Evenimentele săptămânii Înapoi
"Carmen" de Bizet în direct de la BBC Proms
Pasiunea, drama, vivacitatea personajelor dar și tragedia sunt doar câteva dintre aspectele ce au menținut lucrarea în atenția publicului de-a lungul anilor celor aproape 150 de ani de la premiera din 1875 - motive pe care le putem invoca și noi pentru a asculta și reasculta această extraordinară operă.
În data de 29 august, pe scena de la Royal Albert Hall din Londra, ca parte a BBC Proms, artiști ai Festivalului de operă de la Glyndebourne vor urca pe scenă alături de Orchestra Filarmonică din Londra, sub bagheta dirijoarei Anja Bihlmaier. Din distribuție fac parte mezzosoprana Rihab Chaieb în rolul "Carmen", tenorul Evan LeRoy Johnson în rolul "Don José", bas-baritonul Łukasz Goliński în rolul "Escamillo" și soprana Janai Brugger în rolul "Micaëla".
Interpretarea pe care artiștii o vor oferi va fi, fără îndoială, una excepțională, astfel că vă propun să ascultați această transmisiune directă de la Londra joi, 29 august, începând cu ora 20:30 - opera Carmen de Georges Bizet, o lucrare plină de pasiune și vivacitate.