Pianistul Andrei Gologan va susține miercuri, 13 noiembrie 2024, un recital extraordinar în Sala Mare a Ateneului Român, în cadrul seriei "Moștenitorii României muzicale", organizată de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. Despre debutul său pe scena Ateneului, dar și despre alte aspecte ale parcursului artistic de până acum, Andrei Gologan ne oferă mai multe detalii în a treia parte a unui dialog purtat cu colega noastră, Ioana Țintea.

Recitalul are ca temă "Muzica sferelor". Conceptul ne duce la Pitagora, care credea că planetele în mișcarea lor pe sferele celeste produc armonie. Ce v-a inspirat să alegeți această temă și cum se transpune ea în selecția repertoriului?

Chiar foarte des mă gândesc la muzica cosmosului, pare puțin prea complex, însă, într-adevăr, atunci când fac muzică încerc să mă despart de tot ce înseamnă pământ, tot ce înseamnă material și să încerc să descopăr anumite sfere pe care în viața de zi cu zi nu le putem descoperi. Și muzica este, într-adevăr, o cheie către acest univers al necunoașterii, să zicem.

În ultimii ani, am fost foarte atras de compozitorii pe care eu îi consider capabili să ne permită să intrăm în aceste sfere. Doar pe unii dintre acești compozitori îi voi prezenta în recitalul din 13 noiembrie.

Da, sunt foarte încântat! E un program atipic, e un program care ne permite nu să medităm, pentru că e poate un cuvânt impropriu, însă să intrăm într-o altfel de lume.

Să vorbim despre lucrările pe care le veți prezenta pe scena Ateneului. Sunt opusuri ale unor compozitori cu stiluri foarte diverse - de la Brahms și Enescu, la Komitas și Skriabin. Au acestea o semnificație aparte?

Da, aspectul lor muzical este într-adevăr foarte divers, însă eu cred că în esență le unește tocmai această căutare către altceva, către sfere, bineînțeles, către o sferă muzicală omenească pe care noi nu o putem percepe în viața de zi cu zi.

Încep recitalul cu lucrări de Komitas. De fapt, le combin cu lucrări de Skriabin. Amândoi - compozitori atrași către misticism, curioși să descopere o alt fel de viziune asupra lumii noastre. Și tocmai acest misticism, această relativă simplitate cu care ei dezvoltă elementele muzicale mă fascinează; sunt total diferite. Komitas este aproape o monofonie, pe când Skriabin poate deveni extraordinar de complex. Însă, tocmai această căutare a unor sunete care nu aparțin pământului este ceea ce eu cred că îi unește pe acești doi compozitori. Și, bineînțeles, meditația aceasta, căutarea către alte sunete va fi încununată de către Pavana de Enescu, un opus extraordinar de important pentru noi toți. Iar apoi, ca un final de recital... extraordinara Sonată în fa minor de Johannes Brahms, compusă în tinerețe. Efectiv, nu-mi pot imagina ce fel de personalitate putea avea acest om ca să scrie o astfel de lucrare - aproape 40 de minute de muzică nu doar globală, universală! Și aici sunt pagini întregi scrise de către Brahms, în care doar medităm, căutăm... e, într-adevăr, un opus extraordinar. Cred că cei patru compozitori se vor combina într-un mod foarte plăcut.

Aveți o legătură profundă cu muzica românească, iar Enescu ocupă un loc central în repertoriul dumneavoastră. Ce înseamnă, în ceea ce vă privește, să cântați lucrări enesciene în România, mai ales pe scena Ateneului - un simbol al culturii românești și un loc cu o încărcătură istorică deosebită?

Încerc să nu fiu subiectiv atunci când spun că Enescu a fost unul dintre cei mai importanți compozitori, genii ale secolului trecut, dar poate al ultimelor secole. A fost un om extraordinar! Chiar cred că nu o spun în mod subiectiv. Iubesc muzica lui, iubesc geniul lui. Efectiv, e de necrezut ce a putut să scrie acest om.

Da, într-adevăr, mă preocupă foarte mult subiectul Enescu. Recent am cântat a treia sonată "în caracter popular românesc" pentru vioară și pian și, din nou, e absolut uimitor cum un om poate transcrie gândurile lui pe hârtie și să creeze o astfel de capodoperă. Am cântat foarte des muzică de Enescu pentru pian solo, dar și multă muzică de cameră. Ocupă un spațiu foarte important în repertoriul meu și în viața mea și, după cum vă dați seama, revenind în România și cântând pe scena Ateneului fix Pavana - poate chiar printre primele lucrări de Enescu pe care le-am învățat - este nu doar special, este un moment pe care îl aștept cu mult drag!