Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Teo Gheorghiu

Publicat: vineri, 18 Octombrie 2024 , ora 14.19

Teo Gheorghiu, concertezi în această seară împreună cu Orchestra Națională Radio și dirijorul Rumon Gamba. Ce sentimente ai la reîntoarcerea în România și ce sentimente te leagă de muzica românească?

Sentimente frumoase. Așa pot să descopăr țara părinților mei și să mai vorbesc românește, să văd natura, dar și orașele - Timișoara, Cluj, București. Eu ascult muzică românească dintotdeauna, muzică de Enescu sau lăutărească... un pic din toate. Am cântat și eu Rapsodia I de Enescu - normal este pentru orchestră, dar am încercat și eu să fac ce pot, cu două mâini -, dar și Béla Bartók, care a călătorit mult în România și a notat melodii de aici, a fost și născut în Sânnicolau Mare. Deci, am sentimente bune!


Cum a decurs prima repetiție cu orchestra și dirijorul Rumon Gamba? Cum ați construit interpretarea Concertului în la minor de Robert Schumann?

Aș spune că a fost o repetiție foarte inspirată. Mi-am luat toate libertățile, ne ascultam foarte bine între noi. E un concert romantic, deci putem să ne jucăm cu agogica un pic și eu cred că o să fie un concert foarte expresiv. Ne înțelegem foarte bine!


Concertul pentru pian de Robert Schumann este și lucrarea cu care ți-ai făcut debutul pe scena Tonhalle din Zurich, în 2004. Consideri că ți s-a schimbat percepția asupra lucrării în acest timp?

Da, foarte mult. Viața se schimbă și ea se reflectă în muzică. Acum sunt cu 20 de ani mai bătrân, am trăit, am cântat multe piese romantice și de Schumann... Iar, când ascult Schumann așa cum l-am cântat în 2004, este foarte diferit. Am o dimensiune mai mare asupra lucrării astăzi.


Pentru că ai jucat în filmul „Vitus”, în rolul unui tânăr pianist, te-aș întreba cum ai descrie această experiență? Se aseamănă înregistrarea de studio poate cu orele petrecute în fața camerei de filmat?

Nu, din cauză că filmările au durat două luni, iar o înregistrare o facem în două zile. La o înregistrare cu un concert, cu o orchestră, da, e foarte multă lume, dar e foarte mic în comparație. Pe setul de film e o echipă imensă. Deci, a fost o experiență foarte diferită și mă bucur foarte tare că am putut să trăiesc asta, să văd cum se face un film. Facem multe repetiții, asta e la fel, dar filmul e încă mai mare de atât.

Vă invit să veniți la Sala Radio astă seară. Voi interpreta partitura solistică a Concertul pentru pian și orchestră de Robert Schumann, cu Rumon Gamba, care va dirija Orchestra Națională Radio. Este un program minunat!

Interviu realizat de Ana Sireteanu