Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Andrei Ioniță

Publicat: joi, 20 Iunie 2024 , ora 14.44

Vineri, 21 iunie, pe scena Sălii Radio are loc concertul ce încheie Stagiunea Orchestrei Naționale Radio - solistul ansamblului va fi violoncelistul Andrei Ioniță.

În primul rând, cum au fost repetițiile până acum?

Ca de fiecare dată, este o mare bucurie să revin pe scena Sălii Radio. De data aceasta, și în compania Orchestrei Naționale Radio. Cred că ultima noastră colaborare a fost înainte de pandemie. Am mai revenit aici în compania Orchestrei de Cameră Radio, dar mă bucur foarte mult să prezentăm publicului bucureștean acest minunat Concert de Lalo, un concert potrivit pentru atmosfera estivală, un concert plin de pasiune și de foc - deci, se potrivește și vremii de afară. Repetițiile împreună cu maestrul Sascha Goetzel au decurs foarte bine. Este o colaborare organică. Orchestra se bucură de asemenea să descopere împreună cu noi această lucrare și va fi, cu siguranță, un concert reușit.


Cum se încadrează actualmente această lucrare de Lalo în repertoriul dedicat violoncelului?

Concertul de Lalo era, acum aproximativ 50 de ani, unul dintre cele mai îndrăgite lucrări concertistice din repertoriul nostru violoncelistic. Era, ca să zic așa, trecut în programa studiilor universitare. Există din acea perioadă înregistrări de referință, de exemplu cu Jacqueline du Pré și, mai înainte, cu Leonard Rose. Era un concert îndrăgit de public. Probabil pentru că, de-a lungul secolului XX, repertoriul nostru s-a lărgit, au început să fie preferate alte lucrări. Și dacă vorbim de epoca aceasta romantică, există într-adevăr și alte concerte de referință precum Elgar sau Dvoűák, dar consider că această lucrare, care se aseamănă evident și cu celelalte lucrări ale lui Eduard Lalo - el este un compozitor francez, dar de origine spaniolă și acest lucru se poate observa în toate lucrările sale... cele două lucrări de referință ale lui sunt Simfonia spaniolă - deci Concertul pentru vioară și orchestră - și acest minunat concert pentru violoncel și orchestră. Există, evident, asemănări din punct de vedere tematic, motivic între ele, spiritul acesta plin de dramaturgie și de pasiune reiese în toată lucrarea sa. Se observă și un caracter dansant, puternic inspirat din dansuri populare spaniole, care întotdeauna sunt o plăcere și pentru public.

Interviu realizat de Petre Fugaciu