Agenda de concert Înapoi

Cătălin Răducanu revine în septembrie cu a doua ediție a turneului "Un artist, un pian și un țambal"

Publicat: luni, 2 Septembrie 2024 , ora 11.58
Pianistul Cătălin Răducanu începe miercuri, 4 septembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Municipal Gh.I. Pastia din Focșani, ediția a 2-a a Turneului Național "Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor", care promite ca în această toamnă să încânte publicul din întreaga țară cu o fuziune inedită de muzică clasică, jazz și sonorități tradiționale românești.

"Acest turneu este o provocare pentru mine. O ocazie de a arăta mai multe fațete, mai multe ipostaze ale personalității mele muzicale, să mă arăt pe mine ca întreg. Așa am gândit și programul acestei ediții, adică încep cu muzică clasică și pe urmă ușor, ușor mă îndrept către lumea improvizației și a jazz-ului și apoi să mă reîntorc la rădăcină, la muzica folclorică." (Cătălin Răducanu)

Programul este alcătuit din lucrări de mare rafinament din creația lui Scarlatti, Beethoven, Rachmaninov și Debussy, dar cuprinde și improvizații pe teme de jazz, precum Thelonious Monk - Blue Monk, Victor Young - Stella by Starlight, João Bosco - Incompatibilidade de Gênios sau improvizații pe teme din folclor ca Mociriță cu trifoi, Leliță Ioană, Pe deal pe la cornățel. Pentru secțiunea rezervată țambalului, Cătălin Răducanu a pregătit lucrări de Toni Iordache - Baladă Haiducească sau Toni Iordache - Horă din Muntenia, Grigoraș Dinicu - Hora Staccato, dar și un aranjament propriu la Picături de untdelemn al aceluiași Toni Iordache.

"Las publicul să mă descopere. Asta am încercat de-a lungul vieții mele de artist de până acum, să-mi pun sufletul pe tavă și să fiu eu însumi în ceea ce interpretez. Dar este, în același timp, așa cum am zis, o provocare. Este solicitant să faci schimbul ăsta în interior, în câteva secunde, să ieși din pianistul de muzică clasică, să încerci să devii improvizator și pe urmă să îmbraci haina muzicii tradiționale. Însă de fiecare dată satisfacția că am putut bucura oamenii cu muzica mea este mai importantă ca orice altceva." mai spune pianistul Cătălin Răducanu.

Următorul concert al turneului va avea loc pe 15 septembrie, de la ora 20:00, în aer liber, în București, la Creart - Grǎdina cu Filme. Motto-ul turneului rămânând același și la această ediție: "Muzica e una!"

Detalii pe www.ArtistPianTambal.ro

Instagram: https://instagram.com/artist.pian.tambal

facebook :(20+) Facebook

Filmul primei ediții a turneului Un artist un pian și un țambal

https://www.youtube.com/watch?v=d487mbEEbw4

Spot video Turneu național 2024

https://youtu.be/N5GDZrAeVJ

ITINERAR

Ediția de vară

22 iunie, ora 19 - Petriș (județul Arad), Castel Salbek - open air

26 iulie, ora 19:00 - Alba Iulia, în Curtea interioară a Palatului Principilor Transilvaniei, în Festivalul Sărbătoarea Muzicii - open air

6 august, ora 19:00 - Sinaia, Casino în Festivalul Enescu și muzica lumii

Ediția de toamnă

4 septembrie, ora 19 - Focșani, Teatrul Mr. Gh. I. Pastia

15 septembrie, ora 20 - București, Creart - Grǎdina cu Filme - open air

16 septembrie, ora 19 - Deva, Sala Pro Arte

26 septembrie, ora 19 - Bistrița, Palatul Culturii

1 octombrie, ora 19 - Iași, Palatul Culturii

4 octombrie, ora 19 - Ploiești, Sala Filarmonicii

5 octombrie, ora 19 - București, Ateneul Român

16 octombrie, ora 19 - Milano, în Festivalul Internațional Pro Patria

PROGRAM MUZICAL:

PIAN CLASIC

Domenico Scarlatti - Sonata în mi major, K. 380

Ludwig van Beethoven - Rondo a capriccio op. 129

Serghei Rachmaninov - Preludiu op. 23, nr. 2, în si bemol major, Preludiu op. 23, nr. 4, în re major, Preludiu op. 23, nr. 5, în sol minor

Claude Debussy - Preludiul nr. 4 "Les sons et les parfums tournent dans l'air du soir", Preludiul nr. 7 "Ce qu'a vu vent le vent d'ouest"

IMPROVIZAȚII LA PIAN PE TEME DE JAZZ

Thelonious Monk - Blue Monk

Victor Young - Stella by Starlight

João Bosco - Incompatibilidade de Gênios

Improvizații pe teme din Mociriță cu trifoi, Leliță Ioană, Pe deal pe la cornățel


IMPROVIZAȚII LA ȚAMBAL PE TEME FOLCLORICE

Toni Iordache - Baladă Haiducească

Toni Iordache - Horă din Muntenia

Grigoraș Dinicu - Hora Staccato

Toni Iordache - Picături de untdelemn (aranjament propriu)

Biografie Cătălin Răducanu

n. 1992, București

Răducanu Cătălin este absolvent al colegiului Național de Arte "Dinu Lipatti" și al Universității Naționale de Muzică din București, la aceasta din urmă finalizând studiile de licență, master și doctorat în muzica clasică la secția pian principal.

A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, având ocazia să susțină recitaluri solo în Ungaria, Franța, Italia.

A participat la cursuri de măiestrie susținute de Gabriel Amiraș, Cristian Beldi, Imre Rohmann, Tunde Kurucz și mulți alții.

Este un pianist versatil care pe lângă ipostazele solistice, camerale concretizează proiecte artistice în calitate de pianist improvizator în formule solo, de duo, sau grupuri muzicale mai ample.

A participat ca interpret la pian și țambal și în proiecte interdisciplinare precum La steaua... Cuvinte, necuvinte, alături de actorii Horațiu Mălăele și Emilia Popescu. În 2023 a fost invitat ca interpret la pian și țambal în spectacolul Aplauze pentru poet …pe scenă, alături de Rodica Mandache și Eduard Păuna, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, proiect prezentat și la București sau la Chișinău.

În anul 2024, a făcut parte, alături de actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare și violonista Ioana Tudor, din proiectul Aplauze pentru poet pe scenă…în Italia, proiect care a avut rolul de a duce poezia românească în mijlocul celei mai mari comunități de români din afara țării.

Din 2022 este pianistul grupului Violoncellissimo condus de Marin Cazacu, cu care a realizat turneul național anual Clasic la puterea a treia Violoncellissimo, dar și mai multe apariții în străinătate.

Din 2023, este protagonistul proiectului artistic intitulat "Un artist un pian și un țambal" (turneu de recitaluri în care pianistul Cătălin Răducanu înfățișează distinct și bine delimitat trei stiluri muzicale: clasic, jazz, folclor), proiect ajuns în 2024 la a doua ediție, cu care a avut și apariții în străinătate.

În prezent este pianist acompaniator la colegiul "Dinu Lipatti" și UNMB.