Opera Națională București dedică mâine, 17 octombrie, spectacolul cu "Don Carlo" de Giuseppe Verdi memoriei baritonului Nicolae Herlea, stins din viață pe 24 februarie 2014. Atât despre această reprezentație, cât și despre spectacolul cu opera pucciniană "Madama Butterfly" din data 18 octombrie, în care va interpreta rolul titular, soprana Madeleine Pascu a stat de vorbă cu colega noastră, Ioana Țintea.

Doamnă Madeleine Pascu, spectacolul verdian "Don Carlo" în regia lui Mario de Carlo, pus în scenă joi, 17 octombrie, este dedicat memoriei marelui bariton Nicolae Herlea, o legendă a scenei lirice din România. Ce elemente din stilul și interpretarea regretatului artist credeți că rămân relevante pentru tinerii cântăreți de astăzi?

În primul rând, este o mare onoare și responsabilitate să fiu pe scenă într-o seară dedicată memoriei marelui bariton Nicolae Herlea. Din punctul meu de vedere, elementele din stilul și interpretarea maestrului care rămân relevante pentru tinerii cântăreți de azi includ o tehnică vocală impecabilă și ascultându-l îmi dau seama că este nevoie de o stăpânire excepțională a respirației, o frazare fluidă - acest lucru fiind, cu siguranță, foarte important pentru viitorii cântăreți.

Baritonul Nicolae Herlea a fost un adevărat ambasador al culturii românești, cu o carieră strălucită pe marile scene ale lumii, inclusiv la Teatrul "Metropolitan" din New York. Ce anume din moștenirea sa ar trebui să inspire noile generații de artiști lirici?

Moștenirea pe care ne-a lăsat-o este o comoară de neprețuit pentru noi toți. Nicolae Herlea a fost, așa cum ați spus și dumneavoastră, o legendă a scenei lirice din România. Stilul său oferă multe lecții importante pentru tinerii cântăreți de operă. Din câte mi s-a povestit, interpretările domniei sale erau întotdeauna pline de emoție autentică, deoarece intra cu totul în pielea personajului; în acest fel, practic, oferind echilibru între tehnică și teatralitate. Reușea să îmbine forța vocală cu o expresivitate aparte, prin acest lucru demonstrând că nu doar volumul contează, ci și nuanțele fine ale interpretării. Această capacitate de a-și trăi rolurile împreună cu toate elementele tehnice pe care maestrul ni le-a lăsat ar trebui să fie o inspirație pentru noile generații de artiști de azi.

Vineri, 18 octombrie, veți interpreta rolul principal din opera "Madama Butterfly" de Giacomo Puccini. Care sunt principalele provocări pe care le implică acest rol și ce vă inspiră cel mai mult în portretizarea lui Cio-Cio-San?

Rolul din "Madama Butterfly" și, în special, portretizarea personajului Cio-Cio-San sunt extrem de complexe și provoacă din mai multe perspective. În primul rând, din punct de vedere vocal, este un rol de soprană lirică cu trăsături dramatice. Este dificil, deoarece este nevoie de un ambitus extins, de un talent actoricesc mare pentru a putea trece de la pasajele delicate, aproape șoptite, până la momente de mare intensitate precum aria "Un bel di vedremo". Din punct de vedere emoțional, necesită o anumită înțelegere a psihologiei personajului Cio-Cio-San, care trece printr-o evoluție dramatică extremă - de la inocența din actul I, 15 ani și speranța vârstei, la drama și tragedia, disperarea din actul final. Fiind o poveste de sacrificiu, este foarte dificil de interpretat acest arc emoțional care trebuie să fie autentic pentru a avea impact asupra publicului.

În plus, cel mai important este elementul cultural de fapt. Cio-Cio-San este o tânără gheișă japoneză, iar provocarea este faptul că trebuie să fiu sensibilă și, în același timp, trebuie să arăt respect față de cultura și tradiția japoneză, ceea ce este foarte dificil. Din acest punct de vedere am avut și foarte mare ajutor deoarece, după ce am terminat Conservatorul, la 26 de ani, am intrat la Opera din Constanța, unde primul rol mare a fost această Madama Butterfly, lucrat cu regizori internaționali și cel mai important pentru mine a fost faptul că am lucrat cu o japoneză adusă special, care ne-a învățat tot ce înseamnă mișcare, gesturi și ne-a ajutat să înțelegem cultura japoneză.

Să înțeleg că este un rol drag sufletului dumneavoastră.

Foarte drag! Actul II aproape integral fiindu-mi dat în anul II de facultate de către regretatul maestru Hero Lupescu, care îmi era profesor la clasă și care a crezut că la vârsta aceea, chiar dacă sunt tânără și este foarte dificil de înțeles și de executat din punct de vedere sufletesc în primul rând acest rol, s-a încumetat și, de atunci, cu dumnealui am început practic mare parte din actul II și l-am construit împreună știind când am terminat despre ce este vorba și ce ar trebui să fac pentru a reuși să îl duc la bun sfârșit.

Este un rol greu, un rol dificil și necesită o mare maturitate tehnică, de fapt, ca să poți să ajungi la final cu voce.

În general, cum vă raportați la muzica lui Giacomo Puccini?

Este cel mai aproape sufletului meu. Bineînțeles că îi iubesc și pe ceilalți compozitori, normal, dar în tot ce înseamnă operă pucciniană mă regăsesc foarte bine, pentru că am plecat la drum în această meserie învățând să fiu un actor cu voce. Și cred că Puccini dă cel mai mult posibilitatea să faci acest lucru fără probleme și fără corset.