Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu tenorul Bogdan Mihai

Publicat: joi, 27 Iunie 2024 , ora 10.09

Opera Națională București propune la sfârșitul acestei săptămâni premiera operei La clemenza di Tito de Wolfgang Amadeus Mozart. Distribuția primului dintre cele două spectacole, cel de sâmbătă, 29 iunie, îl are în centru pe tenorul Bogdan Mihai, care ne-a oferit detalii despre această montare semnată de regizorul Tompa Gábor, despre rolul pe care îl interpretează și nu numai.

Vă pregătiți pentru o premieră care cred că se anunță a fi un nou reper al frumoasei dvs. cariere. Este vorba despre rolul titular din opera "La clemenza di Tito" de Mozart. Vă rog să ne spuneți mai multe despre rolul dvs., despre regie și echipa cu care ați lucrat în realizarea acestui spectacol.

Îmi face o deosebită plăcere și onoare să debutez în acest rol absolut extraordinar. Sublinez faptul că este o premieră absolută în România, premieră națională. De ce spun acest lucru? S-a încercat în anii '70 la Sala Radio o versiune concertantă a acestei opere, dar cu selecțiuni, iar acum avem parte, practic, de prima punere în scenă a acestei capodopere compuse și prezentate după cum știm, la Praga, în 6 septembrie 1791, pe un libret de Pietro Metastasio și adaptat de Caterino Mazzola.

Ce aș vrea să spun este că viziunea regizorală a maestrului Tompa Gábor pune în armonie dar și în concurență virtuțile politice din perioada de măreție a Imperiului Roman. De asemenea, acesta a lucrat foarte mult la stările interioare ale fiecărui personaj în parte. Se face un arc în timp, și anume, acțiunea principală a operei "La clemenza di Tito" are ca reper principal incendierea Capitoliului din Roma antică; deci, o lovitură de stat. Maestrul Tompa Gábor determină astfel publicul să-și imagineze ceea ce avea să se întâmple la 6 ianuarie 2021, când Capitoliul Statelor Unite a fost asaltat. Deci, este o paralelă între clasic și modern, dar cu foarte mult respect și rigoare pentru libret și pentru ceea ce Mozart a dorit din punct de vedere muzical pentru fiecare personaj.

Tito este un rol dramatic, de agilitate instrumentală îndrăznesc să spun, și avem aici recitativele secco sau cele acompaniate de o dificultate extremă. Îndrăznesc să spun că Opera Națională București prezintă acest spectacol de "La clemenza di Tito" cu o variantă completă, deoarece există foarte mici cenzuri în recitative, în rest, se cântăt tot ceea ce Mozart a scris. În ceea ce-l privește pe Tito, are trei arii superbe: două arii în actul I - "Del più sublime soglio" și "Ah, se fosse intorno al trono", arii de linie, cu puțină agilitate, iar climaxul este în actul II, în aria "Se all'impero, amici Dei", o arie de agilitate instrumentală extrem de dificilă. Eu am avut bucuria să lucrez această arie în 2007, cu maestra mea, Mirella Freni, în Italia, și apoi să o prezint în 2011 la St. John's Smith Square în Londra, în primul meu recital cu pian, alături de Iain Burnside, pianistul oficial al BBC. Și iată că Dumnezeu a făcut ca după atâția ani să pot, într-adevăr, să interpretez acest rol.

Pe 29 iunie, îi am ca parteneri pe Marta Sandu în rolul Vitellia, Liliana Istratii în Sesto, Daniela Cârstea în Servilia, Mihaela Ișpan - Annius și Marius Bolos - Publius.

Ce vreau să mai spun despre această producție? Sunt fascinat, și am spus-o mereu, de costumele pe care le-a creat Luiza Enescu - costume absolut superbe. Vor avea un mare impact la public. Adrian Damian - decorurile, absolut fabuloase. Tompa Gábor - regizor, și Abel Tompa - dirijor, cu care ne-am înțeles extraordinar și care este un tânăr muzician de mare perspectivă. Cred eu că împreună vom oferi publicului bucureștean o mare bucurie și o descoperire a unei capodopere pe care eu o situez alături de "Don Giovanni", alături de "Mitridate, re di Ponto". Va fi, cu adevărat, o mare bucurie!

Interviu realizat de Andreea Kiseleff