Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul David Grimal

Publicat: marți, 15 Octombrie 2024 , ora 13.38
Miercuri, 16 octombrie, Orchestra de Cameră Radio va avea primul său concert din noua stagiune pe scena Sălii Radio. Cu această ocazie, David Grimal va reveni la Sala Radio, în dublă ipostază, de solist și dirijor. Mai multe amănunte despre reîntâlnirea cu muzicienii ansamblului aflăm de la violonistul francez:


Sunteți
primul muzician invitat să devină artist în rezidență al Orchestrei de Cameră Radio. Ce v-a atras cel mai mult la această propunere din partea Radio România?

Cânt cu Orchestra de Cameră Radio de câțiva ani, în fiecare stagiune și simt că am devenit prieten apropiat cu membrii ansamblului. De asemenea, consider că este un moment potrivit în viața mea, deoarece am încheiat recent proiectul Les Dissonances, pe care l-am coordonat timp de 20 de ani. Acum am timp să mă dedic și altor lucruri. Relația mea cu România este extrem de puternică. Prietenia și iubirea profundă pentru muzică mă călăuzesc în această călătorie. Cred că în Orchestra de Cameră Radio sunt muzicieni minunați și există o oportunitate extraordinară de a dezvolta o colaborare frumoasă. Sper ca de fiecare dată când vom cânta împreună, să cântăm din ce în ce mai bine, să ne bucurăm cu adevărat de muzică și, de ce nu, să ne distrăm.


Pe durata celor trei stagiuni, ce proiecte aveți în vedere alături de orchestră?

Cred că trebuie să discutăm puțin mai mult pentru a vedea ce se poate face și ce nu, având în vedere că există deja o orchestră mare în Radio. Așadar, în ceea ce privește repertoriul și frecvența prezenței mele nu pot oferi detalii precise deocamdată, dar cu siguranță voi alege un repertoriu foarte interesant, atât pentru muzicieni, cât și pentru public, desigur, și pentru mine.


Revenind la concertul din data de 16 octombrie, în deschiderea serii
de la Sala Radio veți interpreta Concertul BWV 1052 de Bach, cunoscut publicului într-o versiune pentru clavecin. Cum vă raportați la această adaptare pentru vioară?

Ei bine, am descoperit această adaptare datorită unuia dintre elevii mei români, Ștefan Șimonca-Oprița, care este un violonist minunat, și sunt foarte fericit să-i menționez numele aici. A interpretat-o pentru mine; eu nu o cunoșteam și mi-a plăcut foarte mult. Așa că m-am hotărât să o învăț. Originalul este pentru clavecin și de aceea există multe note care nu sunt potrivite interpretării la vioară, dar muzica este minunată, ca și acest aranjament pentru vioară. Așa că sunt foarte încântat.


Simfonia de cameră op. 110a de Șostakovici, este, în original, un cvartet. Cum descrieți acest
aranjament pentru orchestră de cameră semnat de Rudolf Barshai?

În primul rând, Rudolf Barshai a fost un prieten foarte apropiat al lui Șostakovici, iar acest aranjament a fost realizat cu acordul său total. Este o lucrare faimoasă, foarte specială și profundă. Cred că, având în vedere vremurile pe care le trăim acum, când avem de-a face cu multe războaie și oameni care suferă din nou și din nou, această muzică rezonează puternic în inimile noastre.

Ioana Țintea