În această perioadă pianistul Daniel Ciobanu a realizat cu sprijinul BRD Group Societe Generale o serie se înregistrări speciale în Studiourile Radio România. Despre desfășurarea acestor înregistrări ne vorbește muzicianul într-un interviu acordat Ioanei Țintea.

Daniel Ciobanu, de ce este important pentru dumneavoastră să realizați un al doilea proiect discografic?

Mi se pare că discurile sunt ca un fel de check point în viața oricărui artist, în care să treacă, într-un fel, printr-un "crematoriu" personal prin care să-și verifice în mod real și, cumva, repetat, prin toate sesiunile și orele petrecute în fața microfoanelor, în ce stadiu al înțelegerii, maturității interpretative se află; tocmai fiind un moment extrem de vulnerabil la care tot ești în permanență oglindit... te tot asculți în continuu... față de un concert live, pleci doar cu câteva impresii și apoi faci anumite retușări generale, aici îți vezi toate slăbiciunile...

Cum descrieți experiența de a înregistra în studiourile Radio România?

Mă bucur că se întâmplă acasă, în România. Avem o echipă absolut fantastică, niște oameni cu o răbdare de oțel, profesioniști și care mă fac să mă simt chiar în largul meu și să pot să mă conectez sincer la moment, fără frici că deranjez, sunt în plus sau nu sunt dorit.

Care este conceptul discului și cum ați selectat lucrările?

Da. Discul sper și cred că se va numi "Vertigo". E acel delir între două lumi - realitate și o febră nu neapărat imaginară, dar o febră a unor trăiri din trecut, care încă pulsează cumva în subconștient și ești forțat să le întâmpini. Toți compozitorii pe care i-am ales pentru ingredientele acestui CD au scris piesele în momente foarte dificile din viața lor: Chopin - aproape pe moarte, Schumann - după foarte multe tragedii de dragoste și pe punctul smintelii psihologice chiar, lucru care se simte extrem de puternic (e o adevărată tragedie piesa, Kreisleriana); apoi, ca un fel de rugăciune, vine Pavana de Ravel, care, de fapt, e o rugăciune și pentru Schumann, dar și pentru valsul lui pe care l-a terminat după ce a venit din primul război mondial, complet traumatizat, complet pierdut, nu mai găsea niciun fel de echilibru, bucurie de a fi, nu mai exista niciun fel de persoană care a fost și se resimte extrem de puternic zona asta de agonie... un vals, o chestie atât de pură și frumoasă ajunge să fie creată dar și distrusă de propriul creator, e o chestie de sacrificiu. Și, încheiem cu Bill Evans, ca un fel de aură conectată cu Berceuse de Chopin, amândouă având un fel de ostinato foarte meditativ, ca doi piloni să țină un leagăn plin de tragedii, traume și întâmplări nefericite - o piesă pe care chiar el a interprtat-o la finalul unei sesiuni de înregistrări, fără să știe că e înregistrat, ca un fel de adio față de instrumentul cu care a împărtășit o săptămână de magie.

E o chestie cinematică CD-ul, între două lumi.

Care este cea mai mare provocare în realizarea acestor înregistrări speciale, comparativ cu un concert live?

Ce vă spuneam la încept... oglindirea asta permanentă. Să dai cu ochii de tine ore în șir e un travaliu foarte "demanding", o chestie foarte solicitantă.

Care sunt planurile dumneavoastră, după aceste sesiuni de înregistrări?

Luna aceasta chiar e destul de "con fuoco". Eu și Daniel Ciobanu avem un concert sâmbătă în Palermo, cu Omer Wellber, un prieten foarte bun și apropiat, cu Rapsodia de Gershwin, și mă bucur că vine așa, ca un fel de proseco răcoritor după săptămâna asta nebună. E urmat de un mic turneu în Turcia, care se va finaliza cu o reîntoarcere la Amsterdam, la Concertgebouw, cu Orchestra de Tineret a Turciei cu Variațiunile lui Rahmaninov după Paganini. Apoi, două festivaluri ale unor prieteni în Toscana și în Serbia. Și, ultimul concert înainte de refugiul în munți, probabil, sau nu știu exact încă unde, dar cel mai probabil, de fapt, la mare... e un concert în Taipei, în Taiwan, într-o sală absolut colosală unde am mai fost înainte de pandemie și mă bucur că acum, după patru ani, s-a reușit în sfârșit să mă întorc.

Credit foto: Alexandru Dolea