Ultima seară a festivalului Masters of classic i-a avut invitați duminică, 15 septembrie 2024, pe soprana Asmik Grigorian și pe baritonul Andrei Zhilikhovsky. Deși Grigorian este una dintre cele mai impotante voci de operă ale momentului, publicul român nu pare să cunoască prea bine ampla ei carieră, dacă ar fi să judecăm după numărul relativ mic de persoane prezente în sală la acest concert.

Născută la Vilnius, în Lituania, din părinți muzicieni, de asemenea cântăreți renumiți de operă, Asmik Grigorian a cântat la Operele din Stockholm, Frankfurt, Viena, Bolshoi din Moscova, la Scala din Milano, Opera Bavareză și la cea din Hamburg, iar în stagiunea trecută a debutat la Metropolitan din New York în rolul titular din Madama Butterfly de Puccini. A fost "Cântăreața anului" în 2023 în cadrul galei Opus Klassik și este membră fondatoare a Vilnius City Opera. Rolurile pentru care este cunoscută sunt Cio-Cio-San, Tatiana din Evgheni Oneghin și Lisa din Dama de pică de Ceaikovski, Rusalka din opera omonimă a lui Dvorak, Manon Lescaut de Puccini, soprana cântând cu mare succes și personaje principale din opere de Richard Strauss - a fost, între altele, Salome în festivalul de la Salzburg în 2018, evoluție pentru care a primit Premiul Teatrului Muzical Austriac la categoria "Cea mai bună interpretare a unui rol feminin".

Ne-a încântat și la București, atât în Puccini și Verdi, cât mai ales în Ceaikovski. Prima parte a concertului a fost dedicată unor momente din operele Evgheni Oneghin și Dama de pică, seara deschizându-se cu splendida Scenă a scrisorii, în care Tatiana îi declară, în scris, dragostea ei lui Oneghin. O interpretare deosebit de emoționantă, cu o dicție minunată și frazări curgătoare, încărcată de acel freamăt special, acea neliniște a tinerei îndrăgostite. Asmik Grigorian are un timbru splendid, cald, învăluitor, un registru mediu și grav tulburător de frumoase și de bine așezate, acutul fiind însă ușor "vătos", nu tocmai strălucitor.

Partener de scenă i-a fost baritonul Andrei Zhilikhovsky, un artist din Chișinău împreună cu care Asmik Grigorian a cântat, în trecut, Evgheni Oneghin. Mi-aș fi dorit foarte tare să îmi placă acest cântăreț, pe care l-am găsit deosebit de amabil și deschis în interviul pe care l-am realizat înaintea concertului; din păcate, însă, timbrul lui mi se pare mai degrabă tenoral decât baritonal (aș zice chiar că este un tenor fără acut) și mai degrabă banal decât special. Se simte în cântatul lui, însă, grija pentru text, pentru frază, dar lucrurile nu prea curg, nu există linie, tendința este de fragmentare. În plus, are un soi de tic (dacă îi pot spune așa): saltă mereu, pe vârfuri, iar jocul scenic ar putea fi ceva mai nuanțat. Altminteri, intențiile sunt foarte bune.

Mi se pare foarte important de menționat faptul că dirijorul Michelangelo Mazza nu pare să fie bun cunoscător al repertoriului rus; ca și în serile precedente în care a condus Orchestra Filarmonicii din Sofia, tempo-urile alese au reprezentat o problemă (în această ultimă seară chiar mai flagrant decât în celelalte). Mai mult, chiar, orchestra a părut nepregătită, făcând numeroase greșeli grave, de intonație, dar mai ales ritmice, care au schimonosit partitura originală. Poate că o orchestră cu experiență în interpretarea creațiilor de operă era de dorit; să nu uităm că opera este un alt "animal" decât cel simfonic, iar un ansamblu orchestral trebuie să fie foarte bine pregătit și să dea dovadă de flexibilitate pentru a putea cânta cu succes ambele tipuri de repertorii.

Sonorizarea, o altă mare problemă, a fost gândită, parcă, pentru un stadion, nu pentru un spațiu închis, cum este Sala Mare a Palatului, și nici adaptată vocilor invitate în festival, "instrumente" atent lucrate și șlefuite, care nu au nevoie de atât de multă amplificare. Am plecat și după acest concert cu dureri de urechi.

Emoții amestecate, deci, pentru mine, cu ocazia acestui concert, în care până și bisul a părut cumva nelalocul lui - La ci darem la mano din Don Giovanni, venit după Ceaikovski, Puccini și Verdi a fost ușor...straniu. Îmi rămâne foarte plăcuta amintire a evoluției minunatei Asmik Grigorian, iar pentru asta sunt profund recunoscătoare!

Irina Cristina Vasilescu