Agenda de concert Înapoi

Corul Preludiu va participa pe 12 septembrie la Varna Summer Festival

Publicat: vineri, 6 Septembrie 2024 , ora 12.49

Pe 12 septembrie, de la ora 19.00, la Festival & Congress Center din Varna, Corul de cameră Preludiu - Voicu Enăchescu dirijat de Andrei Stănculescu va participa la Varna Summer Festival în cadrul secțiunii Baroc al acestuia, în deschiderea Concursului Internațional de Coruri "Prof. Georgi Dimitrov". Programul va cuprinde Misa în si minor de Bach, iar Corul Preludiu va cânta alături de Festival Baroque Orchestra, dirijor Martin Sieghart, soliști Heather Newhouse - soprană, Hermine Haselböck - alto, Franz Gürtelschmied - Tenor, Klemens Sander - Bas.

Festivalul se bucură de un bun renume internațional, nivelul artistic foarte ridicat fiind impus chiar de tradiția țării gazdă în domeniul artei corale, invitarea muzicienilor din România constituindu-se astfel într-o binemeritată recunoaștere a acestora.

BIOGRAFII

CORUL DE CAMERĂ PRELUDIU - VOICU ENĂCHESCU

Primul concert al formației a avut loc la 1 noiembrie 1972, pe scena Casei de Cultură a Studenților din București. Până acum doi ani, Corul de Cameră Preludiu a fost condus de creatorul său, maestrul Voicu Enăchescu, iar în toată această perioadă, ansamblul și-a adus contribuția la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România și din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă, prin prospețimea, și, în același timp, prin maturitate, activitatea sa fiind încununată cu multe premii.

În cei 50 de ani de activitate "Preludiu" a realizat peste 350 de înregistrări radio și TV, un disc "Electrecord" și trei C.D. - uri (Colinde și cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeștrii ai artei corale românești).

De la apariția sa, formația a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România și din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de țări din Europa, America și Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaționale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră "Preludiu" și dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediției a XIII-a a Festivalului Internațional "George Enescu" (1995), "Premiul pentru excepționalul program prezentat", distincție acordată de Uniunea Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali din România.

Începând cu septembrie 2021, la conducerea Corului de Cameră Preludiu a venit Andrei Stănculescu - membru al ansamblului încă din 2016, atunci când maestrul Voicu Enăchescu, impresionat de activitatea dirijorală a tânărului muzician, l-a adus în familia Preludiu pentru a pregăti ansamblul în vederea colaborării cu Orchestra Română de Tineret și cu dirijorul Cristian Măcelaru.

Din februarie 2023, poartă numele Corul de cameră PRELUDIU - Voicu Enăchescu.

Andrei Stănculescu

Născut la 8 decembrie 1995, în Râmnicu Vâlcea, Andrei Stănculescu are o bogată experiență dirijorală, realizând o serie de performanțe muzicale, dintre care se remarcă activitatea sa în calitate de dirijor al Corului de cameră Preludiu, dirijor invitat al orchestrelor naționale de tineret: Orchestra Națională de Tineret și Orchestra Junior, dirijor și fondator al Corului Rubato alături de care a efectuat turnee atât în țară, cât și în străinătate (Elveția, 2018).

În anul 2018 devine consultant artistic și dirijor coordonator în România al proiectului Playing for Philharmonie, desfășurat de BRD - Groupe Société Générale, iar alături de Corul BRD susține o serie de concerte pe scena Filarmonicii din Paris, Filarmonicii George Enescu, Filarmonicii din Pitești, Filarmonicii Ion Dumitrescu. De asemenea, a urmat recent stagii de perfecționare organizate în Franța de Fundația Royaumont și beneficiază de o bursă din partea Conservatorio della Svizzera italiana, unde studiază muzica Renașterii.

Acesta a colaborat și a studiat de-a lungul timpului cu personalități precum Cristian Mandeal, Cristian Măcelaru, Tiberiu Soare, Voicu Enăchescu, Gabriel Popescu, Leo Warynski sauFrancois Xavier-Roth. Din anul 2018, este dirijorul Corului Catedralei Sf. Iosif. Acesta a avut onoarea de a dirija slujba papală, cu ocazia vizitei Sanctității Sale, Papa Francisc, în România, primind decorația Crucea Arhiepiscopală.

Pe 8 Decembrie 2021, își face debutul pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Română de Tineret și Corul de cameră Preludiu, devenind astfel unul dintre cei mai tineri dirijori care au pășit pe această scenă.

Cu studii muzicale realizate în România și Elveția și cu diverse participări la cursuri de măiestrie în România, Franța, Italia și Elveția, Andrei Stănculescu este muzicianul care, mereu preocupat de adevăratele intenții ale compozitorilor și de adevărul muzical, distinge, descurcă și redă colegilor din Preludiu problemele dificile ale unei partituri, mergând până la cele mai mici amănunte și cele mai fine trăsături imaginate de creatori.