Agenda de concert Înapoi
"Invitație la vals" - concert extraordinar pe 13 decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical "Ion Dacian"
Prin această INVITAȚIE LA VALS, Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian își deschide porțile, în perioadă magică a sărbătorilor de iarnă, către un univers muzical și cultural aparte, un spectacol-concert unic în București, cu repertoriu somptuos și strălucitor, ce evocă atmosfera de neuitat a selectelor serate muzicale, ce îmbogățeau viața culturală din Germania, Austria și Elveția la sfârșitul secolului trecut.
Spectacolul INVITAȚIE LA VALS pune în lumină tradiția orchestrei de salon, respectând etalonul specific și repertoriul inconfundabil bazat pe selecții din Strauss, Lehar, sau Shostakovici, prin măiestria interpretativă a Orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian, ce va fi prezentă pe scenă într-o formulă esențializată, reprezentativă pentru standardul European de salon.
Atmosfera festivă fi îmbogățită de participarea unor soliști-invitați de prestigiu. Voci de referință, pe plan național și internațional, vor da strălucire serii cu interpretări deosebite și cu un repertoriu de sezon fermecător.
Tenorul Ștefan von Korch este cea dintâi voce ce se alătură Orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian în spectacolul INVITAȚIE LA VALS. După un an cu apariții aplaudate pe scene din Spania și Italia și multiple succese naționale, solistul va îmbogăți programul serii cu o selecție de secvențe muzicale menite să aducă în suflete lumina și bucuria sărbătorilor ce vor veni.
Biletele Early Bird sunt disponibile, pentru un timp limitat, pe Ticketstore.ro și la casa de bilete a Teatrului Național Ion Dacian din Bulevardul Octavian Goga nr 1, astfel:
Despre invitați
ȘTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)
Cu o carieră în ascensiune, națională și internațională, Ștefan von Korch a debutat în această vară în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air și este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravagnza, găzduite lunar la Sala Dalles din capitală.
De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureș lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstrație de virtuozitate pentru orice tenor, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar și la Opera din Iași, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban și la Opera Română din Timișoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon și a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de orașe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere și operete prezentate pe cele mai mari scene din România: "Bărbierul din Sevilla", "Elixirul dragostei" și "Falstaff" (Opera Națională București), "Rigoletto," "Văduva veselă" și "Văduva veselă 2.0" (Opera Națională din Iași), "I Puritani" (premieră națională) "Rigoletto" și "Bărbierul din Sevilla" (Opera Română Cluj-Napoca) și altele.
În anul 2022 și-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului "Traiano in Dacia," de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naționale absolute: opera "I Puritani" la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera "La Sonnambula," de Vicenzo Bellini (2018) și prezența pe scena Sălii Radio din București în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice "Messa di Gloria" de Rossini (2019).