Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonista Mihaela Martin, președinta juriului Concursului Internațional de vioară „Ion Voicu”

Publicat: sâmbătă, 12 Aprilie 2025 , ora 14.06

Sâmbătă, 12 aprilie 2025, de la ora 18.00, are loc finala primei ediții a Concursului Internațional de vioară "Ion Voicu". Evenimentul se desfășoară pe scena mare a Ateneului Român, cu participarea orchestrei filarmonicii bucureștene, condusă de Gabriel Bebeșelea. Wakana Kimura și Koshiro Takeuchi din Japonia și Jaime Naya Maceira din Spania, vor evolua în fața unui juriu prezidat de violonista Mihaela Martin. Cu această ocazie renumita muziciană a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Doamnă Mihaela Martin, sunteți președinta juriului primei ediții a concursului internațional de vioară "Ion Voicu". Ce înseamnă pentru dumneavoastră această invitație și ce semnifică în general organizarea unui astfel de concurs în România, dedicat memoriei renumitului violonist Ion Voicu?

Am acceptat cu multă bucurie rolul de președintă a juriului, pentru că, după cum toți ne amintim eu am crescut și m-am educat la liceul de muzică, la Conservatorul Ciprian Porumbescu, ori toți anii aceștia am ascultat nenumărate concerte pe care maestrul Ion Voicu le-a susținut. Era o figură muzicală, nu numai pe scena României, însă și internațional vreme de foarte mulți ani. A fost o personalitate muzicală foarte puternică. Mi se pare foarte lăudabil această inițiativă de a se crea acest concurs, pentru că este un muzician care a reprezentat România peste tot și cred că îi datorăm să îl onorăm prin acest concurs.


Ce aduce nou acest concurs
față de altele deja consacrate?

Este un concurs cu repertoriul standard care se cântă și la celelalte concursuri. Faptul că a fost organizat în destul de scurt timp, asta a dat deja posibilitatea participanților să nu fie confruntați cu situații în care ar trebui să învețe foarte multe lucrări noi. În etapa a doua se cântă și două lucrări care de fapt au dimensiunea de bis, dacă pot să spun, compuse de maestrul Ion Voicu, însă altfel, este un repertoriu pe care orice tânăr muzician îl are în repertoriul său.


Cum ați descrie moștenirea artistică a lui Ion Voicu? Ce ar trebui să știe tinerii muzicieni despre el?

Cred că există în arhivele radioului și televiziunii destul de mult material, pentru că era un muzician foarte prolific, care, cum v-am spus, a avut nenumărate apariții pe scenele României. Avea o anumită eleganță în cântat, care, pe undeva ține de, se poate spune, școala veche, unde era foarte mult respect vizavi de compozitor și o anumită cultură care nu ține de modă, deci cultura trebuie întotdeauna menținută și păstrată ca ceva foarte de preț în interpretările tuturor, indiferent de vârstă. Mai ales, aici în România, unde toți au acces la aceste arhive, cred că este o sursă de inspirație și de educație foarte valoroasă.


Au fost înscriși concurenți din peste 13 țări. Cum vedeți această deschidere internațională a concursului, încă de la prima ediție?

Este foarte îmbucurător, faptul că deși timpul a fost scurt de când a fost anunțat acest concurs, totuși a găsit o rezonanță puternică. S-au ales 24 din cei care au fost înscriși. Așa este întotdeauna după ce se înscriu și sunt acceptați, foarte mulți mai reununță, fie că au alte concerte, fie se gândesc că dacă au un concert, de fapt concertul este sigur, și atunci preferă să aleagă concertul, de exemplu. În orice caz, pentru finală, este cel mai important să avem premianți puternici și cred că o să fie o finală foarte interesantă.


Cum vedeți, astăzi, rolul competițiilor în parcursul unui tânăr muzician?

Sunt foarte multe concursuri. Mie mi se par prea multe, dar aceasta este părerea mea personală, pentru că eu am terminat deja să particip când am avut 24 de ani, ceea ce în ziua de astăzi este destul de devreme, însă făcusem deja o doză mare de concursuri și câștigasem foarte multe, însă, așa sunt timpurile. Sunt foarte multe concursuri, însă mă gândesc că pe undeva este și o sursă de venituri, pentru că sunt foarte mulți tineri care îți finanțează singuri studiile și ei merg de foarte multe ori din concurs în concurs. Ce ar fi foarte important ar fi dacă într-adevăr ar reușit să facă un progres cât de mic de la concurs la concurs. Dacă doar se repetă cu același repertoriu, cu același fel de a cânta, fără să progreseze între concursuri, atunci de fapt nu sunt niște pași care întotdeauna trebuiesc făcuți într-o anumită direcție, care este ceea ce le-ar trebui de fapt.


Ce îi doriți viitorului acestei competiții?

Îi doresc mult succes, longevitate, ca orice manifestare muzicală, indiferent unde este și mai ales pentru mine că este aici în țara în care m-am născut, întotdeauna îmi doresc ca muzica, și prin aceste manifestări artistice - concursurile, să ocupe din ce în ce mai mult loc în inimile oamenilor și să crească numărul iubitorilor de muzică.


Interviu realizat de Ioana Țintea