Interviuri Înapoi

AUDIO. 'Transylvanian Folk Songs' - concert la Ateneul Român

Publicat: luni, 24 Iunie 2024 , ora 10.58

Athenaeum Summer Festival continuă marți, 25 iunie 2024, cu un nou eveniment pe scena mare a Ateneului Român. Este vorba despre o seară de jazz în care violistul Mat Maneri, pianistul Lucian Ban și saxofonistul John Surman vor prezenta publicului bucureștean proiectul "Transylvanian Folk Songs". Cei trei muzicieni vor reimagina prin limbajul jazzistic teme folclorice culese de Béla Bartók din satele din Transilvania acum un secol. Pianistul Lucian Ban a vorbit despre acest concert în cadrul ediției Musica Viva din 24 iunie.


La matinal, în direct prin telefon, pianistul Lucian Ban. Bună dimineața!

Bună dimineața!


Ați revenit în România pentru a prezenta la București, după concerte în marile săli și festivaluri din Europa, "Transylvanian Folk Songs". Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest proiect, ce propuneți publicului Athenaeum Summer Festival pentru mâine seară?

E o bucurie să vin acasă cu acest proiect. "Transylvanian Folk Songs" se bazează pe colecția de folclor a lui Bela Bartok, făcută în Transilvania acum mai mult de un secol. Noi am preluat o serie de cântece din această colecție imensă - și astăzi, cea mai mare colecție de folclor făcută de un singur om în Transilvania - și le-am reimaginat folosind jazzul și improvizația. Pentru mine e special pentru că demult mi-am dorit să prezint acest trio acasă, în locul care a inspirat aceste cântece și care l-a schimbat atât de mult pe Bartok. Va fi o bucurie să concertăm pe ceea ce putem noi numi cu siguranță prima scenă a țării, Ateneul Român.


Violistul Mat Maneri și saxofonistul John Surman, unul dintre cei mai mari improvizatori și o legendă a jazzului englez, completează trioul care va concerta mâine seară la Ateneul Român, de la ora 19.00. Cum a evoluat relația celor doi cu folclorul cules de Bela Bartok?

Noi am început acest proiect în 2018, ca parte dintr-un proiect mai mare, "Retracing Bartok", dezvoltat la Timișoara în cadrul Capitalei Culturale Europene. Ne-am întâlnit acolo în 2018, într-o rezidență de 9 zile în care am trecut printr-o serie de cântece. Am înregistrat acolo albumul la Sala Barocă a Muzeului de Artă. Iar după câțiva ani, după ce pandemia s-a retras, am început să facem turnee în Europa. Ce a fost fascinant, a fost că în fiecare seară sau la fiecare concert, muzica era altfel. De ce? Pentru că aceste cântece ne învață atât de multe, pe noi trei ne inspiră în special; pe Mat, care e un violist, dar și pe John, care s-a ocupat de folclorul britanic. Pot să spun că, în ani, el a devenit a doua natură pentru noi și, mai mult, va exista un album cu înregistrări din concertele live în următorii ani.


Urma această întrebare… Transylvanian Folk Songs este un disc lansat la finalul anului 2020. Știam că este în lucru o versiune a acestui disc cu înregistrări din concert. Când va fi ea disponibilă?

În primul rând, cred că ar trebui să anunț în premieră aici, la voi... în 30 august, celebra casă de discuri ECM Records va lansa un album în duo cu mine și Mat Maneri, înregistrat în 2022, la Timișoara, în cadrul aceluiași proiect, cu un alt calup de cântece din colecția lui Bartok. Iar în 2023, am înregistrat cu John Surman și reputatul contrabasist afro-american Brad Jones. Și acela va fi un album. Cel live și cel cu Brad Jones vor apărea în următorii ani, 2025-2026. Iar acum, în 2024, ECM va lansa albumul "Transylvanian Dance".


Atunci, până la varianta live "Transylvanian Folk Songs", avem materiale discografice de care să ne bucurăm. "Transylvanian Folk Songs" este concertul de mâine seară din cadrul Athenaeum Summer Festival, cu pianistul Lucian Ban - protagonist.

Mulțumesc pentru prezența în matinalul Radio România Muzical!

Și eu vă mulțumesc! Întotdeauna e o bucurie să vorbesc cu voi și vă aștept la concert mâine, la Ateneul Român!

Mult succes mâine seară și așteptăm în curând o nouă prezență pe scenele românești!

Interviu realizat de Lucian Haralambie