această simfonie transmite o gamă variată de emoții, de la bucuria resimțită într-un peisaj idilic la momentele de liniște și contemplare.
Dragi copii, părinți și bunici, pregătiți-vă pentru o dimineață plină de magie și distracție! În 12 octombrie 2024, la ora 11:00, Sala Capitol va fi transformată într-o lume colorată și veselă a muzicii din desene animate. Ana David cu vioara ei melodioasă, Darius Tereu cu sunetul expresiv al violoncelului, Bogdan Preda cu flautul său fermecat și Andreea Olariu la pian vor aduce la viață cele mai iubite melodii din desenele animate.
Cu aranjamente magice realizate de Cristian Spătaru, fiecare notă va răsuna ca o poveste. Iar prezentatorul nostru, Ionuț Marian Pîrvulescu, va fi ghidul vostru în această aventură muzicală, plină de surprize și momente de neuitat. Nu ratați ocazia de a vă transforma sâmbăta într-o adevărată sărbătoare a sunetelor și a imaginației!
Vă invităm cu drag la un concert simfonic deosebit, în care sunetul și emoția se contopesc pentru a oferi o seară memorabilă la Sala Capitol, vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00. Sub bagheta talentatului dirijor Róbert Farkas, orchestra simfonică "Remus Georgescu" a Filarmonicii Banatul vă invită să audiați un program captivant, plin de profunzime și frumusețe.
Concertul va fi deschis de Uvertura Festivalului Academic, op. 80 de Johannes Brahms, o lucrare plină de energie și optimism. Apoi, avem plăcerea de a o avea ca solistă pe remarcabila Júlia Pusker, care va interpreta cu măiestrie Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1 de Béla Bartók. Această lucrare, caracterizată prin ritmuri vii și teme folclorice, va crea o atmosferă electrizantă, în care vioara va dialoga intens cu orchestra, explorând nuanțe variate, de la delicatețe la forță impresionantă.
În încheiere, ne lăsăm purtați de grandioasa Simfonie nr. 4 în mi minor, op. 98 a lui Brahms, o capodoperă ce îmbină rafinamentul, profunzimea emoțională și măreția orchestrală, specifice stilului brahmsian.
Vineri, 25 octombrie 2024, ora 19, Sala Capitol va fi gazda unui concert vocal-simfonic de excepție, unde muzica de cameră se va împleti armonios cu cele mai grandioase forme orchestrale. Sub bagheta dirijorului britanic Thomas Adès, renumit pentru abordările sale inovatoare și stilul eclectic, orchestra simfonică "Remus Georgescu" și Corul "Ion Românu" vor aduce pe scenă lucrări de o profunzime emoțională rar întâlnită. Thomas Adès, cunoscut pentru creativitatea sa unică, va conduce concertul printr-o selecție variată, incluzând compoziții de Kurtág și Boulez, alături de lucrarea sa, "Dawn, Chacony at Any Distance".
Baritonul Nicolas Isherwood, un artist distins, cu o carieră internațională strălucitoare, va interpreta fragmente pline de forță și eleganță, aducând la viață nuanțele profunde ale texturilor muzicale. Isherwood este apreciat nu doar pentru vocea sa caldă, ci și pentru abilitatea de a transmite emoția prin intermediul muzicii. Corul pe voci egale al Liceului de Artă "Ion Vidu" din Timișoara se va alătura acestei serii de interpretări, aducând un suflu tineresc și vibrant.
Sub îndrumarea dirijorilor Iosif Todea și Maria Gyuris, corul va adăuga o dimensiune plină de vitalitate concertului. Concertul va culmina cu oratoriul "De profundis" semnat de maestrul Remus Georgescu, o adevărată evocare a sentimentelor.
Vă invităm să descoperiți magia acestei seri muzicale, în cadrul căreia talentul și pasiunea se împletesc într-o experiență unică.
Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casieri și pe myticket.ro: https://shorturl.at/jLIuG